+femeie +de +casa

La mormântul tău, "Măicuţă"

Se opreşte lângă o cruce, înnegrită peste vreme
Şi-nchinându-se încearcă cu o frază să o cheme:
- Mamă! Chipul tău trăieşte, l-am avut mereu cu mine,
Pribegind în lumea mare, el mi-a dat puteri depline.
Apoi... tace şi se pleacă peste piatra-mbătrânită,
Cu tristeţe o măsoară, c-o privire-ncremenită.
Dacă ar putea sunt sigur, s-ar îmbrăţişa cu dor
Şi o lacrimă fierbinte ar cădea din ochii lor,
El, iar spune toate cele, cum a fost şi ce-a făcut,
De când ea se odihneşte, generaţii au crescut.
Ea, ar întreba desigur: Dragul mamii, cum o duci?
Te-am "lăsat" copil de-o şchioapă, ai nevastă, ai şi prunci?
- Am venit maică la tine, de la mare depărtare,
Memorându-ţi amintirea, să mă-nchin, să las o floare
La mormântul tău cel sumbru şi castanul ce se-ndoaie,
Ce-a crescut şi-mbătrâneşte de atâta vânt şi ploaie,
Lângă crucea ce-nverzeşte, de licheni şi mucegaiuri,
Într-un cimitir ce-mi este amintiri pe aceste plaiuri,
Ca să-ţi povestesc viaţa, ce-am trăit-o şi-o trăiesc,
Anii buni sau trişti de-o vreme, ce mereu mă-nbătrânesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia şi primăvara

Femeia e o primăvară,
E o floare de dor.
E un amurg frumos de seară,
Un vis fermecător.

Primăvara e o femeie
Îmbrăcată toată în flori,
Care merge pe alee
Cu ochi dulci, fermecători.

Aceste două anotimpuri,
Trebuie mereu iubite,
Una aduce soare în casă,
Alta clipe fericite.

poezie de Vladimir Potlog (1 martie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca tu ai disparea

Daca tu ai disparea
Intr-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
As pleca nebun pe mare.

Cu un sac intreg de lut
Si-o spinare de nuiele
Sa te fac de la-nceput
Cu puterea mainii mele.

Lucru lung si monoton
Sa te inviez femeie
Eu, bolnav Pygmallyon
Hai, si umbla Galatee.

Daca tu ai disparea,
Fi-ti-ar moartea numai viata,
Dulcea mea, amara mea
As pleca in tari de gheata.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii Mariei

Măria-i o femeie de la ţară
Ce s-a ajuns, şi ştie-acum tot satul
C-o duce bine, chiar şi cu bărbatul,
De când şi-a tras în casă cârciumioară.

Dar simte, de o vreme,-o mare lipsă,
Că n-are şi ea un Merţan la scară,
Iar gândul ăsta parcă o omoară,
E-un nod în gât, e o apocalipsă.

Aşa nu se mai poate! C-o vecină,
O ia uşor-uşor să prindă rata,
Că, la oraş, deja, o-aşteaptă fata,
Cu banii pregătiţi, să ia maşină.

Salonu'- auto pare să-i ofere
Ce îşi dorea: ceva să strălucească;
Un tânăr vru să o ademenească
Spre un model vestit în cai putere.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie... e toamnă!

Şi plânge pădurea, cu lacrimi ce curg
Pe albe poteci împânzite cu frunze
Câtă durere poţi duce femeie
Ce toamnă tăcută şi plină de stele!

De ceri întunericul să fie lumină,
Paşii îi laşi să alerge prin ploaie,
Suferi tăcută fără să-ţi pese,
Ce toamnă femeie, ascunsă în umbră!

Şi vântul te strigă cu voce nebună,
Perdelele albe sunt trase, dar mute,
Răspunde femeie, deschide
fereastra
Să intre în casă toamna ce plânge!

Cu plete pe umeri si rochie de vis,
Femeie eşti lacrimă scursă-n poveşti
Iubirea adu-o la tine la uşi,
Ca toamna fugară ce nu poţi s-o uiţi!

[...] Citeşte tot

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele negru

Soarele se spărgea în fragmente de lavă tăioasă,
Zdrobit de vid, de marile forţe contrare,
Se întunecase definitiv şi era frig la tine în casă,
Toate stelele şi planetele căzuseră în mare.

Zidurile şi pietrele începuseră să se spulbere,
Scrâşneau toate lucrurile în casa ta,
Fierul, arama, argintul se făcuseră pulbere,
Materia stătea chircită în sinea ei şi urla.

Nu te mai zăream în întunericul îngheţat,
Nici măcar trupul tău nu mai adia lângă uşă,
O să murim! o să murim! am strigat
Şi te căutam ca un orb prin cenuşă.

Dar deodată s-a întâmplat ceva miraculos,
Ai aprins o torţă pe braţul tău stâng,
Doamne, femeie, am spus, tu eşti Iisus Cristos
Şi m-am lăsat în genunchi, şi am început să plâng...

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi amintesc prea bine ce zi este azi/ dar...

vorbesc în numele femeilor care-au murit în mine
silite
să se şteargă la gură după fiecare cuvânt
deghizate în cerşetoare
au învăţat preţul unui metru pătrat de linişte
cel mai scump spaţiu/ unde
genunchii nu sângerează
femei constructor de palate plutitoare
gata să planeze peste linia orizontului
unde nebunii răstoarnă butoaie de glorie
umbre subţiri cad în cronici-mausolee
câte anateme în spatele uşilor închise
boli lăuntrice
pe sub piele
viermele dorului săpând răspunsuri amânate/ pentru o altă viaţă
drumul
cu premoniţia niciunei direcţii
globii oculari
proiectile în spirale ascendente
doza de zahăr

[...] Citeşte tot

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lodebar

ascunsă în placentă,
văd cum oamenii îmbătrânesc
pentru că se depărtează de mamele lor,
uitând gustul laptelui, iar laptele devine
albastru-deschis, apoi albastru-închis.
închis în sânii femeilor adormite;

mama mea doarme aşa de frumos,
că eu mă ridic să îi dezvelesc ochii şi coapsele,
să îi mângâi surâsul şi drumurile picioarelor;
cândva, ea va trebui să mă nască şi să mă uite.
va deveni şi ea o femeie adormită
cu lapte albastru-închis.

ascunsă
în femeia ce în curând îşi va da seama
că-mi este mamă, încerc să uit că exist,
ca să nu mai simt ascuţit singurătatea vieţii
dinăuntrul ei. deschid ochiul să-mi caut fraţii.
nu sunt; ei vor veni mai târziu; vor veni

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Varvara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada carelor de luptă

Căruţe huruind şi zăngănind,
cai fornăind şi nechezând,
recruţi mărşăluind, fiecare cu arc şi săgeţi la şold,
mame şi taţi, soţii şi copii alergând să-i vadă cum trec –
de-atâta praf nu se mai vede podul Xian-yang!
Şi familiile-îmbrăcându-se-n grabă, călcând c-un fel de mânie,
blocând drumul şi plângând –
ah, sunetul bocetelor se ridică drept în sus, asaltând cerul.
Şi un trecător întreabă, " Ce se întâmplă?"
Binevoitor, un oştean răspunde, "Asta se întâmplă-întotdeauna.
De la vârsta de cinşpe ani unii sunt trimişi să păzească nordul ţării,
iar uneori chiar la patruzeci de ani mai trudesc în vest pe fermele oştirii.
Când părăsesc satul, şoltuzul trebuie să le lege acoperământul capului;
când se întorc, albiţi de ani, ei încă păzesc frontiera.
La avanposturile frontierei curge destul sânge pentru a umple un ocean,
iar visele de cucerire-ale Împăratului iubitor de război n-au luat sfârşit.
Oare el n-a auzit că în ţinuturile Han, la est de munţi,
sunt două sute de prefecturi, mii şi mii de ţărani,
unde nu cresc decât ciulini?
Chiar şi-acolo unde o femeie e în stare să folosească sapa şi plugul,

[...] Citeşte tot

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu, femeie, n-ai fi existat...

Ciută rătăcită ar fi fost bărbatul
Fără mângâierea ierbii din răzor
Disperată cursă unde alergatul -
Sport de unul singur- necâştigător.

Ar fi fost pădure fără lăcrămioare
Neiubite trupuri - nesfârşit algor,
Despletite ramuri de frunziş şi floare
Infinite toamne - deprimant decor.

Foc fără scânteie - fără de sclipirea
Tainicilor clipe de trăiri in doi,
Vrajă fără leacuri unde teurgia
N-ar putea să pună - vieţilor altoi.

Ar fi fost arcuşul văduv de vioară
Nenuntită clipa întâlnirii lor -
Vals de unul singur ce te înfioară
Cântecul funebru scris în re minor.

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (8 martie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!