+din +prea +mult +sau +prea +putin

Cântul VII

"Osanna, sanctus Deus sabaòth,
superillustrans tua claritate
felices ignes horum malacòth!"

Aşa şi-ntoarsă-ntr-ale ei surate
văzui cântând din nou acea făptură
deasupra cui un dublu foc s-abate,

şi ea şi toate danţu-l re-ncepură,
şi,-asemeni unor foarte iuţi scântei,
departe-ascunse-n clipă-mi dispărură.

Eu mă-ndoiam şi "Zi-i, ziceam, ce vrei
să-i zici, o, zi-i stăpânei şi-i vorbeşte
s-astâmpere-al tău dor cu vorba ei."

Ci-acel respect ce-ntreg mă stăpâneşte,
chiar numai şi gândind la Be şi ice,
făcu să fiu ca omul ce-aţipeşte.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul vremurilor noastre

În istorie este că avem clădiri mai înalte, dar răbdare mai scurtă –
Şosele mai largi, dar puncte de vedere mai strâmte –
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin.

Avem case mai mari, dar familii mai mici –
Mai multe facilităţi, dar mai puţin timp –
Avem mai multe titluri academice, dar mai puţină intuiţie –
Mai multă cunoaştere, dar mai puţină înţelepciune –
Mai mulţi experţi, dar mai multe probleme –
Mai multe medicamente, dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim fără nici o socoteală,
Râdem prea puţin, conducem prea iute, ne enervăm prea repede;
Ne culcăm noaptea prea târziu, dimineaţa ne trezim obosiţi;
Nu citim cărţi, privim la televizor prea mult şi ne rugăm prea puţin.

Ne-am mărit averile, dar ne-am redus propriile valori.
Vorbim prea mult, iubim arareori, dar urâm prea adesea.
Am învăţat cum să ne facem drum în viaţă, dar nu o viaţă.
Am adăugat ani vieţii, dar nu am dat viaţă anilor.

[...] Citeşte tot

poezie de Bob Moorehead, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada Bătrânului Marinar

DESPRE CUM:

- Trei tineri merg la o nuntă, iar unul dintre ei este oprit în drum
de un marinar bătrân şi convins de acesta să-i asculte strania
poveste a vieţii lui de navigator.

- O corabie, după traversarea ecuatorului, undeva în partea australă a
Oceanului Atlantic, a fost purtată de furtuni spre o regiune subantarctică.

- Marinarul îi mărturiseşte tânărului nuntaş cum un albatros apărea
zilnic de undeva din pustietăţile marine şi ateriza pe corabie pentru
hrană şi odihnă. Temându-se că albatrosul ar putea fi purtătorul posibil ghinion,
marinarul, sfidând atât legile frăţiei pe mare, cât şi pe cele ale ospeţiei, îl ucide.

- Continuându-şi periplul, nava ajunge în zona tropicală a Oceanului
Pacific de Sud.

- Tânărul află lucrurile neobişnuite care s-au întâmplat de-a lungul
acelei perioade şi despre cum soarta l-a readus pe bătrânul marinar

[...] Citeşte tot

poezie de Samuel Taylor Coleridge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce iubesc

Iată în şiruri lungi cum trec cocorii!
De-abia plecaţi, aveau deja în faţă
de parcă ar vrea să fugă şi ei, norii,
acum dintr-o viaţă duşi în altă viaţă.
Cu aceeaşi grabă şi înalţi la fel
unul pe lângă altul trec, de parcă
cocori şi nori, în zborul paralel,
cerul să şi-l împartă azi încearcă,
frumosul cer, dar nimeni să rămână
prea mult pe-aici şi altceva să vadă
decât plutirea celuilalt, cum creşte
vântul pe care-l prind în aripi, până
simt cum înspre neanturi îi răpeşte.
Iar cât timp nu adastă şi nu pier,
nu îi ating nici o ameninţare
din orişicare loc sub acest cer,
de ar fi ploi sau puşcă tunătoare.
Sub lună şi sub soare, cercuri gemănate,
se duc în zbor, cu dorul, rând pe rând.
Încotro? – Înspre nicăieri. – De ce fugiţi? – De toate.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descătuşare

Până mi s-ar forma dinţii
Am făcut ce-au zis părinţii.
Mi-a plăcut, nu mi-a plăcut,
Bine, rău, dar am făcut...

Să mă laude vecinii,
Neamurile şi străinii
Că am purtare frumoasă
Şi... cei şapte ani de-acasă.

A venit pe urmă anul
Să atârn de gât ghiozdanul
Şi să mă duc la şcoală,
Să fac părinţilor fală.

Şi-am plecat zilnic de-acasă
Ca să stau zmirnă în clasă,
Să ascult învăţătorii
Şi-n lipsa lor, monitorii.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toţi credeau că Hrabal a murit în timp ce hrănea porumbeii

fumez prea mult în poeme
şi mai mult în realitate
poate de asta le şi ofeream cu nonşalanţă
muribunzilor de la spitalul nouă
care puteau renunţa la orice
mai puţin la ţigări
ultima ţigară
şi nu le spuneam
că totul va fi bine
pentru că ştiam că de acum
nimic nu va mai fi bine
mă plimbam pe coridoare
şi mă aşezam pe calorifer
la fereastră
de unde priveam porumbeii
şi doctorul meu mă întreba

dacă mă gândesc la sinucidere
nu mă mai gândesc la nimic
sau cel puţin asta încerc

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Diniş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea a III-a (parodie)

Iată vine-un Jeep pe stradă, cu un girofar pe el,
Baiazid stătea în dreapta şi rosti către şofer:
"Sper ca Mircea să ajungă, să nu-ntârzie din nou.
Ia vezi dacă-a tras maşina, lângă gură de metrou..".
"-N-a venit Măria Ta, zise el privind în jur..."
"-Şi mi-a zis că fix la 12 ne vedem lângă Carrefour".
Aşteptând vreo 5 minute, îşi pierdu orice răbdare,
Şi trimite bodiguarzii să se uite prin parcare

La un semn (curbă la dreapta), se opreşte un X5.
Şi din el coboară Mircea, în bermube şi opinci.
Printre turci porni agale, şi privindu-i cu nesaţ,
Le-arată un "Sony Vaio", care-l ţine la subraţ.
Agitat, la el în Jeep, şi-mbrăcat tot în civil,
Baiazid nu mai rezistă şi îl sună pe mobil:
"-Tu eşti Mircea?"
"-Da-mpărate, am uitat să îţi dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coadă la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, că nu vin aici prea des,
Şi-am luat-o şi pe centură, îndrumat de GPS.

[...] Citeşte tot

parodie de autor necunoscut/anonim, după Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia elegie

Cine, dac-aş striga, m-ar auzi, din cetele
îngerilor? şi chiar dacă unul m-ar lua
deodată pe inima lui: aş pieri înaintea
prezenţei prea tari. Căci frumosul nu-i altceva
decât începutul cumplitului pe care abia-l îndurăm,
şi-l admirăm atât pentru că nepăsător, din dispreţ,
nu ne distruge. Cumplit e orişice înger.
Şi astfel mă stăpânesc şi înghit chemarea
suspinului sumbru. Ah, şi cine
ne poate-ajuta? Îngeri nu, oameni nu,
şi isteţele animale observă
că nu suntem prea acasă
în lumea cea tălmăcită. Ne mai rămâne poate
vreun pom pe-o colină, pe care, în fiece zi
să-l revedem; ne rămâne strada de ieri
şi răsfăţata credinţă a unei obişnuinţe
căreia la noi i-a plăcut şi-a rămas şi nu s-a mai dus.
O, şi noaptea, noaptea, când vântul plin de spaţiile lumii
ne mistuie faţa – cui n-ar rămânea, ea, cea dorită,
lin dezamăgind, ea care stinghera inimă

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Dueno, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada marelui beţiv

I

Sătul şi-nvins de lumea asta vană
Eu beau peste măsură – când am bani...
Şi fiindcă-mi trece viaţa de pomană
O să-i pun capăt – peste câţiva ani

Se spune despre mine–şi mulţi ar confirma
Că sunt o brânză bună, într-un burduf de câine,
Că dacă beat prin crâşme mult mai puţin aş sta
Nu m-aş gândi cu frică la ziua cea de mâine.

Şi fiindcă niciodată cu banii nu stau bine
Se spune despre mine că-s leneş şi calic
Că mi-am făcut părinţii şi neamul de ruşine
Că fac degeaba umbră şi nu-s bun de nimic.

O, voi copii ai urii şi-ai vorbelor deşarte!
Uşor e să vezi paiul din ochiul celuilalt...
Nu trebuie nici minte – şi nici prea multă carte

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pui cuvinte-n vers...

Să pui cuvinte-n vers şi versu-n poezie
E-n primul rând un har; ş-apoi, o datorie.
Respectă-ţi însă harul, că l-ai primit cu rost,
Înşiră doar esenţa, nu scrie mult şi prost!

Apleacă-te, poete, asupra de cuvânt,
Ascultă-l cu răbdare, respectă-l că e sfânt.
Nu aşeza alături şi ură, şi dreptate,
Niciunul nu mai are aceeaşi greutate.

Cuvantu-acesta simplu îşi are rostul lui,
Nu stă supus orbeşte, oriunde şi oricui.
El poate fi pământul pe care să păşeşti
Sau poate fi durerea ce vrei să-mpărtăşeşti.

De-ar fi trăit acum, când am păşit şi-n cer,
Cam câte Iliade ne-ar mai fi scris Homer?
Ori bunul Eminescu de mai trăia o vreme,
Aveam istorii scrise în stihuri şi poeme.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!