+din +prea +mult +sau +prea +putin

Bogata de Jos - mireasmă ardelenă

- poem din Ardeal -

m-am născut în Bogata de jos
un sat ca floarea din Ardeal
c-un chip plăcut aşa frumos
ca un ficior gingaş pe-un cal

un sat frumos Dintre Hotare
şi până sus la Fântânele
să-ţi tai prin el când vrei cărare
ca-n zbor de scumpe rândunele

ca ploaia care în şiringi
din Lorniţ parcă se abate
de vârful lui să te atingi
cu zâmbete nenunărate

aici pe-o aripă de vis
eu mi-am trăit copilăria
la miei şi oi când tata m-a trimis

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 noiembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasa timpul sa treaca

Am dat poate prea mult, dar am primit prea putin,
Am incercat mereu sa-ti fiu aproape,
Desi nu ma iubeai, mereu-mi cereai sa vin,
Sufletul meu nici nu stia de era liber, sau trebuia sa scape.

Acum am incercat din nou sa ma indepartez, ma doare,
Visele mor, presimt ca nu te voi saruta vreodata,
Si totusi de ce ma-ntrebi daca sunt suparat pe tine?
Nu ma iubesti, dar esti ingrijorata...

Nu vrei sa fiu atent cu tine, asta incerci sa-mi spui,
Cadourile mele, cadouri prietenesti,
Si totusi simti nevoia sa vorbim, dar curajul nu-i,
Cadourile mele le privesti, si te inveselesti...

M-ai invitat afara, mi-ai spus sa stau cu tine,
Apoi n-am inteles nimic din ce-a urmat,
M-ai luat de langa prieteni, stiind ca nu faci bine,
Credeam ca in sfarsit vei accepta, dar nu ai acceptat...

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Balan Vlad Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pune semnul minus...

Nu pune semnul minus
stării mele!
Poţi să o numeşti cum vrei,
poţi să o pipăi,
poţi să o cântăreşti,
să o pui sub lupă,
poţi să o şi guşti, dacă vrei!
Poate că vei spune că e prea dulce,
că prea mult zahăr
face diabet.
Sau vei spune că lucrurile nu sunt
aşa dulci cum par,
că ar trebui să mai scormonesc puţin
în inima lor,
în plămânii lor,
în ficatul lor,
pentru că undeva,
sigur,
voi descoperi amărăciunea,
fierea lucrurilor şi a sentimentelor.

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca pamantul umed

E ca pamantul umed, asa-i inima mea,
Dupa seceta, acum cand ploua rasufla usurat,
Pornit spre o noua geneza, un scop murit, pe care il avea,
Acum e altul, cu puteri renascute, mai greu de tulburat.

Tu nu ma stii, cel putin nu o mai faci, nu iti mai permit,
Sunt hotarat spre noi lumi, caci oricum nu iti pasa,
Nu-ti reprosez – un prea mare efort pentru nimic;
Nu vreau sa stiu, nu vreau s-aud... Mai bine lasa...

Am fost de nerecunoscut... Ma mir de cum am fost...
M-am schimbat foarte mult, chiar daca nu admit,
Ma reneg, imi spun sa plec, am fost un prost,
Caci ti-am dat voie-n lumea mea, unde eram singur, dar ferit...

Mi-as dori sa am sentimente reci, sau cel putin sa n-am,
Dar nu pot sa nu... Caci te-am iubit si te iubesc prea mult,
Dar gata, nu mai vreau... Ma opun... Nu mai sunt cum eram...
Ma reverticalizez... Imi golesc paharul putin cam mult umplut...

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan-Gabriel Alexe (30 august 2006)
Adăugat de Emilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul fericirii - Nevoia de revoltă II

Cercul se strânge.
Dincoace de mine, se naşte revolta.

Mă doare pieptul
Şi ochii mă dor... glasul meu geme.
Cad lacrimi şi suspine
Tâmplele-mi zvâcnesc a evadare
Iar lumea din mine
Este prea mică,
Prea spinoasă
Şi mă doare!

Mi-e frică...

Cercul se tot adună
Ca o spirală de sârmă ghimpată
Din fier... sau din oţel
De parcă mai contează diferenţa
Când efectul este la fel.
Mă ustură palmele

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Petcu (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de orhidee pentru Sir (dedicaţie exclusivă)

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum arăţi,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din faţă!
Ai ten măsliniu, ţi-e albă, galbenă pielea...
Ce stea porţi în ochi şi-n cununa din Tine...!
Nu ştiu cum priveşti, suspini, dăruieşti, cum zâmbeşti...
Căci Tu îmi apari doar în plâns... şi-n speranţă!

Dar, oricum eşti, întristat ori de viaţă zburdând,
Vino la mine...! Eu scriu azi... pentru Tine!

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum vorbeşti...
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc...
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine...!
Nu ştiu, cum te bucuri, ce dăruieşti, cât primeşti...!
De ţi-e sufletul frânt, ori plină ţi-e viaţa...
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept...
Te resemnezi în puţin sau poate... vrei Tot!

Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ţinti,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem naiv care trecea şi el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă ştie exact ce are de făcut
se propteşte bine în rădăcini şi: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduieşte-te şi tu puţin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toţi ceilalţi copaci înfloriţi şi mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduieşti prea mult", zice careva
Şi atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Şi nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare şi ţi-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,

[...] Citeşte tot

poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce plângi mamă? (baladă, în memoria celei ce mi-a dat viaţă)

De vei citi aceste versuri,
Vei înţelege foarte mult,
Vei şti că dragostea de mamă,
E prea puţin, un... cult.

Când îţi văd privirea tristă
Şi pleoapele-n lăcrimate,
Simt că inima-mi plesneşte
Şi deodată nu-mi mai bate.

Să-mi revin mă uit la soare,
Îmi şterg fruntea şi obrazul
Şi-ncercând să-ţi fur o vorbă
Te-ntreb mamă: -Ce-i necazul?

Tu te-ntorci, privind spre mine,
Îţi stergi ochii cu năframa
Şi c-o voce tremurândă
Spui zîmbind: -Mânca-te-ar mama!

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madalina mea...

In loc de cuvinte goale
Va ofer un sincer gand
Ce ma poarta catre mare
Si ma lasa tremurand.

Amintirea unei fete
Ce zambea fara regret
Si lipita de perete
Imi soptea sa vin incet.

Cum am cunoscut-o oare?
Stati sa vad.. imi amintesc
Ea frumoasa ca o floare
Langa gardul batranesc.

Ne vorbisem de o luna
Dupa cum permitea vremea
Si-am simtit ca-i fata buna
Insa ea se cam temea.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!