+charles +baudelaire

Uriaşa

Pe vremea când Natura, cu vlaga ei poznaşă
Năştea mereu ciudate făpturi şi monştri noi
mi-ar fi plăcut alături de-o fată uriaşă
să stau ca-n preajma unei regine un cotoi.

mi-ar fi plăcut pe-ncetul s-o văd schimbându-şi firea
pietrosu-i trup în jocuri cumplite înflorând
să bănuiesc din ceaţa ce-i tulbura privirea
văpăile ascunse ce-n sufletu-i s-aprind;

în voie să cutreier magnificele-i forme,
să urc încet pe coama picioarelor enorme
şi, vara, când trudită de soarele păgân

se-ntinde pe câmpie cu mâinile la frunte
să dorm domol la umbra vânjosului ei sân
cum doarme-un sat în pace la poalele-unui munte.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicile

Amanţii pătimaşi şi cărturarii sobri
Îndrăgostesc asemeni, la vârsta de mijloc,
Pisicile robuste, căminului mândrie,
Urând ca ei răceala, ca ei zăcând în loc.

Prietene-ale şti'nţei şi ale voluptăţii,
Se ascund în întuneric şi în tăceri rămân;
Ereb le-ar crede, poate, funebri soli ai morţii,
De şi-ar pleca orgoliul, îngăduind stăpân,

Când zac, li se confundă princiarele-atitudini
Cu sfincşii ce veghează-n afund de solitudini,
Părând că dorm într-una un vis fără sfârşit;

În şoldul viu – scânteie; iar ochiul lor e plin de
Sclipiri de aur care, ca un nisip vrăjit,
Nedesluşit şi mistic, pupila le-o aprinde.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convorbire intimă

Tu eşti un cer de toamnă în dulce transparenţă,
În mine însă plânge tristeţea-n flux pustiu,
Pe buzele-mi simţindu-i greoaia persistenţă
A mitului tăcerii cu gustul vineţiu.
— Ţi-aluneci mâna-n sânu-mi cutremurat de jale;
Zadarnic, minunato, aici e-un loc prădat
De ghearele şi dinţii femeilor fatale,
Ce inimă, ca bestii feroce, mi-au mâncat.
Mi-e sufletul ca templul prea-pângărit de gloate:
Se-mbată, scuipă, ţipă, dau foc şi se ucid!...
— Ci trupul tău e-n taina miresmelor curate!...
O, Frumuseţe, biciu-ţi in sângele-mi placid
Izbească cu văpaia-i atotmistuitoare
Spre-a arde-aceste zdrenţe rămase de la fiare!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul unui curios

Cunoşti, la fel ca mine, durerea cea plăcută
Şi faci ca toţi să spună: "Ce om deosebit!"
– Trăgeam să mor. Şi-n suflet aveam iubire multă
Cu groază-amestecată şi cu un rău cumplit;

Dar şi speranţă vie şi jalnică angoasă.
Cu cât nisipu-n sticlă curgea în mod fatal
Cu-atât găseam tortura mai aspră, mai gustoasă;
Şi inima de lume mi se rupea total.

Eram ca copilaşul avid după spectacol
Urând cortina groasă ca pe-un hain obstacol...
Dar adevărul rece la urmă l-am aflat:

Nu m-am mirat, murisem, zorii-mi erau cununa
Apoi s-au strâns în juru-mi. – Dar, ce s-a întâmplat?
Cortina se trăsese, eu aşteptam întruna.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bântuitul

Fâşii de văluri negre pe soare se aştern.
Tu, lună-a vieţii mele, înfăşoară-te-n umbră;
Te culcă, sau fumează, fii mută şi fii sumbră;
Cufundă-te în hăul urâtului etern;

Aşa îmi placi! Şi totuşi, vezi tu, dac-ai voi
Asemeni unui astru ce, şters, din umbră vine,
Să te răsfeţi prin locuri de nebunie pline,
Pumnal frumos, ei bine, din teacă poţi ţâşni!

În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,
Aprinde pofte-n ochii golanilor, murdare.
Mă-mbată tot ce-mi dărui: dureri sau vis spumos;

Fii tot ce vrei, fii noapte sau roşie-auroră,
În mine, orice fibră te-ntâmpină voios:
O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - IV. Portretul

Se mistuie în Moarte şi-n Durere
Văpaia care-n noi a strălucit...
Din ochii care-odată mi-au zâmbit,
Din gura ta, balsam de mângâiere,

Din revărsarea vie a luminii,
Din farmecul tău în care mă scăldam
Ce-a mai rămas iubirii? Ce mai am?
Un palid chip, nelămurite linii,

Pe care Timpul, gâde-al tineţii,
Îl şterge cu aripile-i haine,
În umbră-alunecându-l, ca pe mine.

- Dar, ucigaş al Artei şi al Vieţii,
Din gândul meu n-ai să mi-o smulgi pe Ea
O, desfătarea, nemurirea mea!

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.

Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genunea

Pascal şi-avea abisul cu dânsul mişcător,
– Vâltoare, vai! E totul, – dorinţă, gest, visare,
Cuvânt! Şi peste păru-mi stând drept, în clătinare,
Am resimţit adesea cum trece groaza-n zbor.

Sus, jos, şi pretutindeni, adâncul, larga zare,
Tăcerea, nesfâşitul mă ţin în gheara lor...
Şi Dumnezeu pe noaptea-mi cu-n deget ştiutor
Schiţează lungi coşmaruri, mereu renăscătoare.

De somn m-alungă spaima ca de un puţ profund,
Plin de nelămurite orori şi fără fund;
Văd numai veşnicie prin geamurile toate.

Şi duhul meu, de-a pururi cu ameţeli luptând,
Râvneşte-a nefiinţei insensibilitate.
– Din Numere şi Forme, nu pot ieşi nicicând!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrare postumă

Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună,
În fundul unei hrube de marmură şi când
Drept pat şi drept podoabă a trupului plăpând
Vei căpăta o groapă şi-o veştedă cunună;

Când piatra peste capu-ţi sfielnic apăsând
Şi peste şoldul moale de-o leneşă minciună
Din inimă-ţi va stoarce voinţă, vis şi gând
Oprind pe totdeauna colinda ta nebună;

Mormântul, bun prieten al sufletului meu
- El care cu poeţii de mult se sfătuieşte -
În nopţi de nedormire îţi va şopti mereu:

"Neroadă curtezană, acum la ce-ţi slujeşte
Că-n viaţă, ce plâng morţii n-ai vrut să înţelegi?"
- Şi, drept mustrare, viermii te-or roade nopţi întregi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul vesel

Într-un tărâm de seve şi de moluşte plin
Îmi voi săpa eu însumi, cât mai adânc, o groapă,
În care mâine osul bătrân să mi-l alin
Dormind întru uitare ca un rechin în apă.

Urăsc şi testamente şi lespezi de mormânt.
Decât să cer mulţimii tristeţea şi regretul,
Cu mult mai bine corbii îi voi pofti, pe rând,
Să-mi cureţe de cărnuri, flămânzi, întreg scheletul.

O! viermi, tovarăşi fără de văz şi de auz,
Un mort voios şi liber destinul v-a adus;
Voi, fiii putrezirii şi filozofi ai sorţii,

Cutreieraţi-mi leşul cu hămesite guri
Şi spuneţi-mi voi: oare, mai sunt cumva torturi
Pentru-acest trup netrebnic şi mort printre toţi morţii?

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Al. Andriţoiu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!