Poezii despre Iisus Hristos, pagina 4

Hristos a înviat!
Bat clopotele în cea mai lungă noapte
Şi cerul se uneşte prin rugă cu pământul,
Din lumile astrale coboară blânde şoapte,
Sunt îngeri-soli ce răspândesc cuvântul.
Creştine, simţi tumult către o nouă viaţă
Unde speranţei-i cresc aripi de curcubeu?
Pe nor stă scris un psalm, o tainică povaţă,
Smeriţi să fim în toate şi iubitori mereu.
E noaptea-n care plânsul devine bucurie
Şi răul pierzător se-ascunde-n văgăuni,
Creştine, nu uita, să porţi în mâini, făclie,
Ca sufletul să zboare departe de genuni.
Să n-adormim vrăjiţi de amăgirea dulce,
Ci s-alergăm cu toţii lângă al Său altar,
Acolo e Hristos ce-a îndurat pe cruce
Păşind pe moartea rece şi-ntuncat hotar.
În patru zări se-aude cum clopotele bat
Şi glasuri se înalţă slăvind Mântuitorul,
[...] Citeşte tot
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


S-a înălţat Iisus
Se-aude-n dimineaţă un cântec din Eden,
Pe frunte, cerul poartă un crin înrourat,
Un cor divin rosteşte ferice un refren
Vestind în univers,"Hristos s-a înălţat!"
Spre muntele cel sfânt s-a ridicat Iisus,
Privit de-apostoli, ce-l petreceau cu dor,
I-a binecuvantat, apoi pe-un nor s-a dus,
Vorbindu-le din ceruri cu glas nepieritor.
O, Doamne, Izvor al vieţii cu apă cristalină
Te-ai înălţat la Tatăl şi îmi arăţi o cale,
Tu lupţi cu răul, ce mă îmbracă-n vină
Şi-alungi himera nopţii care aduce jale.
Ai coborat Mărite spre iadul blestemat
Să-mi ştergi fărădelegea din sufletul rănit,
Cu milă şi iubire din chin m-ai ridicat,
Să fiu la Tine-n brate, de patimi mântuit.
De-a dreapta Tatălui te-ai aşezat Iisuse,
Dar soartă omenirii din mână n-ai lăsat,
Încerc să-ţi spun acum cuvintele nespuse,
Apoi, să strig spre cer, "Hristos s-a înălţat!"
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Noapte fără de păcat
Bat clopote a viaţă, Până în largul zării,
În miezul nopţii albe şi fără de păcat,
Suflarea cântă-n cor, minunea învierii,
Pe Domnul nostru, ce moartea a călcat.
E vremea biruinţei cu aripi necuprinse,
Când îngerii coboară, aicea pe pământ,
Purtând în zbor solie şi candele aprinse,
Vestind cu bucurie al Domnului Cuvânt.
Un tainic gând uneşte divin şi omenire
Prin pace nesfârşită şi licăr de speranţă,
Pluteşte-n univers noi raze de iubire,
Iar sufletul e liber şi plin de cutezanţă.
La ceruri se ridică priviri ce n-au durere,
Slăvindu-l ne-ncetat pe Dumnezeu Iisus,
Cel care a pătimit ca omul să mai spere,
Ferindu-l de pieire, de-un iminent apus.
În miezul nopţii albe, cea fără de păcat,
Iisuse Blând, acuma smeriţi îţi mulţumim,
Tu să ne ierţi, Mărite, că singur te-am lăsat
Şi calea Ta-n dreptate mereu o rătăcim.
[...] Citeşte tot
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele copilăriei
DE 1 IUNIE, COPILAŞILOR MEI SCUMPI ŞI TUTUROR COPILAŞILOR LUMII!
... De la zapadă spre firul cel de iarbă,
Întreaba- mă, copile, încet şi fără grabă...
"În care veşnicii pământul nu răsare,
Copilării pe unde mai are omul oare?"
- În ochii tăi, copile, se nasc copilării,
Frumoşii ochi sclipesc cu raze arămii,
Să fim prieteni buni, copile înţelept,
Şi sfaturile bune primeşte-le complet.
Copilaria e acolo unde- i mângâiere,
Şi dragoste de viaţă, şi soare, şi cădere,
Iar tu sămânţa infinitului îmi eşti,
Te- am răsădit în inimă, să-mi încolţeşti.
Şi- am vrut cu apa sfântă să te-alin,
Şi greul când îl treci, să nu-ţi fie declin,
Ci doar o treaptă nouă nemaiîntâlnită-
[...] Citeşte tot
poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!


Un înger
Un înger pe pământ a venit,
Să vadă dacă a mai rămas
În oameni ceva sfânt.
Îngerul era bun, şi milos,
Oamenii au crezit că-i Hristos.
Ei la dânsul s-au închinat
Ca la un rege de mult aşteptat!
Dar ei mult nu s-au bucurat,
Căci îngerul i-a întrebat
De îl iubesc pe fiul Domnului cu adevărat!
Oare numai se prefac?
Oamenii n-au răspuns
De îl iubesc cu adevarat pe Iisus.
Atuci îngerul la cer a strigat:
"O, Doamne, pentru ce din morţi ai înviat
Şi de păcatele lor i-ai scăpat?!
Căci ei de tine, Doamne, cu adevărat au uitat."
poezie de Vladimir Potlog (2 septembrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei cuvinte
Tu, suflete, acum, de ce mai sângeri?
Ar trebui sa fii binedispus -
Afara-i alb şi e frumos nespus,
Peste copaci parca a nins cu îngeri...
Şi cerul nu mai este-aşa de sus -
E scutul ce te apără de-nfrângeri...
Azi, lacrimile nu se-adună-n plângeri...
Lumina-i respirarea lui Iisus.
Te bucuri azi cu bucurie mare
Şi-n trei cuvinte simple-ai adunat
Atâta pace sfântă şi iertare
Şi dor curat: "Hristos a înviat!"
Dar Iuda? Dar arginţii? Dar Pilat?
O rană fără drept de vindecare...
sonet de Vasile Romanciuc
Adăugat de Elisa chisleac
Comentează! | Votează! | Copiază!


Biserica copilăriei
Zidirea din vârful de coastă,
Acolo-i biserica noastră,
Loc-ritul de joacă a credinţă
De copilul ce- am fost, pocăinţă...
Îi revăd ziduri groase, cu bolţi,
Sfinţi de fum, cruci de piatră cu morţi...
Am imagini din ei încrustate
Pe vecia-mi... înspre maturitate.
Duminici am trecut, tot pe rând
Cu respect de prezenţă... crezând.
Îs al bunicii pioase-lăstar...
Eu eram, băieţandrul de-altar.
Văd pe preot, bătrân, de când este,
Din tărâm de la Prut... ce e peste...
Din Soroca cu vorbă moldavă;
Îl port în suflet, în minte... mi-e slavă.
[...] Citeşte tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Craciunul
craciunul iarasi, a sosit,
deschide poarta larga!
c-am venit sa te colind
mama mea cea draga
demult nu am fost la voi
in dulcea parinteasca casa
l-am adus pe Domnul sfant
ca sa stea cu noi la masa
colindatorii se aud
eu de fericire plang
e noaptea sfanta in care coboara
Iisus Hristos pe-acest pamant
si va spun pe aceasta cale
sa aveti bucate pe masa
caci astazi il gazduiti
pe Iisus Hristos la voi in casa
poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea cea nouă, adusă lumii de Iisus Hristos (Noul Testament)
Lume, dragă lume, pentru veşnicie,
Eu o Lege nouă ţi-aduc astăzi ţie:
De acum încolo, lume, ţine minte,
Lasă răzbunarea "dinte pentru dinte,
Moarte pentru moarte, mână pentru mână,"
Ci numai iubirea-n suflet să-ţi rămână.
Pe al tău aproape tu să îl iubeşti
Ca pe tine însuţi şi te mântuieşti!
poezie de George Budoi din Biblia în versuri (17 martie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Normă
Urcând Golgota
am căzut a treia oară
ducând crucea ţării,
în timp ce la dreapta mea
Mântuitorul Iisus Hristos
urcând şi el
dar de această dată ca turist
şi scriind versuri despre
istoria acestui deal
s-a oprit lângă mine,
nu silit de povara drumului
ci a metaforelor...
Atunci Domnul Iisus Hristos
a făcut cu mine schimb de experienţă...
A luat el crucea...
Iar eu îi continuu poezia...
poezie de Vasile Dan Marchis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
