+Drum +de +viata +alb

Dacă văzură arapii aşa, că se încâinase şi nu vrea să dea inelul, îl puseră jos, unul îl ţinea şi altul scoase un cuţit de la brâu, îl dete pe masat, şi se făcea că vrea să-l jupoaie de viu. Văzu ăla că nu e glumă, că-i sta viaţa numai într-un fir de aţă, şi ca să scape de moarte, spuse că la el este inelul şi-l scoase de-l dete arapilor. Ar fi voit oamenii lui, vizitiul şi argatul, să sară să-şi scape stăpânul din mâna arapilor. Dar cine se putea apropia de dânşii? Numai câte un brânci le da aceştia, şi se duceau peste cap, de se sculau schilozi. Făt-Frumos privea şi creştea carnea pe el de mulţumire, când vedea că freacă ridichea becisnicului de zăcaş, după cum i se cuvenea. Priimindu-şi inelul Făt-Frumos, îl băgă în deget lângă cellalt, şi se hotărî a se întoarce înapoi la împărăţia sa. Dete părinţilor lui vro două, trei pungi de galbeni, fiindcă nu voiră a merge cu dânsul, se găti de drum, se urcă în butcă şi porni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nonacţiune

între două margini de drum,
aştept revenirea cuvântului,
în matca fără glas
a iubirii.

cu tine în nervurile ruginite,
mă ascund în colţul croitorului de vise.

las răstignită pânza portocalie.
o privesc.
rup din ea dreptunghiuri de răni.

între două puncte,
aştern culorile inferioare.

vindecarea
începe cu strigătul verdelui alburiu.

în albastru îmbrac suferinţa,
pentru a-mi fi la final linişte,

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Marie Bejliu (15 octombrie 1968)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latenţele ce mor

În fiecare zi,
acelaşi ritm impus,
preexistent,
aceleaşi gări în care nu mai ajunge niciun tren,
când neştiute latenţe palpită pretutindeni:
întrebări latente tremură în ochi şi pe buze,
cântări latente înoată în ape tulburi,
drumuri latente aşteaptă răbdătoare,
ascunse după ceaţa sau după întunericul privirii.

Cum fiecare fir de nisip ascunde-n el o perlă,
dar nu găseşte drumul spre scoică
şi zboară în vânt steril,
făcând doar dune,
nisipuri mişcătoare
sau castele de nisip,
aşa şi viaţa noastră merge pe-un drum bătătorit,
cu frici, cu mari nelinişti
ce cresc în noi şi cresc,
fără s-audă, să simtă, să ştie

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străzile din Kazan

Mergeam pe strada Kirov...
traversând micul careu,
Am ocolit clinica veterinară,
Cu nostalgie am deschis uşa şcolii de muzică:
Aici am primit notele mele de opt cu minus.
Ce nesuferită era uneori Polina Siemionovna –
Nu-i plăceau mâinile mele.
Uitaţi-vă: ce ciorchini încordaţi,
Prea tare strângi arcuşul.

Întorcându-mă, m-am bucurat de viaţă
Şi de atlanţii care susţin globul
În dreptul micului careu.

II

Mergeam pe strada Tukaj.
Acolo era şcoala.
Stă acolo şi azi.
Aici a învăţat

[...] Citeşte tot

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lutu-acesta suferind îngheaţă

I

Când lutu-acesta suferind îngheaţă,
Ce drum ia duhul lui nepieritor?
Nu poate nici muri, nici fi în viaţă,
Când scapă de veşmântu-i trecător.
Neîntrupat fiind, oare purcede
Pe-al fiecărei stele crug ceresc?
Sau umple-ndată spaţiul, de-l vede
Pe boltă ochiul nostru omenesc?

II

Un gând etern şi fără de hotare,
Ce vede tot în cer şi pe pământ,
Ca o privire largă, păstrătoare
A toate câte-au fost şi câte sunt:
Orice-amintire, fie cât de vagă,
Se-arată-n zarea sufletului nostʼ,
Încât cuprinde-ntr-însa lumea-ntreagă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată, de după gard, sări, mare, cu coada rotundă cât soarele la răsărit, un păun. Paserea se legănă o clipă, apoi îşi strânse coada şi zbură în drum. "De ăsta nu mai scap!" crezu cărăbuşul. Păunul s-a apropiat, l-a răsturnat cu ciocul pe spate, apoi iar l-a întors cum îl găsise şi, lăsându-1, îşi văzu de drum. Cărăbuşului nu-i venea să-şi creadă ochilor că mai e în viaţă. Dar uite: colo e drumul, sub el hârtia, pe dreapta gardul – trăieşte. Ia să zboare acuma, cât putea mai repede, de-acolo, pe vreo creangă de copac. Să-şi încerce aripile. Şi le desfăcu. În clipa aceea un pui de sturz, mai mărişor ceva decât o nucă, zbură spre el. "Ei! de aşa paseri mici, mai de seama mea, mi-i drag şi mie", gândi cărăbuşul, pregătindu-se chiar să dea sturzului "ziua bună". Dar sturzul se lăsă lângă bucăţica de hârtie, deschise pliscul, apucă cu lăcomie cărăbuşul şi: hap! hap! mai să se înece, îl înghiţi.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii

Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristetea
Când parasita sta de vorba cu sine însasi tineretea,
Si miscatoarea lor cupola deasupra-si clatina verdeata,
Parea ca-n jurul meu prin ramuri în mii de palme bate viata;
Iar câteodata crengi uscate pareau cadelnitând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare si azi tristetea mea mi-o port.
În dupa-amiezi de primavara subt umbra lor racoritoare,
Pândeam speranta cum se joaca în jucausi banuti de soare,
Si ma-ncercam a lor comoara s-o prind în suflet si s-o strâng,
Sa port în mine-un strop de soare când va fi iarasi ca sa plâng.

Pe subt tunele mari de umbra ce-ntind castanii visatori,
În urma ta pe-aceeasi strada am ratacit de-atâtea ori;
Din urma am privit adesea ritmarea rochiei pe drum,
Un clopot miscator de linii, de armonie si parfum.
Ca sa mai vad înca o data seninul clarei tale frunti,
Am ratacit atâta vreme pe urma pasilor marunti,
Si-n noaptea asta soptitoare de primavara si de luna,
Când întunericul din juru-mi în suflet parca mi s-aduna,
Eu umblu parasit si singur subt masti de astri ce scânteie,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biet nemuritor la zidul morţii

Numai viteza mă mai ţine viu
Şi sclav măreţ aceloraşi proporţii,
Să mă opresc, n-am dreptul nici să ştiu
Că sunt alergător la zidul morţii.

n-am timp la zidul morţii să m-aşez,
şi combustibil am, de nicăierea,
probabil unii cred că şi trişez,
dacă, de-o viaţă, îmi refuz căderea.

n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roţi, cu-această şa sunt una,
iar dacă aţ încetini, umil,
m-aş prăbuşi din zid, pe totdeauna.

Distanţele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele şi rămase,
pe zidul lentei morţi, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anacronism romantic

Cum? Mai visezi şi-acuma, iubito, primăvara?
Te mai gândeşti şi-acuma la câmpul plin de flori?
N-ai renunţat la ceasul de vis şi planuri seara,
Mai frunzăreşti în taină cutia cu scrisori?

Cum? Mai alergi şi-acuma pe ţărmuri s-asculţi marea?
Acele-apusuri roşii şi-acum le mai priveşti?
Tot îţi mai faci cu grijă la ora 5 plimbarea,
Tot îţi mai iei umbrela de soare când citeşti?

N-ai încă sensul morţii, nu simţi ce se petrece?
Nu vezi că viaţa fuge din noi ca un tâlhar?
Că vasele cu visuri au început să sece
Şi nu mai pot să umple nici un pahar măcar?

Că mult, o!... mult mai serbezi ca altădată, luna
N-o mai căutăm cu-aceeaşi ardoare printre stânci?
Nu te întrebi, iubito, deloc, de ce acuma
În turnurile nopţii urcăm încet, pe brânci?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu!

Nu plânge, chiar de-ai învăţat cum să trăieşti cu-amare lacrimi!
Nu te-ntrista, că ai ştiut cum să te-ndepărtezi de patimi!
Nu mai privi peste oglindă, când ştii că-ţi va plăcea ce vezi!
Nu te-nsoţi cu neiubirea! Iubeşte, că-n iubire crezi!

Nu-ţi interzice fericirea, acum, când ştii s-o preţuieşti!
Nu te-nsoţi la drum cu-oricine, chiar dacă simţi că singur eşti!
Nu mai hrăni dorul de-o viaţă, când simţi că nu se va-mplini!
Nu omorî visele toate, făcând în ciudă, inimii!

Nu te-ntreba de ce eşti singur, când doar comori ai dăruit!
Nu îţi cruţa mărinimia, când întâlneşti suflet rănit!
Nu creiona necunoscuţi, că poate iese schiţa falsă!
Nu duşmăni, că te-otrăveşti... şi mori... şi nimănui nu-i pasă!

Nu te întoarce-n amintiri ce au muşcat adânc inima!!
Nu risipi timp, întrebând pe cine a orbit Lumina!
Nu-ţi căuta vinovăţie, că-ntreaga viaţă ai iubit!
Nu-ţi cere scuze niciodată, că de EL ai fost hăruit!

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!