padure

Conform tradiţiei, dragostea este un indefinibil compus din suflet şi trup. Născându-ne, am fost smulşi totalităţii; în dragoste am simţit cu toţii că ne întoarcem la totalitatea originară. De aceea imaginile poetice transformă persoana iubită în natură – munte, apă, nor, stea, pădure, mare, val – iar la rândul ei, natura vorbeşte ca şi cum ar fi femeie. Reconciliere cu totalitatea care este lumea.

Octavio Paz în Dubla flacără: dragoste şi erotism (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micropoeme

micropoem(1)

înstelatul cer se stinge
în lumina dimineţii
de-atâta rouă
se-nchide -
zorind -
regina nopţii

micropoem(2)

curcubeu rănit de soare
răstignind ploaia
doar pendulul mai picură

micropoem(3)

mori de vânt

[...] Citeşte tot

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincoace

rătăceam aromă blândă într-un cer de mere coapte
în poemele nescrise stăruind să mai rămân
ca ecoul prin pădure ca sărutul printre şoapte
veşnicindu-ne ca floarea în căpiţele de fân;

toamna galopa pe dealuri şi-avea coama ruginie
luminau gutuii lunii auriu până departe
zdrumicată-n mii de lacrimi noaptea-ntârzia în vie
veşnicindu-ne dincoace de durere şi de moarte.

poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea verii

Prin pădure,
Timpul pare să fi încetinit,
Să nu tulbure îndrăgostiţii.
Copacii se privesc liniştiţi în ochi,
Mirându-se fiecare de verdeaţa celuilalt,
Contemplând vara în ochii iubitei.
Şi pare că, în vara asta
S-au văzut pentru prima dată!
Şi niciodată verdele n-a fost mai verde,
Mângâierile mai tandre şi soarele mai arzător!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele liniştii

Te ador, bună pădure
Mă cufunzi-n verzi astre..
Hoinăresc puţine fiare
Păşind cărări de umbre.

Pe potecile mistreţate
Cu sunete pestriţate,
În paşii de căprioare
Şi diez de privighetoare.

Cu gândurile ce-mi mor
Între frunze şi zăvoaie
Duse-n susur de izvoare
Şi doinele copacilor..

Ce alungă umbrele
Fiarelor mele cenuşii..
Mugurindu-i inimii,
Uscăciunea-n linişti

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pădure, ca acasă...

Locul meu, de-o viaţă-l caut, rătăcind ca o nebună
Printre stele,-n Carul mare şi cu un picior pe lună.
Scormonesc printre vestigii de furtună în sahare
Şi când ninge-n galaxie mă apropii şi de soare.

Mă primeşte universul, când trimit gându-nainte,
Explorez orice planetă cu o ceată de cuvinte.
Dar niciuna nu-nţelege graiul dulce-al limbii mele
Şi mă-ntorc, luând cu mine, pentru drum, câteva stele.

Când mi-atinge talpa goală piatra munţilor, pe creste
Fiecare rană-adâncă, sapă-n mine o poveste.
Şi pădurea mă ascunde ca o mamă grijulie,
Firul ierbii mă adoarme într-o dulce simfonie.

Frunzele şoptesc sonete şi pe frunte mi se-aşază,
Să îmi fie somnul paşnic, stau nestecenii de pază.
Şi copacii-şi pleacă ramul, visele să-mi învelească,
Peste glezne curg răşine, goana să mi-o odihnească.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea moartă

Era o pădure în care, demult
ceva s-a-ntâmplat, căci pustiul din ea
- îmi spune legenda ce astăzi ascult -
pe nimeni nu lasă acolo să stea.

Sătenii se-nchină şi fac un ocol,
cu ochii-n pământ şi privind speriaţi
copacii pădurii cu sufletul gol,
ce par că sunt paznici pe veci blestemaţi,

Căci mulţi au fost martori războiului dur
în care oşteni pământeni au murit
în lupta cu oamenii marelui fur
trimişi să-i aducă ce mult şi-a dorit:

Era o fătucă, născută aici,
frumoasă cum n-a mai fost alta de-atunci,
crescută în casă din lemn şi chirpici
cu horn, cu şindrilă, şi plină de prunci.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un om ia un dovleac drept o femeie, nu şovăie nimeni să-l creadă nebun, pentru că un asemenea caz este rar, când, însă, un bărbat o crede pe nevasta sa care i-a sădit o întreagă pădure de coarne pe cap credincioasă ca Penelopa şi, în fericita lui închipuire, îşi binecuvântează soarta, - pe un astfel de om nu-l numeşte nimeni nebun, pentru că acest lucru li se întâmplă multor bărbaţi.

Erasmus în Elogiul nebuniei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-o să am

N-o să am niciodată un cântec,
pierdut într-un clar de pădure!
Şi asta numai pe motiv,
că notele mele muzicale,
sunt izvorâte din ecourile,
paşilor tăi de ciută,
într-o poiană,
atunci când cerul,
se întâlneşte cu pământul
şi când piepturile florilor,
pocnesc de sufletul meu,
care-ţi vine mereu la rădăcină,
ca un izvor cristalin,
obosit de aşteptare
şi de prea plin!

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găsiţi un mod de a avea grijă de trupul vostru şi de a vă exprima creativitatea. Trăiţi într-un loc care vă inspiră. Găsiţi momente de linişte, ca să vă reculegeţi. Plimbaţi-vă prin pădure sau pe lângă apă. Lucraţi la ceva ce va place să faceţi. Fiţi veseli. Mâncaţi bine. Dormiţi bine. Îmbunătăţiţi calitatea vieţii voastre. Aveţi grijă de voi înşivă.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!