curand

Găseşte-mi adăpost în ochii tăi de lacrimi...

Vorbeşte-mi mai mult de eternitate
Pe patul de spital cu ziduri reci, crăpate.
Nu-mi înşira cuvinte nici rugăciuni pioase
Când moartea-mi muşcă pământul de pe oase.

Nu-mi scrijeli în piatră icoane luminoase,
Nici jurăminte seci nici îngeri de mătase.
Curând se face noapte în schitul de zăpadă,
Iar zeii mei de fildeş în veacuri or să cadă.

Nu voi să ştiu nimic de rana ce mă doare
Pe patul de spital cu ziduri reci şi goale,
De calendarul ce mâine nu mi-e de folos,
De versul cel amarnic la vremea care a fost.

Găseşte-mi adăpost în ochii tăi de lacrimi,
Nu vreau nici liturghii nici ode după datini.
Cu ultimul amurg semnează-mi cerul nopţii,
Închină-mă cu tine, duios refren al morţii.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Poezii Demodate, 2014
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură,
Prevestind un soare dulce cu lumină şi căldură,
În curând şi el apare pe-orizontul aurit,
Sorbind roua dimineţii de pe câmpul înverzit.

El se-nalţă de trei suliţi pe cereasca mândră scară
Şi cu raze vii sărută june flori de primăvară,
Dediţei şi viorele, brebenei şi toporaşi
Ce răzbat prin frunze- uscate şi s-arată drăgălaşi.

Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de muncă.
Păsărelele-şi dreg glasul prin huceagul de sub luncă.
În grădini, în câmpi, pe dealuri, prin poiene şi prin vii
Ard movili buruienoase, scotând fumuri cenuşii.

Caii zburdă prin ceairuri; turma zbiară la păşune;
Mieii sprinteni pe colnice fug grămadă-n repejune,
Şi o blândă copiliţă, torcând lâna din fuior,
Paşte bobocei de aur lâng-un limpede izvor.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul satului se află cârciuma. Vis-a-vis de cârciumă se află biblioteca, ce conţine un fond valoros de carte rară. Cârciuma e mai tot timpul goală şi în curând va da faliment. Biblioteca e supraaglomerată de oameni dornici de cunoaştere. S-a înfiinţat chiar şi un muzeu al satului, unde au fost expuse diverse obiecte descoperite de-a lungul timpului pe raza aşezării. În faţa caselor cochete s-au plantat lalele aduse special din Olanda, în vreme ce dinspre căminul cultural răzbate de-a lungul aleilor pietruite cu dale hexagonale un fragment din "Nabucodonosor" de Verdi. Toată lumea e fericită. Inclusiv cetăţeanul din colţul străzii care tocmai se trezeşte din beţie şi-i spune "colegului"de lângă el: "Măi, da' ce viziune am avut azi-noapte! Se făcea că în satul nostru..."

Mihail Mataringa (7 august 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa unei frunze

A rămas o frunză-n pom,
În bătaia vântului.
Cum plânge puiul de om,
Ea dă aripi cântului.
Tremură de frig săraca
Şi s-a-ngălbenit de tot.
Vântul o să rupă craca,
Stăpânul o pune-n foc.
Atunci ea se va-ncălzi,
Dar nu se va bucura.
Viaţa ei se va sfârşi,
De frig n-o mai tremura.
La fel ca omul trăieşte
Şi frunza de pom: o viaţă.
Ca şi omu-mbătrâneşte,
Se rupe firul de aţă.
Din muguri, în primăvară
Alte frunze se vor naşte.
Se vor bucura o vară,
Apoi caprele le paşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (24 octombrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu şi foamete

Femeie care te acordezi cu gura poetului, acest torent de mâl senin, tu care, pe când era doar o sămânţă captivă de lup neliniştit, l-ai învăţat tandreţea pereţilor înalţi neteziţi de numele tău (hectare de Paris, pântec de frumuseţe, focul meu urcă sub rochiile tale de fugă). Femeie care dormi în polenul florilor, depune pe orgoliul lui chiciura ta de medium nelimitat, ca el să rămână până la ora bălăriilor de oseminte bărbatul care pentru a te adora mai mult îşi amâna la nesfârşit în tine vestirea naşterii, pumnul durerii, orizontul biruinţei lui. (Era noapte. Stăteam întinşi sub marele stejar de lacrimi. Greierul cânta. Cum de ştia, singuratic, că pământul n-avea să moară, că noi, copiii fără lumină, o să vorbim curând?)

poezie de Rene Char
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca urmare a schimbărilor sociale şi tehnologice uriaşe din ultimele secole, societatea nu funcţionează bine. Nu mai trăim în societăţi tradiţionale şi statice. Dar, opunând rezistenţă la schimbări, guvernele noastre se comportă ca şi când am trăi în astfel de societăţi. Dacă nu ne vom autodistruge complet, viitorul aparţine acelor societăţi care, deşi nu ignoră latura noastră reptiliană sau de mamifer, dau posibilitatea elementelor tipic umane ale fiinţei noastre să se dezvolte; acelor societăţi care încurajează mai curând diversitatea decât conformismul; acelor societăţi dispuse să investească resurse într-o varietate de experimente sociale, politice, economice şi culturale şi pregătite să sacrifice avantajele imediate în favoarea celor pe termen lung; acelor societăţi care tratează ideile noi drept căi gingaşe, fragile şi extrem de valoroase duc spre viitor.

Carl Sagan în Balaurii Raiului
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Christina: Ce frumos eşti! Ce cald şi mare eşti!... Nu mi-e frică de tine; oriunde m-ar duce dragostea asta, nu mi-e frică... De ce şovăieşti tocmai tu, Egor, care eşti bărbat?!...
Egor: Iubesc pe Sanda, şi mă rog la Domnul-Dumnezeul meu şi la Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu!...
Christina: Aş fi putut să-ţi îngheţ gândul şi să-ţi usuc limba. Aş putea oricând să te am în puterea mea, Egor!... Mi-e uşor să te farmec, să fac tot ce vreau din tine... M-ai urma şi tu, ca ceilalţi... Şi sunt foarte mulţi, Egor... Nu mi-e teamă de rugăciunile tale... Tu nu eşti decât un om viu. Eu vin din altă parte. N-ai să poţi înţelege, nimeni nu poate înţelege... Dar pe tine nu voiam să te ucid, dragostea mea, cu tine voiam să mă logodesc... Curând ai să mă vezi şi altfel. Şi ai să mă iubeşti, atunci, Egor...

replici celebre din romanul Domnişoara Christina de Mircea Eliade
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie despre Peg Nicholson, iapa popii

Peg Nicholson era o frumoasă iapă roaibă
Care parc-avea aripi, nu picioare;
Dar acum pluteşte pe Nith la vale
Şi curând va pluti pe mare.

Peg Nicholson era o frumoasă iapă roaibă
Care galopa pe dealuri şi vâlcele;
Dar acum pluteşte-n pe Nith la vale
Fără potcoave şi fără piele.

Peg Nicholson era o frumoasă iapă roaibă
Care toată viaţa a dus un popă-n spate;
Dar acum pluteşte-n pe Nith la vale,
Au hrană peştii din Solway pe săturate.

Peg Nicholson era o frumoasă iapă roaibă
Pe care-a călărit-o popa pân' la moarte;
Era trudită şi plină de răni biata gloabă –
Ca şi alte vite din turma popii, jerpelite toate.

poezie clasică de Robert Burns, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădătorilor

Flămânzi şi goi, fără cuvânt,
Încovoiaţi pe-acest pământ,
Pe-acest pământ ce-al nostru e,
Furat de voi şi - ntreb, de ce?
Când el e sfânt!
De-a sila voi aţi tăbărât
Dar noi pe brânci ne-am tot târât,
Prin promisiuni de false firi
Şi îmbătaţi de amăgiri,
Ne-aţi zâdărât!
Şi vom striga toţi într-un glas,
Căci viaţa - n noi ne-a mai rămas,
La moarte voi ce ne-aţi vândut,
Străinilor ne-aţi dat tribut,
E negru ceas!
De vin groparii, le grăim,
Că noi şi în mormânt trăim,
Cu pâinea ce-am mâncat-o ieri
Speranţei ne-am dat prizonieri,
Nu ne căim!...

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

E o întâmplare a fiinţei mele:
şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt, şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!