GRI

Doamnei de vis-à-vis

Prin leneşa adiere matinală
Frumoase gânduri îţi trimit
Ghicind că tu aproape goală
Visezi pe dalb cearşaf boţit.

Firava rouă de pe trandafiri
O iau în ochii plini de extaz
Ca dusă cu plăcute amintiri
Să picure pe finul tău obraz.

Şi versuri din poemul Mării
Scrise de geniul trist Puşkin
Dau cu azur din largul zării
Să îmbrace şoldul tău divin.

Din zbuciumul eminescian
Iau farmec de Luceafăr pal
Pe sânul tău şi al meu alean
Să aştearnă al poeziei voal.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Tarita
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fel cum

ca un vis supus uitării
se pierde seva din substanţa vie a creşterii
şi moartea prinde rădăcini în trup
în clipele de revelaţie senină a gândului
când nu se fructifică în propoziţii
nici în cuvinte fierbinţi
numai o pată pe cămaşa zilei de azi
te fereşte să îmbraci zua de mâine
într-un gri murdar.

la fel cum
din aceeaşi băltocă prin care calci pe stradă
sar stropii pe încălţăminte şi haine
şi te obişnuieşti cu situaţia
intervin foatrte multe obişnuinţe care ucid
tot ce înseamnă iniţiativă şi protest
pentru a nu ne pierde cu toţii în derizoriu
şi nepăsare bolnavă.

această stare

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şalăul (Sander lucioperca)

Peşte mare, carnivor,
Un feroce răpitor,
Ce trăieşte-n estuare,
Bălţi şi ape curgătoare.

Spatele e gri verzui,
Cu dugi brune sau negrui,
Gura largă, dinţi colţoşi,
Solzii mici şi mulţi, rugoşi.

Ca momeli, se pescuieşte
Cu năluci, cu râme, peşte;
Mai uşor e capturat
Doar cu "mortul manevrat".

Carnea crudă-i rozalie,
Iar gătită-i alburie;
E un peşte fără oase,
Cu arome savuroase.

[...] Citeşte tot

pamflet de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou trecut

Esti mai departe ca oricând
Si drumu-mi pare anevoios
Doar cu privirea te pătrund
Ecou al glasului melodios

Doru-mi este mai profund
Când noaptea gri se lasă
Luna scaldă cerul rotund
Anii trec nimănui nu-i pasă

Cregi ce zgârâie prin nori
Chemând un nor de ploaie
Un soare ce apune în zori
Murind de dor si atâta jale

Am să te-nchid ecou trecut
În aerul cel mat din sticlă
Purtat vei fi pe lac necunoscut
Prin valuri negre ca de smoală

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânare

Bătaia cremenelor inimii m-aprind făclie
Şi mă topesc din ceară, mă ard fir
Tot lăcrimând, mă curg, scurtez magie
Ce-am fost turnat... rămân o pată de-un parcurs-delir.

Doar fumul poate-a dat un nergru de culoare
Din tot ce ard, poate-am mânjit tavanul
Înalt la nesfârşit; oi fi în fondu' întunecat cel mare
Din care resclipesc noi aştri... luminând ebanul?

Misterul stă în boarea de-o nanosecundă
Când din fitilul stins e-un roşu-n tresărire
Sfârşind în palid gri, cenuşă, lăsând undă
Un dalb de firicel întortochiat... Eu, de-o amintire!...

Aşa de puţin pur dintr-un arzând traseu... o fire în nemurire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer olandez

Vorbim despre privirea-ţi ce-mbracă aburii,
Misteriosul ochi cum este, albastru, verde, gri?
Schimbându-se în tandru cu-a visului splendoare
Reflectă indolenţa şi-a cerului paloare.

Tu chemi aceste zile călduţe şi-ncropite,
Ce fac să se topească în plâns inimi vrăjite,
Când zbuciumate rău, ele se-ntorc în somn,
În zeflemea agită pe nervii ce nu dorm.

Şi semeni câteodată cu zările frumoase.
Care aprind zenituri sezoanelor brumoase,
Aşa cum străluceşti, cu nişte vederi ude,
Ce luminează cerul cu razele căzânde.

Periculoasă fată, seducătoare clime!
Te voi iubi la fel prin iarnă şi prin brume,
Dar şti-voi să aprind chiar când veni-va gerul,
Plăceri mai ascuţite ca gheaţa şi ca fierul?

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie in luna lui Martie

Dimpotrivă, cerul nu era clar,
cerul era plin de nori gri,
şi ploaia cădea pe asfalt, infernal,
Mânjind cu noroi, cum se joacă copii.

Pereţii liniştiţi dormeau adânc
şi ploaia ploua în luna lui Martie,
Şi noi, doi amanţi, stam la rând
aşteptând să ne iubim prin mansarde.

Oamenii? Ploaia? Strigai
c-o să te plouă pe aripi.
Desenele de cretă, Lorelai,
mie-mi plouau în suflet, nu pe aripi.

Nu-i nimic. Stăteam prin mansarde
Şi ne iubeam, cu aripi, infernal,
Şi ploaia ploua în luna lui Martie,
Din cer acoperit de nori, nu clar.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă încoronată

oglindă/ chip/ de când nu eram nici copil nici bătrână
inundată în umbrele verii ce învăluiau valea înverzită
oh dacă te-aş mai avea în agenţia mea filantropică
de dăruit
grădini
aripi de păsări
priviri cu sclipiri
mirosul ierbii cosite
fluieratul unui tren ce tocmai soseşte în gară
scoici de care să-ţi lipeşti urechea
melci ce se ascund în cochilii
căluţi de trestie galopând cu coamele în vânt

sub soarele binefăcător pentru stupi
cum mă încăpăţânez ca o pisică
din toate acestea să mai păstrez câte ceva
pentru toamna mea încoronată
ce-mi însufleţeşte puterea de a iubi hulubii verzi
zburând la un rând cu rândunele gri

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să mă dezbrac
de piele,
în clipa plină de durere!
această senzaţie stranie
apare din sentimente certe,
spunându-mi clar
că pielea-i doar un înveliş,
ce ţine strâns şi-încorsetat
al meu suflet supărat,
ce-ar vrea să zburde
peste poienile cerurilor,
ţinându-se de mână cu inima lor,
ce pată roşie i-ar da
şi norii gri ar lumina!
aştern pe-o pagină din piele
imagini calde, din Lumină,
ce cad pe-o muchie terestră
şi-o integrează-n infinit!
Aş vrea să mă dezbrac de piele,
de haina ce ţine strâns

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sparge-te, sparge-te, sparge-te

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
De pietre gri şi reci o, mare, care tot pleci şi tot revii!
Iar eu aş vrea ca limba mea să poată murmura
Toate gândurile care îmi răsar acum în minte, vii.

O, e-atât de bine pentru băiatul pescarului
Care chiuie jucându-se cu surioara lui!
O, e-atât bine pentru marinarul cel tânăr
Care cântă-înălţând velele-n bătaia vântului.

Nave maiestuoase se petrec mereu, mereu,
Spre raiul lor de dincolo de zare;
Da, vai de-atingerea mâinii de departe
Şi de sunetul vocii care niciodată nu dispare.

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
La picioarele stâncilor tale negre, o, mare!
Dar farmecul zilei care a murit
Nu-mi va mai dărui pierduta sărbătoare.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!