umplut

Trăiesc cu iluzia drumului lung

Cuvintele m-au dat jos de pe pagină,
mă poartă pe file îngălbenite de vreme,
flămânde mă macină-n înţelesuri ascunse,
fără să stabilească puncte de convergenţă.

Tu nu mai încerci să-mi alungi umbrele,
peste soare s-au strâns norii şi plouă,
poate o să mă regăseşti odihnind în vorbele tale
cu gânduri cu tot
fără să-ţi pierzi cumpătul,
noaptea ta s-a făcut albă, dar prin a mea bâjbâi,
nu mă mai recunosc,
trăiesc cu iluzia drumului lung
care nu duce nicăieri.

Lumea e întoarsă cu faţa spre păduri,
ele s-au împuţinat mereu
şi aduc nenorociri.
Nu mai e nimic sălbatic cum a fost,
animalele flămânde coboară peste oameni,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părelnică...

Sunt o copertă aspră cu titlu imoral,
Pe file cu esenţă de filosof sacral...

Sunt un azil de gânduri ce-şi fabrică eseu,
Din ziduri reci cu-o poartă sculptată-n dumnezeu...

Sunt un nimic din totul şi totul din nimic,
Pretind un bun tovarăş, al unui inamic...

Când dragostea-i imensă scăpată tumultuos,
Din hâdul boţ de humă, mă simt mărinimos...

Departe mi-e realul de plasic înrămat,
La braţ, naiv mă poartă, fantasticul sedat...

Sunt foc de mitralieră cu gloanţe oarbe-n ea,
Riposta e uşoară, răbdarea tot mai grea...

Sunt mai puţin ca tine, ca altul sunt mai mult,
Viziuni de geometrie dintr-al genezei cult...

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 mai 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii sunt ca nişte florării

moto: Domnu' doctor pune-i stetoscopul
Zi-i să nu mai dea cu stângu-n dreptul
Dacă prostul face pe deşteptul,
Nu-ş atinge niciodată scopul
---------

Mă' inchizitorule, ruleta
Joacă destine şi averi
Aceasta e doar amuleta
Unei pierdute primăveri

Şi n-am nici bani şi, n-am nici timp
Să-ţi spun cum o să-ţi spargi tu capul;
Cine vrea să intre în olimp,
Îşi lasă la intrare ţapul

N-o să baţi tu lumea peste gură
Nu eşti măscărici, nici ventriloc
Asta-i cea din urmă aventură
Care mai poate avea loc

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât este imensa depărtare de cele ce sunt, văd de jos în deasupra

burta începuse să-mi crească demult înainte, ştiam cumva că trebuie să port înăuntru însufleţirea aceea, să îi dau din sângele meu, din trupul meu trup.
cu timpul am înţeles că totul era pe dos, că eu sunt cea care va fi născută, că în devenire sunt carnea fructului care înconjură sămânţa. şi creşte.

am iubit îndelung imperiul din pântece, cuvintele îmi plecau şi mi se întorceau prin vene să-mi descrie mărirea unui invadator căruia îi voi fi vasală şi vestală deopotrivă.

s-a petrecut însă ceva, ca o întrerupere, pierdeam mult sânge şi nevinovăţii, am dispărut înainte de a naşte undeva între moarte şi amnezie. nu am fost acolo.
mi s-a spus că a fost o fericire, că aerul s-a umplut de frumuseţe, că veniseră nişte făpturi culegătoare de dragoste, cu lumini în loc de mâini.

când am ajuns din nou în ochi, totul se încheiase cu aţă chirurgicală.
nu puteam întreba, ardeam, o febră albă se scurgea prin oase. simţeam locul gol, enorm, făcea parte din mine, durea, am continuat să îl cresc.

rămăsese în mine placenta.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biciul nu era prea lung, avea cam 40 de centimetri, în schimb era gros, îndesat – un bici de cauciuc, tare şi umplut în interior. Nu era ca vergeaua de cauciuc, după o asemenea vergea durerea e ascuţită, iute, te furnică, dar dispare repede ca rotocoalele pe apă, se întinde pe piele şi nu o mai simţi; dacă nu iei în seamă nedreptatea în sine, umilinţa în sine; o asemenea vergea, în principiu, nu se soldează cu rezultate educative mai bune decât un ziar înfăşurat ca un rulou; o asemenea vergea este bună pentru baseţi sau poate pentru foxterieri, o durere măruntă pentru un animal mic, pură profilaxie. Nu, biciul acesta nu era gol pe dinăuntru, avea greutatea lui, masa lui, avea probabil mirosul lui. Ori de câte ori bătrânul K. se apuca să aplice pedeapsa cuvenită, le cerea animalelor să adulmece biciul – fie câinelui-lup pe care îl dresase în anii de tinereţe (unui animal mai mare, adaptat la o mai mare nedreptate), pe care îl învăţase să sară peste poartă cu ajutorul biciului (pedeapsa pentru o săritură nereuşită era lovitura, recompensa pentru săritura reuşită era lipsa loviturii – ce anume îl poate convinge mai mult pe un animal mai mare?), fie terierului Kerry Blue.

Wojciech Kuczok în Mizeria (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam douăzeci de ani...

Era vară,-avem douăzeci de ani, trăiri fervente.
Puţină deşi,-mi era capul plin de-înţelepciune.
Nu ştiam ce-înseamnă Festina lente.
Unde-s acum tinereţea şi fructele ei bune?

Madeline a coborât în livadă
Cu o privire ciudată şi înşelătoare,
Jumătate vino-încoace, jumătate du-te-n colo,
Fluidă,-îndărătnică, sfioasă, visătoare.

Patru ochi luminoşi vedeau viaţa-n culori vii,
Şi-o clipă nu s-au mirat de-acea întâmplare.
Patru buze fierbinţi şi-o singură iubire
Fredonată de inimi fără ezitare.

Atunci am căpătat o înţelegere trecătoare,
Ceva din care nimeni n-a pus nimic deoparte,
Iar apoi, în celelalte zile,-amare,
A rămas un spaţiu de umplut, o moarte.

[...] Citeşte tot

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epidemie

iar această încredere falsă pe care o avem în
zilele scurte de iarnă / ca o respiraţie simplă şi vie

când suntem în cutia craniană a acestui oraş
care ne scuipă de pe trotuarele lui de parcă am fi

un ficat plin de alcool / o carne albă şi moale

din care nu mai curge sânge/ doar inerţie
în drumurile noastre înspre soare şi înapoi

permutarea a avut loc/ un loc gol umplut
cu maşini şi noi pe banchetele din spate

în visele noastre
marile corporaţii au dat faliment
oraşul salivează rugina pielii mele

// rămânem în urma fricilor noastre
ca nişte rozătoare care nu mai au ce să roadă//

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporan (cu voce schimbată, zeflemist, aproape vulgar): Sună! Sună întruna. Nu mai au nimic sfânt! La noi, cultul eroilor a dispărut. În ţara aceasta e ridicol să fii martir! (Ridică receptorul). Alo! Da, doamnă. Aici este casa mea memorială! Cum? Cu cine vorbiţi? (Apoteotic). Sunt senatorul Poporan! (Tare). Eu sunt erou naţional, cucoană! Cine nu mă cunoaşte, nu cunoaşte istorie! Da' matale cine naiba mai eşti? (Brusc devine amabil). Aha! Doamna Opinia? De la ziarul Libertatea Liberă? Îmi pare bine că vă cunosc... (Mecanic). Libertatea este specialitatea mea, stimată doamnă! La Revoluţie am luptat, personal şi în nume propriu, pentru libertate. Mi-am pierdut doi dinţi în Piaţa Libertăţii... Poftim? (Pauză). Vă interesează traficul de influenţă?... Situaţia s-a ameliorat sensibil, doamnă! S-au înregistrat progrese mari. Am introdus semne de circulaţie pentru traficul de influenţă! (Tare). Am umplut ţara cu sensuri giratorii! Influenţa circulă mai bine acum, comparativ cu guvernarea anterioară. Traficul s-a fluidizat, nu se mai blochează, nici măcar pe Bulevardul Justiţiei. Doriţi un interviu pe această temă? Sigur că da! Alo! Alo!... (Loveşte nervos în furcă). S-a întrerupt... Ah! Serviciile secrete mă urmăresc pas cu pas...

replică din piesa de teatru Partidul Naţional al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul ospitalităţii

De popoare migratoare
au ajuns şi-n ţara mea
n-am avut nicio scăpare
făr-de verbul a răbda

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi hai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Doamne i-am primit pe toţi
de la Ana la Caiafa
şefi de oşti sau şefi de hoţi
şi-au umplut la noi carafa

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan (4 iulie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiica iubirii

Oh, mamă... eu ştiu că mă iubeşti!
În felul tău, acela care-l simţi...
Dar cu iubirea ta mă tot răneşti,
Şi n-ai ştiut să mai topeşti din zimţi!

Oh, de ai şti ce mult mă doare...
Atunci când nu mă simţi că plâng tăcut!
Mă ofilesc aşa cum şi o floare,
Îi iei lumina care ţi-a cerut!

Oh, mamă... ţi-am înţeles firea săracă,
De ai cunoaşte cât de adâncă e a mea!...
Ai fi lăsat vuietul să treacă,
Prin dragostea-ţi, ce se risipea...

Şi am tot plâns şi mă durea pe carne,
Când inima tu o loveai vorbind...
Şi tot strigam mereu la Tine, Doamne...
De ce o laşi a mă zdrobi zâmbind...?

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!