Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

ochii blanzi

Poezii despre ochii blanzi, pagina 38

Elena Bulancea

În ochii tăi...

În ochii tăi văd o lumină lină
Ce-n ochii mei, nu tinde să apară
Iar tu, cu pașii tăi porți o povară
Ce pentru pașii mei, aproape că-i străină.

Aripa-ți fără pene mă alină,
Roșesc la bunul plac, ori sunt de ceară
Mi-e iarna cald, îngheț în plină vară
Și în cer mă poartă mintea ta, senină.

Iubesc să te privesc, știind cât mă iubești
Știu că vom trece de mână, prin furtună
Că vom găsi iubirea aceea din povești
Și lumea dragul meu, va deveni mai bună.

Mă iei apoi în brațe, cuvinte dulci șoptești
Îmi place glasul tău, vorbind așa, duios
Mă las cuprinsă de tot ce-mi dăruiești
Și trupul meu vibrează tăcut, și armonios.

poezie de (29 martie 2019)
Adăugat de Elena BulanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Împlinire

Îndreaptă-ți ochii către mine
pătrunzători să intru-n ei,
închide pleoape și mă ține
în noaptea lor să-mi fie zei

Și nu-i deschide prea curând
lumina lor să mă încânte,
să mor înecăcios plângând
cu lacrimi ei să mă sărute.

Îndreaptă-ți ochii, nu pleca,
nu sta cu spatele la mine!
Nu vreau să calci pe urma ta
pe care mi-ai adus suspine.

Întoarce-te, te rog, așa!
Și luminează-mă plăcută,
ești pentru mâne ca o stea
și știu că vrei să fii văzută.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii noștri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noștri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Și se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viață viața-n muguri o clipesc.

Ochii noștri sunt în spațiu porți de cer și anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire și de soare,
De un timp golit în spațiu, de un spațiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetași într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârșite, rațiuni și vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric și de flori,
Trecem totul prin idee și-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

[...] Citește tot

poezie de (7 august 2015, București)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de toamnă

E-atîta toamnă-n ochii tăi, frumoaso,
Și-atîta iarnă ți-a albit pe sîn...
Lumina-ți grea în ochii mei mai las-o

Și poate astfel Noaptea mi-o amîn
E-atîta somn în pleoapa ta, iubito,
Și-n mine-atîtea nopți s-au adunat...
Trăirea în zadar mi-ai ispitit-o

Că-mi este moartea unicul păcat
E-atîta dor sub bolta frunții tale
Și porți atîtea frumuseți pe chip...
Din neprihana ochilor-vestale
Aș vrea poemul să mi-l înfirip!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trei Riuri si un ocean de poezie" de Valeriu Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -32.37- 25.99 lei.
William Shakespeare

Sonetul 153

Stă Cupidon cu torța în somnie
până ce iată, i-o răpi o zână
muind cu grabă gingașa făclie
într-o fântână-a dragostei, fântână
cu pururea învăpăiat, potirul
și-nfierbântat de flăcări dezmățate
până ce clocotul devine irul
vindecător al bolilor ciudate.
Din ochii dragei, torța-și ia văpaia
iar Cupidon mă pune la-ncercare
pașii, ndreptându-mi-i, să caut baia,
ca un bolnav ce n-are alinare.
Doar ochii ei îmi pare că-mi sunt leacul,
când Cupidon își împlinește placul...

sonet de din Sonete (1609), traducere de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Othello. Othello Moor of Venice" de William Shakespeare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 18.99 lei.
Mihaela Banu

Întâmplări de amor ...

Cel îndrăgit de-alte femei
Iubea în taină ochii ei;
Frumoșii ochi, de-agat, căprui,
Dar nu spusese nimănui.

Iar ea pe altu-l îndrăgea,
Cu ochii mari de peruzea.
Și-ades, frumoșii ochi căprui,
Plângeau vădit de dorul lui.

Atâtea întâmplări de-amor
Sfârșesc în flacăra de dor;
Chiar dragul tinerei dudui,
Iubea o fată cu pistrui...

Și fata de care vă zic
Iubea un ditamai voinic.
Privise-n ochii lui verzui,
Când poposise sub gutui.

[...] Citește tot

poezie de (25 octombrie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Rondel pentru Michelle

Fiindcă, știi că sunt adeptul
Drăgostirilor târzii,
Țucu-ți ochii sinilii,
Când pe stângul, când pe dreptul...

Rogu-te să-mi dai acceptul,
Ca să-ți recit poezii,
Fiindcă, știi că sunt adeptul,
Sânilor tăi arămii.

Țucu-ți coapsele și pieptul,
Și gurguiele-ți murii,
Că-mi cunoști, Michelle, conceptul,
Ultimelor fantezii...

Țucu-ți ochii sinilii!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Uitarea de sine

Mă pierd în ochii tai
Unde seninul curge
Fără stăvilă....
Adorm la țărm
Unde uitarea de sine
Mă acoperă ca o mare
Cu flux și reflux...
Mă regăsesc cu greu.
Vreau să fiu eu însămi
Fără aurul tăcerii....
Întind mâna
Și-mi răspunde
O frunză de carpen
La margini de pădure
Pierdută și ea
Sub seninul cerului
Ce curge fără stavilă
Prin ochii tăi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Parfum trecut

Sculptez din ochi o amintire
Este o imagine cu tine,
Te vad frumoasa ca la inceput
Atunci cand ca un inger ai aparut.

Sufletu'mi plange si inima sufera
Esti ca un vis care dimineata se spulbera,
De atatea lacrimi ochii au capatat igrasie
Si sentimentele se impart intre iubire si nebunie.

Inchid ochii si vreau sa te ating
Parfumul de departe si acuma ti'l simt,
Dar stiu ca esti doar o aminire
Una frumoasa ci mine si tine.

poezie de (17 noiembrie '09)
Adăugat de Cornel CrâșmaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii îmi sunt o turmă care paște stele

Ochii îmi sunt o turmă care paște stele
la hotarul cerului, unde, prin altare,
luceferii ard sacru ca o lumânare,
din fire sfințite se țes în zori perdele.

La răscrucea de pleoape sună ghioceii,
se clatină lumina de lună și se frânge,
din luncă se aude salcia cum plânge
când iarba se-nroșește și behăie mieii.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 38 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook