nichita stanescu gand

Cantec singur

Te-am hotarat cu ochii negri,
deci fie noapte-ncercanata!

... ramas departe, printre crenge,
ma cheama gandul tau de fata.

Le-ai adunat in ochi cuvinte
nestirilor nepangarite...

Talhar hoinar, cu vaz albastru
si nins pe umeri de clipite,
ma-ntorc, fugit din munti, sa mangai
faptura umbrelor pagana,
ce-alene luna petitoare
ti-a inganat-o pe tarana

si nalucirile de sange
pe valea noptilor s-or pierde,
doinindu-ti lin un cantec singur
"Hei, frunza verde...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Şi totuşi asta rămâne cel mai important, -
vechiul copac pe care l-au mai văzut şi alţii,
femeia dintâi, pe care-au mai iubit-o şi alţii,
piatra dintâi, pe care-au mai împietrit-o şi alţii...
Şi totuşi asta rămâne cel mai important,
că nu te mai poţi întoarce
pentru că te-au întors alţii,
mereu alţii şi alţii şi alţii,
încât "tu" nu îl mai recunoaşte pe "tu", -
şi trec unul pe lângă altul, amestecându-se cu alţii...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Un pământ numit România (1969)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai scumpă de pe lume

Spune-mi care mamă-anume
cea mai scumpă e pe lume?
Puii toţi au zis de păsări,
zarzării au zis de zarzări,
peştişorii de peştoaică,
ursuleţii de ursoaică,
şerpişorii de şerpoaică,
tigrişorii de tigroaică,
mânjii toţi au zis de iepe,
firul cepii-a zis de cepe,
nucii toţi au zis de nucă,
cucii toţi au zis de cucă,
toţi pisoii, de pisică,
iară eu, de-a mea mămică.
Orice mamă e anume
cea mai scumpă de pe lume!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragere la sorţi

Tragem la sorţi
cu inima smulsă dintr-un străin.
Martorul întreabă: cap sau pajură?
Nici cap nici pajură, răspunde corul antic.
Inimă, pur şi simplu.
Inimă pe toate feţele?
Inimă pe toate feţele!
Şi unde este Omnul cu M mare?
Unde să fie? În moarte.
Dacă trageţi la sorţi cu inima lui
unde vreţi să fie?
Omul cu M mare se află în moartea cu m mic.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nod 5

El era un singur ochi peste tot,
o singură gură de jur împrejur,
un singur piept peste tot,
o singură frunte de jur împrejur.

El era blestemat,
de Fatum era blestemat.
Sub coasta unică avea două inimi
două inimi, două inimi, două inimi...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândirea miraculosului Copernic a diferenţiat net adevărul de bunul simţ. A putea să ajungi la ideea că nu soarele răsare şi apune, ci pământul răsare şi apune, înseamnă negarea vederii concrete în numele vederii abstracte, mai apropiată de adevăr. Gândirea abstractă are ca scop aflarea adevărului concret. Bunul simţ se află în contradicţie cu starea cosmică. Bunul simţ nu este interesat de adevăr, ci de aşezarea în adevăr. Adevărul nu are bun simţ. El se are numai pe sine şi este indiferent.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fel de sfârşit

Adevărata mână n-o întind.
Nu ating cu ea decât cuvintele.
Altfel
copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuşi,
cum se trage în sine însuşi cornul de melc
şi ar deveni un punct.
Nu ating scaunul.
S-ar trage în sine însuşi
şi ar deveni un punct.
Nici prietenii nu mi-i ating.
Nici soarele, nici stelele, nici luna.
Nu ating nimic.
Deşi urăsc punctul, Doamne,
locuiesc într-un punct.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou, noi

Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinţi...
Ei au mâncat pâine,
părinţilor noştri le-au fost părinţi.

Dar noi, dar cu noi?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit şi s-au nemurit.

Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să mă-nşurubez în aer?

Cum să mă-nşurubez în aer, pământule?
Cum să m-arăt din unghiul, al privirii,
gândule,
cu ce e mai puţin din mine dat pieirii?

Cum să m-arăt în trup pe care nu-l doresc
neîntomnat şi-n azvârlire,
plin de verdeaţă şi regesc
şi armăsar păscând câmpii asire?

Cum să-ţi atârn de nară, logodit,
şi sângelui tău să îi fiu nutreţ?
Cum să mă spulber din dorul gândit?
Şi cum să-ţi fiu nepreţios, de preţ?

Poate fiind?
Sau, poate nefiind?

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra

Dacă simt că te grăbeşti
şi asta
prin puţinul aer care-l respirăm,
îmi declini culoarea-n pasta
umbrei atârnând de ram.
Şi mă las în neîncrederi
ondulat şi mult suit
precum verdele în iederi
suspinânde spre zenit.

Ca şi cum aş merge peste
clar albastrul înnorat
al privirilor celeste
şi cu capul îngropat
ţinând ochiul în călcâie
şi tot mersul lângă tâmple
O, clepsidra mea dintâie
răsturnând ce-o să se-ntâmple
şi curgând de jos în sus
lung şi greu nisipul suplu

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul Măreţia frigului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!