mielul bland suge

Tu eşti “Zeul” vieţii mele

O, tu Zeu al vieţii mele,
Ce mă farmeci de-o vecie,
Vino linişteşte-mi dorul
Şi mă scapă de robie.

Osândit am fost în viaţă
Să mă zbat ca frunza-n valuri,
Vino! linişteşte-mi dorul
Şi mă scoate iar la maluri,

Fă-mi viaţa fără lacrimi,
Fă-mă fericit o clipă,
Linişteşte-mi clocotirea
Şi în mine te-n firipă.

Să te simt o veşnicie
Scufundată-n trupul meu,
Să fii veşnic lângă mine
Şi la bine şi la rău.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă toate astea fi-vor învăţate

Fiii voştri singuri hotăresc în viaţă
Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii voştri mai târziu învaţă
Taina ei fierbinte, nobilă şi grea.
Fiii voştri singuri mai târziu, fireşte,
Îşi aleg iubita mângâind-o blând,
Inima lor largă şi sinceră-şi roteste
În privinţa asta cel mai greu cuvânt.
Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe
Din copilărie încă, de la voi
Primele îndemnuri, primele poveţe -
Dorul de lumină, scârba de noroi.
Cât sunt fragezi încă, mame, învaţaţi-i
Să iubească floarea pură din livezi.
Să iubească-ntinsa mare şi Carpatii,
Ce-şi înalţă-n ceruri fruntea de zăpezi.
Sufletul să-l aibă nentinat ca floarea,
Ochii lor să fie limpezi şi curaţi,
Să nutrească patimi vaste cum e marea
Să înalţe gânduri cât aceşti Carpaţi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofelia

I

Pe unda neagră, lină, în care stele dorm,
Ofelia cea albă pluteşte-ncet, culcată
În lungile ei văluri. Şi pare-un crin enorm.
Chemări de corn răsună-n pădurea depărtată.

De ani o mie trece pe lungul, negrul râu,
Ofelia cea tristă, ca o nălucă pală.
De ani o mie, dulcea-i sminteală, fără frâu
Romanţa şi-o îngână în briza vesperală.

Ca pe-o corolă vântul îi desfăşoară, lin,
Gingaşul văl pe apă, şi sânul i-l sărută,
Plâng sălcii pe-al ei umăr, iar trestiile vin
Asupra frunţii sale, în vise-adânci pierdută.

Mototoliţii nuferi suspină-n juru-i, blând;
În vreun arin ce doarme, ea sperie ca un crainic
Vreun cuib din care – o clipă – se-aud aripi bătând.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud (1870)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul fetelor

O, fetelor, ne leagă anotimpul
iubirii noastre fragede dintâi.
Şi cu nimica noi n-am face schimbul,
când pentru fiecare vine timpul
să spună unui om: "Rămâi!".

O, fetelor, de-l mângâiem pe faţă
şi mâna-i trecem blând apoi prin păr,
atât l-am vrea tovarăş pentru viaţă,
cum vrem să fie veşnic dimineaţă
şi adevăr.

O, fetelor, voi fetelor din lume,
pentru vecia primului fior
şi pentru tot ce-aduce ea anume,
noi niciodată nu găsim un nume,
când ne e dor.

O, fetelor, curând la piept voi ţine
comoara noastră. Orişicât de greu

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca toate acestea fi-vor invatate

Fiii vostri singuri hotaresc in viata
Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii vostri mai tarziu invata
Taina ei fierbinte, nobila si grea.

Fiii vostri singuri mai tarziu, fireste,
Isi aleg iubita mangaind-o bland,
Inima lor larga si sincera-si roteste
In privinta asta cel mai greu cuvant.

Fiii vostri, insa, trebuie sa-nvete
Din copilarie inca, de la voi
Primele indemnuri, primele povete -
Dorul de lumina, scarba de noroi.

Cat sunt fragezi inca, mame, invatati-i
Sa iubeasca floarea pura din livezi.
Sa iubeasca-ntinsa mare si Carpatii,
Ce-si inalta-n ceruri fruntea de zapezi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecătorul

Conglomerat de elocinţă
Eruptă din imprevizibil
Schimbând infam în neputinţă...
Perdant făcându-l plauzibil.

Parcurs colinic rectilinium
Depănuşat de artificii;
E tânăr sau bătrânul Plinium...
Izvor d-extaz sau de suplicii.

Crează veşnic suferinţă
În echitabil echilibru
De-un vinovat primind sentinţă,
Câştig redând 'n egal calibru.

Trăieşte-n gol de suflet, veşnic
Ascuns sub negrul fald de robă,
Plătind ardoarea-şi ca un sfeşnic,
Iluminând nestinsă probă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dobrogei la zi aniversară

Bătrân ţinut de ape ocrotit,
De multe seminţii ai fost poftit!
Ne spune Herodot că în vechime
Un împărat persan a dat de tine.

Când grecii corăbieri au poposit,
Oraşe noi la mare ţi-au zidit;
Din liră ţi-au cântat în temple albe,
În amfiteatre purtai straie dalbe.

Romanii şi-au trimis al lor poet
Să-i cânte Mării Negre un duet,
Al Tristelor şi Ponticelor rime,
Melancolia dorului s-anime.

Ai fost şi vatră veche de credinţă,
Ai tăi întâi creştini cu biruinţă
Şi-au dus cu cinste crucea lor de piatră,
Îngenunchiaţi prin vremuri să răzbată.

[...] Citeşte tot

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremurul

Uiet, urlet s-aude! colcăie, sare pământul,
Tremură, zguduie, saltă, colcăie, crapă, plesneşte.
Zguduie iar, răstoarnă; trosnet, ţipăt s-aude,
Spontaneu lumea se-nchină. Domnul trece-n mânie.
Şi crima se ascunde, păcatu-ncremeneşte;
Tot păcătosu-aşteaptă al lumii, al său finit;
Pământul îl înghite şi cerul îl striveşte,
Iar dreptul la cer cată, şi Domnul s-a-mblânzit
.....................
.....................
Ce spaimă fu aceasta! S-a-ngreuiat pământul
Flori prin a lui vine fulgeră, şerpuiesc!
Îşi scutură povara, că a pierit Cuvântul:
Se bucură nedrepţii, săracii flămânzesc.
Şi câtă fărdelege pe dânsul îl apasă!
De sus câtă trufie striveşte pe sărac!
Sudori de sânge câte p-a trântorilor masă
Şi ce de viclenie! ce noduri se desfac!
Şi lenea se îmbuibă când muncitorul geme,
Când gheara nedreptăţii într-însul s-a înfipt;

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ferici am fi-preună!

Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine
Că ne iubim; şi ochii tăi
De mult aşteaptă de la mine
Să spun cuvântul greu dintâi.

Când ne-ntâlnim, e-o fericire,
Ce-am fost dorit-o amândoi;
Nu-i limba-n stare să înşire
Din ochi câte ne spunem noi!...

Se sorb, adânci şi însetate,
A noastre lacome priviri,
Acelaşi gând şi dor ne-abate,
Aceleaşi tainice porniri.

Ş-atâta ţi-i de înţeleasă
Cerşirea ochilor mei trişti,
Că te roşeşti, ca o mireasă,
Clipeşti, nervos buzele-ţi mişti...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela

Tăcerea e adâncă şi noaptea-ntunecoasă;
Norii ascund vederea înaltelor tării
Ş-a stelelor de aur mulţime luminoasă
Ce smăltuiau seninul cereştilor câmpii.

Numai religioasa a candelei lumină
Aprinsă de credinţă, şi limpede şi lină,
Luceşte înaintea icoanei ce slăvesc.
Emblemă-a bunătăţei, mângâitoare rază,
Ea parcă priimeşte şi parcă-nfăţişază
Rugăciunile noastre stăpânului obştesc!

În minutele-acelea când sufletul gândeşte,
Când omul se coboară în conştiinţa lui,
Ca unei inimi care cu noi compătimeşte
Frăţeştei ei lumine durerea mea supui.

Câte chinuri ascunse, câte lacrimi vărsate
Au avut-o de martur şi i-am încredinţat!
Câte dorinţi smerite şi neînfiinţate

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!