citate despre jigodii

Tu

Am fost ascultat la geografie.
Trebuia să vorbesc despre munţi, ape şi păduri.

Profesoara m-a privit sever,
Apoi mi-a cerut să spun lecţia.
Dar eu am început să vorbesc despre tine.

Am demonstrat că relieful nu există
decât în noi,
Că râul e iubire,
Că muntele e absolut,
Că pădurile sînt strigăte de dragoste.
Apoi am vrut să-i conving pe ceilalţi
Că toate acestea eşti tu!
Dar cei din jur au râs,
Iar profesoara mi-a pus 2,
Fără să-şi dea seama că şi doiul
E tot o pereche,
O pereche de îndrăgostiţi,
Care, de fapt, suntem noi [...]

poezie de Vlad Solomon din În noi e un cer mai adevărat (1984)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o veste despre tine

Oare minte mă mai ţii
Când ţi-s clipele pustii?
Când în geamuri bate luna
Sau le zgâlţâie furtuna?

Când ninsoarea scaldă firea
Tot aprinsă ţi-e privirea
Şi în amintiri zâmbeşti
Spre minuni dumnezeieşti?

Într-adins, cătându-ţi locul,
Oare te-a găsit norocul?
Sau pierdută-n dimineţi
Te mai plimbi printre tristeţi?

Te întreb, fiindcă, vezi bine,
Nu-i vreo veste despre tine
Nici în rugul înserării –
Nici în albăstreala zării.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocentul

Inocentul, indecent, monument,
Anunţă-mă, spuse nebunul şi trecu prin zid.
Aţi auzit o scară vorbind? Dar o uşă?
Trage-mă, spuse uşa. Draw the long bow,
Adaugă prezidentul Mao. You, cow, uite scriu versuri,
Cum altul ar face proiecte de rachete în trepte,
Noi avem nevoie de critici, ei au nevoie de franci,
CANCI, zise ăl mai tare, diferă subiectul,
prea multă lumină strică, precum smântâna,
reflectoarele acoperă popoarele şi ponoasele,
prefer obscuritatea sălii de cinema,
seminţele aruncate pe jos, mirosul sordid, de lemn putred,
sunt reale, sunt sincere, nimic nu se acoperă cu citate,
"Şi tu, fiul meu, Brutus", cuvinte- prieten, iubire,
Un lătrat de câine uitat, bietul Hamlet, pradă şcolarilor,
Scriu din sicriu, sacristie, ghepardul coleric trece prin sânge,
Spui că nu te cunosc, dar ce are rost?
Lăuntrul devine afară, urc timid trepte-trepte,
Acolo apare-un grifon, pardon, ile-ilala, echivoc,
Ne-aleargă un diplodoc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

om de zăpadă -
conversaţie despre
încălzire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din care se pleacă

oamenii ies la strada mare
cu demonii lor sub braţ fiecare cu fiecare
îngeri înalţi printre statuile goale
ce beau pe datorie cafeaua zilelor pline de ipocrizii
gazete cu limba albastră salivează pe ideea mea despre univers
vecina care fumează în timp ce împinge căruciorul
scrie despre cum se toacă bani din proiectul de-a arta
poeţii nu s-au reinventat au rămas la stadiul de larvă
cât vor purta mantaua lui gogol
mai pot scrie la colectiv
arşi de febra poeziei /de-a v-aţi ascunselea

el a furat un câine pentru a păcăli timpul
să scrie încă un vers despre bruneta din tramvai cu sânii lascivi
serile se plimbă ca un şobolan roz gâf âind de neputinţe
din oraşul acesta se pleacă pe cai mari
atât de mici sunt străzile cu femei splendide cu poeme mignone şi zile
nenumărate

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şşş...

[dedicată Irinei Lazăr, inspiratoare (in)voluntară de versuri]

Irina vorbeşte despre băiatul cu tăcerea cred că-l ştie demult eu nu eu
încă învăţ să tac despre mine
prea mult am lăsat să m-acopere cuvintele
să curgă liniştea zic

acum fac poze nud am prins curaj
uite ce inimă strălucitoare am
puţin sclipici multe culori

nu mi-e teamă îmi port inima în faţă trofeu
o las liberă uneori
capturată nu în lesă nu-i place tu ştii
la raionul cu oameni goi nu-i nimeni ca mine
ca mine nu-s nici măcar eu

poezie de Anca-Iulia Beidac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre suferinţă

Ce poţi crede despre mine, nu contează,
Nu vezi când e întuneric şi nici eu nu privesc,
Dar la răsăritul soarelui când intunericul încetează
Şi toate stelele dispar, nu lumina este cea pe care-o doresc.

Să fie un strop de linişte esenţa universului, nu ştiu.
Nu ştiu nici motivul pentru care continuu să exist, mă sting.
Ştiu însă care este idealul pentru care merită să mori, să nu fii viu.
Îl ştiu, dar nu pot să-l pronunţ, nu pot să-l simt, nu pot să-l ating.

Ce poţi crede despre mine, nu contează,
Săgeata suferinţei este de mult plecată spre inima mea.
Rana pe care urmează să mi-o facă deja sângerează
Înainte de a cunoaşte începutul, am cunoscut durerea.

Încerc să evit să sufăr, nu pot continua,
Dar ce-mi rămâne astăzi mâine moare
Şi dacă mai pot să pierd atunci voi rezista.
Nu vreau să recunosc, dar ce trăieşte doare.

poezie de Dorian Dogeanu
Adăugat de Dorian Dogeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi bea, ce să fac?
Până la analiză, mă distrez.
De ce să ne temem
Despre un "aiurez"?

catren de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe un portativ de toamnă...

E toamnă, e foşnet, e melacolie şi mai mult vis.
Toamna asta înseamnă şi mai mult somn,
căci dimineţile sunt îmbrăcate sumar în ceaţă
şi te fac să te ascunzi ca un copil în cearşaf.
Toamna asta e despre iubiri care oftează,
despre lupte de orgolii, despre viaţă,
ca să ne scoată sufletele din amorţire.
Totuşi bunătatea nu se demodează niciodată,
iubirea se testează, se simte mai departe,
iubirea e mai profundă toamna,
te face să te uiţi cu atenţie la toate clipele frumoase.
Vei alege să păstrezi în suflet doar câteva clipe,
când vara îţi lasă senzaţii de must de dragoste...
Toamna asta trebuie să ne scoată iubirile din amorţire,
trebuie să ne fie ghid, să mai uităm de alţii,
şi să ne întoarcem la noi, că bunătatea e în noi.
Toamna vine cu muzica ei în fiecare an
şi vântul de toamnă schimbă culorile frunzelor.
Fiecare trebuie să-şi găsească timp, să se aşeze
şi să privească căderea spectaculoasă a frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fetiţă cânta în corul bisericii

O fetiţă cânta în corul bisericii
Despre toţi oamenii trudiţi dintr-o ţară străină, păgână,
Despre toate navele risipite pe-oceanele lumii,
Despre toţi cei care-au uitat de bucuriile aflate la-îndemână.

Vocea ei se înălţa tot mai sus, tot mai sus, spre turn,
O rază i-a căzut pe umărul de-o albeaţă divină.
Din întuneric toţi credincioşii priveau şi-ascultau
Rochia aceea albă cântând în lumină.

Şi toţi chiar credeau că,-n sfârşit, sosea bucuria,
Că toate navele-au ajuns tefere-n port,
Că-n nişte ţări îndepărtate şi străine toţi oamenii trudiţi
Au găsit un mângâitor, o viaţă oferind puţin confort.

Glasul era atât de dulce, raza soarelui atât de subţire...
Iar chiar acolo, acolo lângă Sfânta Poartă
Care cunoaşte toate misterele, un copil plângea
Pentru cei plecaţi, care nu se vor mai întoarce niciodată.

poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!