capul de zimbru

Oamenii, în zăduf, furnicau repeziţi în toate părţile de vătafi, snopii se perindau în zbor spre hapcă, ş-un muget neostenit îi acoperea pe toţi ca-ntr-o nebunie. Domnul Filip Nacovici încăleca, mai întorcea o dată capul şi ameninţa cu harapnicul, pe urmă se ducea în buiestru, iar printre oameni urma o destindere trudnică, şi-n negura plevii ochii aveau luciri bolnave. Sacale cu apă încropită înaintau domol, trase de boi, pe drumeagurile crăpate; căruţe cu murături – hrana oamenilor – veneau şi mai încet; prin pâraie de nomol se tăiau în păurişuri şi se chinuiau ţigani în durligi, ca să prindă «chişcari» pentru prânzul vreunui vătaf...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptându-mă să văd tipul medicului de ţară, apariţia vizitatorului nostru îmi cauză o vie surpriză. Domnişorul Mortimer era înalt, subţire, cu un nas lung, coroiat, ce ieşea mult dintre cei doi cenuşii, pătunzători, apropiaţi unul de altul şi strălucitori de după ochelarii săi de aur. Purta costumul tradiţional – însă puţin neglijat – adoptat de cei de profesiunea lui; redingota de culoare închisă şi pantalonul vărgat. Cu toate că era tânăr, spinarea îi era încovoiată. Mergea cu capul aplecat înainte, iar pe figură avea întipărită bunătatea. Intrând, el îşi zări bastonul în mâinile lui Holmes.

Arthur Conan Doyle în Câinele din Baskerville
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea este o noţiune foarte complicată. Ea îţi cere să ştii multă filozofie. Suntem liberi, absolut liberi? Avem liberul arbitru? Aici răspunsul teologic este acesta: adevărata libertate este în Dumnezeu, în sensul că ne-a lăsat liberi ca să alegem binele de rău, să-L alegem pe El. Deci, suntem şi nu suntem liberi. Suntem liberi atâta timp cât respectăm legile, normele, poruncile lui Dumnezeu până la urmă. Deci nu suntem chiar aşa, de capul nostru, în sensul că nu ne vede nimeni. Asta este o idee greşită. Nu ne vede nimeni, pot să trec pe roşu. Nu, nu e corect.

Aurel Romila în ziarul Lumina, interviu (20 august 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este importantă şi această etapizare în devenirea în personaj. Mă lămuresc cu mine, pentru că eu, cel de astăzi, nu semăn cu cel de ieri. Eu, cel de ieri, nu semăn cu cel de acu' 3-5-7 ani şi cu atât mai puţin cu cel de poimâine când voi fi mort. Dar mă feresc de asta. Nu vreau să-mi plângeţi de milă. Vreau, dimpotrivă, să ne bucurăm împreună, să fim împreună şi eu să pun liniştit capul pe pernă ştiind că voi, bunii, veţi duce mai sus şi mai departe sacul ăsta cu vieţi care sunt personajele mele, mai departe, mai sus, şi că oamenii îşi vor rupe palmele aplaudându-vă...

citat celebru din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această poză merită un like

Eu nu iubesc, doar scriu despre iubire,
Scrisori la care nu primesc răspuns;
Destinataru-i doar o amăgire,
Ce niciodată nu-i îndeajuns.

Eu nu iubesc, doar sunt prea-plin de tine,
Te-atrag şi te respir şi te resping,
Mă zbat, aştept şi te aştern pe mine,
Să-mi ţii de cald, stingher să nu mă sting...

Eu nu iubesc, urăscu-ţi ezitarea,
Buzele-n şoaptă, capul pe-o ureche,
Şi te tratez precum oceanul marea,
Deşi, privit din cer, îţi sunt pereche.

Eu nu iubesc, urăsc acest cuvânt!
Şi tu la fel, de asta sunt convins:
Nu ne-am făcut o poză pe pământ,
Să ne uităm în altul, înadins!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (16 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri negre

Când privesc în urmă
La toate câte am trăit,
Gânduri negre-mi scurmă
Chipul meu îmbătrânit.

Acum e toamnă-n viaţa mea,
Dar în curând va ninge.
Voi adormi în iarnă grea,
Şi cerul mă va plânge.

Îmi este scris de Dumnezeu,
Atunci când mă voi duce,
Să nu am la capul meu
Decât o sfântă cruce.

Prin ea voi dăinui mai mult
În mintea semenilor mei.
Copiii ce i-am crescut
Mă vor jeli în anii grei.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2009)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O trup svâcnind în ştreang, străpuns de gloanţe

O trup svâcnind în ştreang, străpuns de gloanţe
Pe care preoţi slujba n-au citit.
Pe-aici s-au stins muceniceşti speranţe
Ce n-au ajuns cu ruga la sfârşit...

Ci, "tatăl nostru care eşti în ceruri"...
Pădure, tu la capul lor le-ai spus
Când ramul tău ţi-l sugrumară geruri
Cu chiciura zăpezilor de sus.

Pe-aicea ieri se stinse floarea ţării
Şi astăzi trup din trupul ţării creşti
Cu veşnică speranţa primăverii,

Pădure, tu, din satul Tâncăbeşti
Pe-aicea cot la cot legaţi cu funii
Urcară Crişti pe Dealul Căpăţânii!

sonet de Ion Ţolescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog la Dumnezeu, măicuţă

Mamă, ai lăsat doi ochi să plângă
în tindă, pe lăvicer.
Cu capul pe mâna stângă,
cu dreapta-întinsă spre cer.

Te chem ca să-mi fii aproape,
să m-alini când dau de greu.
Te-aştept în fiecare noapte
să vii la căpătâiul meu.

Am sufletul plin de durere
c-am rămas singur, stingher.
În visul nopţii văd himere
de când tu ai plecat la cer.

La tine, mamă-aş vrea să zbor,
dar aripile mi-s frânte.
E sufletul meu plin de dor,
cum plin de piatră e un munte.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetire din palmă

La patruzeci de ani - în aşteptare
vei umbla ca şi-acum printre stele triste şi ierburi,
la patruzeci de ani sugrumându-ţi cuvântul
te-i pierde în tine - în căutare.
Prin ani un vânt o să te tot alunge subt cer,
vei mânca miere neagră şi aplecat vei tăcea.
La patruzeci ca pe-un ţărm vei ajunge
unde fără-ncetare
vei aştepta să vie la tine celălalt ţărm,
jaf veşnic voindu-te pentru păsări
din cealaltă zare.
Pe şaptezeci şi şapte de uliţi
vei umbla desculţ şi cu capul gol:
ce sămânţă n-a fost în deşert aruncată?
ce lumină n-a fost în zadar cântată?

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Am scăpat!" gândi cu bucurie cărăbuşul, şi se întoarse să privească după cucoş. Atunci încremeni de spaimă. Din celălalt capăt al drumului sosea un curcan. Cărăbuşul se făcu mai mic decât era, ţinându-şi sufletul: "Acuma chiar c-am păţit-o!" Când ajunse curcanul în dreptul cucoşului, se înroti, îşi roşi mărgelele şi îşi dădu capul pe spate; iar cucoşul scoase pieptul şi mai în afară, se înălţă în picioare şi forfecă aripile de câteva ori în pământ: îşi dădeau bineţe. Cucoşul s-a dus, curcanul se feri parcă să nu calce cărăbuşul când îl ajunse, şi acesta, bietul, răsuflă: "Bine c-am avut noroc!"

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!