citat+joaca

Scrisoarea de bună învăţătură a secretarului Sancho

Azi, când ipotecate-s castelele din Spanii
Şi în harnaşamente iama au dat guzganii,
Pe calul de gimnastici urci ca pe-o Rosinantă,
Spre-a ţine-o cuvântare clar abracadabrantă:
Anunţi solemn studenţii practicanţi în spitalul
De boli nervoase cum că pleci să le-aduci Graalul.
Mai bine intră iute, cât încă n-ai lumbago,
Agent de matrimonii la marea firmă "Iago";
O lăcătuşerie, ceva, cât se mai poate
Să faci dubluri de chei la centuri de castitate,
Sau, cum eşti bun de gură, lasă pe vr'unul lefter
Printr-un contract feroce pentru produse "Zepter".
Mişcă-te, vezi cum pleacă la turci în cruciadă
Copile ce-n axile pot abia puf să-şi vadă;
Deschizi vulcanizare, mai apoi, moto-velo,
Să poţi sări din birja cu cai într-un Cielo,
În zona de curbură a dreptelor aspiraţii
Din contorsionişti vor sări aristocraţii,
Ciornele vrac le lasă în funduri de valiză,
Tristeţea-i mult prea mare s-o iei în antrepriză,

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Niculescu din Zona Zoster (2009)
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baligi uscate

Târziu, mă întorc printre baligi uscate.
La maluri de ape, pe prunduri cu ştir, mărăcini
şi pelin, şi cu tufe de gherghini.
Îmi ung sufletul cu păcură arsă –
ca unui cal liber rosătura din greabăn
a şeii.

Mă scald în fluviu şi apoi, răstignit,
filtrez soarele printre genele ude.
Mi-este cald şi mi-e bine – parc-aş sta
întins pe oala de lut a-nceputului. Mâinile
mele se joacă cu nisipul, cu pleava purtată
de vânturi; privighetorile cântă, buhaii de baltă la fel;
mi se pare că aud tractoarele alergând pe câmp purceii mistreţi
şi, deodată, minune: copilul din mine trăieşte!
Dumnezeu îmi întoarce fericirea dintâi
într-o singură boare a nămolului fecund!
Un hoţ de miei m-a furat de prea tânăr;
auzi-l, auzi-l cum trece ostrovul, în trestii –
ţipă babuşca, mătăsarii; pe jar, fuduliile

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dincolo de nefiinţă

Unde-i casa inimii, dragul meu?
În noi, chiar dacă nu prea vedem asta!
În noi sunt toate! Şi cântul, şi poezia,
întreg universul de vise, de culori şi lumini!

De ce doar unii oameni scriu,
de ce doar unii oameni cântă?

Oamenii scriu pentru că sunt impregnaţi de parfumul bucuriei sau tristeţii, a fericirii sau a singurătăţii, pentru că iubesc sau pentru că suferă, aducând, astfel, lumina stelelor atinse prin cuvânt.
Scriu despre emoţiile copleşitoare, trăirile, durerile, bucuriile bogate şi pline de culori ce prind viaţă. Ard, bântuie, tulbură, strigă, ţâşnesc. Acea senzaţie de acum şi aici, la care nu poţi rămâne rece, indiferent, pentru că se întâmplă în adâncul tău, aproape de tine. De întinzi mâna le vei simţi.
Scriu pentru că prin literele aglomerate în adâncuri îşi modelează fiecare stare, idee, dorinţă, respiraţie. Scriu pentru că aşa simt, din iubire, din lacrimă, din dor, din durere, din razele de lumină sau umbrele împrăştiate de norii cerului lăuntric.
Scriu pentru că oamenii se îndrăgostesc şi poezia izvorâtă le curge prin sânge, scriu când se despart şi cred că prea puţine sau prea sărace le sunt cuvintele pentru a-şi lămuri cascada de trăiri.
Scriu din dorinţa de a evada, eliberând lanţurile durerii sau temerii adunate în străfunduri.
Scriu pentru că realitatea li se pare de multe ori absurdă sau, poate, din neputinţă, pentru a stinge propagarea ţipătului auzit din adânc.
Scriu pentru că avem nevoie de noi şi, doar, prin energia cuvântului, oamenii se pot întâlni, în această realitate. Scriu pentru că ne imaginăm zâmbetul, lumina şi atingerea celui iubit, zâmbet înflorit dacă nu pe chip, măcar în floarea de lotus din palme sau pe o pernă din apropiere.
Scriu din chemare, din şoapte, din muzica auzită, cu sufletul, prin petalele răsfirate, prin culori şi sunete, scriu privind în oglinda celuilalt, prin gândurile undei intrate, pentru că, prin litere, oamenii se pot întâlni pe cărarea fundaţiei construite.
Scriu ca o rugăciune şi pentru ca să se audă rugăciunea. Scriu, mai mult sau mai puţin, coerent sau aberant, pentru viaţă, ignorând moartea, pentru trecut sau viitor.
Scriu pentru soarele care le inundă cu lumină totul sau prin jocul umbrelor de la lumina lumânării.
Scriu la malul mării sau de pe vârf de munte, sacadat sau în goana impulsului, descifrabil sau nu, printre semnele care stăpânesc timpul - mirări sau întrebări - prin spaţii albe sau puncte ivite din senin, cu linii, virgule sau apostrofuri. Sublim sau anost, la nervi sau în joacă, mutând munţii sau coborând văile, cântând sau plângând.
Scriu modelând, conturând, pictând, sculptând, amestecând, redând într-o măsură sau alta, simfoniile de trăiri, curcubeul de stări, spectrul de lumini sau de umbre ţâşnite din straturile interioare.

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca (14 februarie 2012)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori pentru domniţă

Flori pentru domniţă

La castelul dintre brazi, cel ce-i construit pe stâncă,
Pe sub cerul înstelat, luna-l luminează încă.
De-l priveşti din depărtare totul pare amorţit,
O bucată de poveste, numai bună de citit,
Dar dacă urmezi cărarea care duce la castel
Ai s-auzi, de te apropii, cum cântă un menestrel.
Şi acum, ca altă dată, a venit din depărtare
S-o încânte pe domniţă fiindcă azi e sărbătoare,
Mai ales că-i singurică şi pentru că e ziua sa
Ce dar poate să îi facă? El, nimic, doar i-o cânta...
Până s-o trezi domniţa şi-o ieşi iar la fereastră,
Menestrelu-şi aminteşte cum plângea domniţa noastră,
Fiindcă ani şi ani la rând zmeul cel cu vocea groasă
Îi furase tinereţea şi-o ţinea închisă-n casă.
Şi nu doar închisă-n casă, c-o-ncuiase în iatac
Şi pentru a fi mai sigur, aruncase cheia-n lac!
Astfel, anii au trecut, dar privind pe o fereastră
Ea vorbea numai cu vântul şi cu luna..., doamna noastră...

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (24 aprilie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i de făcut?

Ce-i de făcut? Mai avem vreo speranţă?
Mă-ntreabă românii cu care mă văd.
Poporul meu drag a ajuns ca o zdreanţă
Ce timp de ocară! Ce jalnic prăpăd!

Am tras, zi de zi, un semnal de alarmă
Mi-am dat sănătatea la şerpi de dudău
Nu staţi la balcon, puneţi mîna pe armă
E rău, însă mîine va fi şi mai rău!

Vorbeam în pustiu. Un blestem mioritic
Ne ţine-n genunchi şi cu capul plecat.
Fireşte, eu n-am nici un drept să vă critic
Dar inima-mi plinge, ce mult ne-am schimbat!

Uitaţi-vă-n jur: toată lumea se-agită
Revendică drepturi, se luptă pe străzi
La noi e tăcere. O gloată tîmpită
Pofteşte cîrnaţii şi berea din lăzi.

[...] Citeşte tot

pamflet de Corneliu Vadim Tudor (18 august 2013)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie neterminată

(Ultima formă a proiectului)

Nu lăsa soarta să-ţi nege copilăria,
fidelitatea acestei cereşti, inefabile vârste, care
ce chiar pe captivul pierind în carcera sumbră,
încă-l susţine, până la capăt. Căci dincolo de timp,
ea stăruie-n inima noastră. Chiar şi bolnavului,
când privirea lui fixă-nţelege că nu-i mai răspunde odaia,
şi nici un lucru în jur, căci toate-s bolnave ca el,
chinuite de febră, vindecabile totuşi –
chiar şi lui îi mai dăruie copilăria roadele ei:
în mijlocul unei naturi ce dispare, decade,
singură ea mai păstrează proaspăt răzorul de flori.
Dar nu e fără primejdii. Iluzia ce cu dantele şi văluri
o face s-arate mai mândră, ne-a-nşelat doar o vreme.
Nu e mai tare ca noi, şi nici mai cruţată;
nici zeii nu pot să-i sporească puterea:
Fără-apărare
e ca şi noi, ca jivinele iarna, fără-apărare,
ba şi mai fără-apărare, căci nu ştie ce-i adăpostul.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte (decembrie 1920, Castelul Berg am Irchel), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

John Marr şi alţi marinari

De vreme ce-n cartul nopţii mele sunteţi prezenţi,
De ce oare nu vorbiţi cu mine-acum, băieţi,
Colegul vostru de echipaj de altădată?
Odinioară, pe-nviforata mare-ntunecată

Vocile voastre răsunau nespus de clar
Spărgând în cioburi cântecele a sute de furtuni;
Voi încă navigaţi, în gând; ridicând vela pe catarg,
Furtună-i viaţa, bate vântul – tu, inimă, răsuni.

Acceptând lucrurile ca fiind un dat al sorţii,
Ca-n joaca lor nişte copii, aţi împânzit o lume;
Iubind viaţa, dar neîngenunchind în faţa morţii,
V-aţi pus-o-n mâinile talazurilor mari, în spume –

Navigatori – albatroşi pe toate cele şapte mări,*
Iar pe uscat ciocârlii cu tril melodios –
Voi nu treceţi niciodată dincolo de ale amintirii zări,
Nu sunteţi pierduţi, uitate tulpini lipsite de folos,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Herman Melville, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de vis si poveste

Asculta cum vantul mugeste,
Cum frunze de ram se desprind,
E toamna tarziu, se-adanceste,
Si iarna ne prinde tacand.

Tu cata suflarea plapanda
In mreje de vis glacial,
E clipa cu clipa crescanda
Si ninge pe mormant vegetal.

Hai vino, hai vino acasa
Flori de gheata-s acum la ferestre,
Cozonacul te-asteapta pe masa,
E noapte de vis si poveste.

Hai vino in seara acesta
Fulgi papadii ganguresc peste ram,
Si nu incerca sa deschizi fereastra
Caci de-abia asteapta sa intre pe geam.

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - mireasmă ardelenă

- poem din Ardeal -

m-am născut în Bogata de jos
un sat ca floarea din Ardeal
c-un chip plăcut aşa frumos
ca un ficior gingaş pe-un cal

un sat frumos Dintre Hotare
şi până sus la Fântânele
să-ţi tai prin el când vrei cărare
ca-n zbor de scumpe rândunele

ca ploaia care în şiringi
din Lorniţ parcă se abate
de vârful lui să te atingi
cu zâmbete nenunărate

aici pe-o aripă de vis
eu mi-am trăit copilăria
la miei şi oi când tata m-a trimis

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 noiembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana

În semn de iubire şi recunoştinţă,
Eu îţi ofer holistic tot ce am,
Eu nu am vile şi palate,
Dar dragostea ţi-o dau în dar.

Eu nu am lucruri materiale,
Dar ştiu ce pot să îţi ofer,
Îţi dau şi soarele şi luna,
Până şi stelele din cer.

Până şi bolta cea cerească,
Ce ajunge până la zenit,
Până acolo te iubesc,
De fapt glumesc, la infinit.

Aş vrea să îţi ofer o rază,
Şi o scânteie fără de sfârşit,
Care să strălucească în tine,
Până în eternul infinit.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!