a �ti pe de rost

Visul negru

veghind în negru visul ni se-arată
precum o gură duhul să ne-nghită,
prin bezne trece jalea ta grăbită
să-mi vândă dor şi-n clipe frica toată

infernul suie-n piscuri de ispită,
privirea minţii lacrima-şi înoată
şi-n ape când lucirea-ţi e vărsată
la fel şi umbra ta e-n plai răpită

întemniţaţi de braţe nevăzute
amorul curge-n lene de palavre
sub liniştea ce aprig se ascute

când îngerii în lese-s simple javre
şi noaptea vine-n taine pe tăcute
în rost de cripte întocmim cadavre

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţul de oglindă

Ciobit în colţul de oglindă
În care nu mă recunosc
Păduri de conifere şi de mosc
Cu iarba serii se perindă

Şi-atunci o dulce reverie
Cu herghelii de doruri multe
Inundă stepele oculte
Ca un mister ce mă îmbie;

Şi pretutindenea un rost
În văzul nostru se ascunde
Chemarea muzelor pe unde
Cu anii tineri am mai fost -

Peregrinări din alte ere
Ca un tabu inconfundabil
În zborul unui dirijabil
Cu care nu mai faci avere

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de post

Nu zici nimic. Eu plâng şi-adorm visând cu tine.
Se face că mă placi şi imi zâmbeşti cu ochii.
Mă-ntorc pe-o parte, ba pe alta, imi e bine. Dar nu. E numai vis. Deschid dulapul, caut rochii,
Să ma imbrac provocator. Pe buze ruj aprins,
La ochi un rând de gene. Visez că m-ai cuprins
De mijloc. Nu o faci. Te temi sa nu mi-l frangi.
Aş vrea să-l rupi, apoi să-ti pară rău, să plângi.
Degeaba ruj, degeaba gene, rochiţe fară rost.
Tu nu mă vrei. Şi ştiu de ce. Azi este prima zi din post.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Plouă rar... Pe trotuar,
Din asfaltul de cleştar
Aburi ies ( fără sens...),
Doar se vor întoarce iar...
Doi ţigani, veterani,
Se ascund... Grăbiţi?... Tiptil!...
Răcoriţi?... Ameţiţi
De rachiu, sub coviltir.
Un bătrân chel şi spân
Mânios se uită-n sus,
(- Plouă des, fără sens,
Am făcut aseară duş...).
Tac... Privesc... Mă crucesc!...
Doua ţaţe şed în drum,
Nu e rost de adăpost,
Când e clinci de bârfă, acum.
Râd... Mă mir.... Ce delir!....
Ies şi eu... ( Plouă mereu...)
V-am minţit!... Păcălit!....
Ceru-ntreg e-un curcubeu.

poezie de Mugurel Puşcaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ultimă dorinţă

Voi rătăci prin lumea largă
Şi-am să las valuri să mă poarte
Iar când durerea o să se spargă
Voi fi de mult uitat departe.

Şi gândul meu, pierdut prin şoapte,
Va rătăci şi el tăcut,
Pierdut prin zări, uitat de moarte.
Iar eu n-oi vrea decât atât:

Să las uitarea, rânduri-rânduri,
Să ţi se-aştearnă peste chip
Şi să te stingi încet din gânduri
Cum vântul spulberă nisip.

Şi să te pierzi şi tu apoi
Precum deşertul fără rost;
Să se topească-n amândoi
Tot ce putea fi dar n-a fost.

poezie de Ionel Ivaşcu (4 iunie 2011)
Adăugat de Ionel Ivascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

Tatăl nostru carele umbli tehui prin biblioteci
şi te faci că asulţi şi te faci că-nţelegi
şarpele din mine se hrăneşte cu cărţi
nimeni acum n-l mai poate ucide.
Ştiu că emoţiile sunt mai reale decât aceste pagini
ce ziua şi noaptea muşcă din mine
şi ştiu că sunt singur pierdut că femeile mor
aşteptându-mă prin spitale
ştiu pe de rost aurorele ţărmul merii-nfloriţi
ştiu ştiu. Dar nu mai pot să aleg.

poezie de Aurel Dumitraşcu din Furtunile memoriei (1984)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cupola clipelor

Timpul cosmic şi-a smuls clipa
Şi a aruncat-o-n mare,
Ca să nu-i simţim risipa-
Nici perpetuua mişcare!

Că de l-am simţi deplin,
Mişcător atoate-n Cosmos,
N-am scoate nici un suspin-
Văzând forţele lui Cronos!

Ca hindusul Arjuna
Am fi îngroziţi de moarte,
Că şi stelele şi Luna-
Ne-ar părea negre cu toate!

Doar aşa, supuşi la clipă,
Efemeri avem un rost,
Că ne ţine sub aripă-
Şi ne dă un adăpost!

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu din Caruselul viselor
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O scrisoare fără verb

Poate mâine-ţi voi scrie
Cu sfială, un rând,
Lăsând noaptea pe-o bancă
Risipită în vânt...
Voi strivi între pleoape
Anotimpuri ce-au fost,
Desfrunzindu-ţi poemul
Înflorit fără rost.
Ochii mei au strigat
Ce-a rămas nerostit,
Haşurând schimnicia
Unui dor viscolit...
Mi-a fost frig şi în vise
Printre umbre în dungi,
N-ai ştiut şi mi-ai dat
Doar tăcerile lungi.
Azi, în golul absenţei
Stă un verb fofilat,
Mi-a fugit din scrisoare,
Ce păcat, ce păcat!

poezie de Mihaela Alina (mai 2023)
Adăugat de Lavinia H
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Cum, Doamne, nu Te-ai îndurat, ca omului, cel zămislit,
De la-nceput să îi fi dat să fi trăit la infinit,
Şi l-ai lăsat ca frunza-n vânt, calic, zgârcit, doar câţiva ani,
De parcă timpul pe Pământ, chiar şi la Tine costă bani!?

Şi-n plus, pân' să ajungă lut, deasupra lui să crească flori,
În viaţă Tu l-ai mai făcut să moară de atâtea ori
De ciudă, boală, de necaz, de oftică în mare chin,
Văzând pe altul că-i mai breaz, ori fată capra la vecin,

Moare de plâns, de of la fel, de râs mai tare când a dat
De-un fraier mai ceva ca el, ori este foarte gâdilat,
De gelozie,-ndrăgostit, cum am murit, de fapt, şi eu,
Pe câte-n viaţă am iubit, să am măcar de câte-un leu...

Dar multi, de bucurie mor, sărind în sus când, negreşit,
Cel mai bengos duşman al lor a dat de dracu' în sfârşit,
Alţii de sete, necăjiţi, şi... chiar de-i ger cumplit, nămeţi,
Ca buni consumatori, cinstiţi, ajung acasă morţi de beţi,

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog la tine

Mă rog la tine... Bunule Părinte,
Îngenuncheat... cu capul în pământ
Să-mi laşi măcar aducerile-aminte
Şi-arama frunzei, pe-aripă de vânt.

Aprind lumini... iertării... de păcate,
Ispitelor ascunse într-un măr,
Când arde-n suflet dor de libertate
Şi adevăru-i totuşi... adevăr.

Mă rog la tine Doamne... cu speranţă,
Cuvintelor... tot căutând un rost,
Fii răbdător cu-a lor exuberanţă
Şi nu uita... cât de aproape-am fost.

Deschide calea gândului... spre bine,
Mai dăruieşte-mi primăveri şi toamne
Pietrificând... în clipele puţine
Greşelile... ce vor să mă condamne.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!