usi deschise

Tainică iubire

Copilă, noaptea îmi apari în vise
din a căror mreajă nu pot să mai ies,
vreau a te purta cu mine cât mai des
pe astrale drumuri de noi deschise.

A fost să fii iubirea mea cea veche
în adolescenţa mea la-nceput,
când te iubeam tăcut şi n-ai ştiut
c-aş fi vrut atunci să fim pereche.

Nu ţi-am spus vreodată la ureche
un cuvânt de amor ori alte cele,
nu te-am sărutat sub cer cu stele,

Te-am iubit în taină, în tăcere...
Destinul m-a dus în depărtare,
suspinul de atunci încă mă doare.

sonet de Ioan Friciu (28 septembrie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum un vultur de pradă

Îşi freacă mâinile de nerăbdare
şi parcă nu-şi mai încape în piele,
mă atinge uşor cu o plăcere impusă.

Nu vrea să se dea bătută şi-şi încearcă aripile
cum un vultur de pradă,
priveşte de sus cum se desfăşoară lucrurile
apoi coboară cu picioarele pe pământ,
răsuflă uşurată, rupe zăgazurile care-o domină,
împarte problemele după importanţă
şi se face plăcut surprinsă de întâlnire.

Mă invită într-un loc mai retras
unde putem fremăta cuvinte plăcute
însoţite de o mângâiere de sunete melodioase
care ne contopesc sufletele deschise.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea pe note diferite

Povestea de iubire se rescrie,
Cu note diferite se crează.
Poate că timpul absoarbe întunericul, lumina se reaprinde
Suntem suflete deschise şi raiul de lumină
De la distanţe mari putem reînnoda cordoane
Prietenia poate exista, chiar dincolo de vis.
Dacă ai să poţi schimba ceva,
Nu uita că acel sâmbure de adevăr va înmugurii
Sau va înflori, veşnic rămânând frumos.
Iubirea se poate săruta singură?
Ea, poate fi reinventată ori de câte ori noi visăm.
Ea poate fi cheia unui altar prea vechi, dar Sfinţit de lumină.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diamant

Voi nu ştiţi ce este un diamant.
Poate că ştiţi, dar nu simţiţi.
Poate că simţiţi, dar nu-l iubiţi.
Ba-l iubiţi, se comit crime pentru bietul diamant.
Cărbune strivit în beznă, căldură, ca inima
De prea multă suferinţă, nici un strop de sânge,
Nici un oftat, dar nu răni propria-ţi mână.
În gândire – un glas înăbuşit,
O dezordine a ochilor, lacrimi prosteşti.
Mai bine trup, decât suflet.
Conturul omului cu fruntea în palme nu place.
Ne despărţim precum ramurile,
Apoi cădem în gol. Vom arde domol
În următoarea iarnă, vom fi simple surcele.
Sunt mistuit de propria naştere.
Bătrânii fumegă pe lângă uşi, apoi pe altare.
Cerul se sprijină oricum pe Femeie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţile aerului

Aer cu porţi prin care se intră în aer,
în aerul lăuntrului, încă nerespirat,
al tuturor lucrurilor – alergând
din întrebare în întrebare,
Doamne, în ce infern am intrat?

Nimeni nu cântă, nu plânge – peşteri, dealuri
şi şesuri – silabele sunt lilieci agăţaţi de cerul gurii,
urechile ţiue a pustiu,
ceaţă – înainte,
o, aş înţelege acest întuneric cumpănind totul,
mult mai adânc mort, decât viu.

A muri, privilegiu şi-a te naşte afară
încă o dată să strigi ce-ai văzut...

Deschise dinlăuntru, porţile aerului
sunt pupilele noastre uitate în lucruri
înainte de-a ne fi născut.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Iubita mea, sărută-mă pe vise!
Mă înfăşoară-n braţe şi-n cuvânt,
Închide-acum ferestrele deschise,
Şi-aruncă tandru!... ultimul veşmânt.

Deschide-te şi mi-te dăruieşte!
Dezbracă-mă şi-nvaţă-mă să zbor,
Chiar dacă luna, încă, mai bârfeşte,
Iubeşte-mă... la margini de izvor.

Dă-mi buzele şi sânii ca de piatră!
Să îi frământ şi să le dau putere,
Nelinişti de mai sunt, acum, le iartă,
Iubeşte-mă!... când inima ţi-o cere.

Iubita mea... sărută-mă pe clipe!
Şi pe ascunzişuri care mă-nfioară,
Când visele încep să prind-aripe
Şi trupul meu... în trupul tău coboară

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul roz

Înger din visările-mi rebele,
Cum ai reuşit, cum ai ajuns
Tu, din universul nepătruns,
În furtuna gândurilor mele?

Le-ai văzut, în cerul plin de stele,
Nopţile, dorindu-l şi zburând?
Spune-mi, recunoaşte, înger blând:
Ţi-au plăcut, erai chiar tu în ele.

Ai venit, plutind pe aripi roze,
C-un surâs pe buzele-ţi fiebinţi,
Cu lumină-n ochii tăi cuminţi
Şi-un parfum plăcut de tuberoze.

Te-am primit în braţele-mi deschise
Şi te-am strâns, cu drag, la pieptul meu,
Ca şi când noi doi - un singur eu,
Am fi fost în raiul dintre vise.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai contează...

Mi-e dor de marea noastr-albastră
Şi de nisipul zdrenţuros,
De valuri şi de pescaruşii
Cu zborul lor cel languros

Şi parcul ce ne deschisese
Cu verdele, speranţa-n vise
Şi mâinile ni le unise
Spre lumile din noi deschise.

Dar ai plecat furându-mi vara
Şi parcul l-ai lăsat în urmă,
Şi nopţile de lângă mine
Cu vise, devenind cutumă.

Ţi-as arăta doar o alee,
Nu e departe nicidecum,
Ţi-as scrie o adresă nouă
Şi te-ai abate de la drum

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înviere

Uşor, uşor mi-ai alungat
şi muza mea cea învechită,
în locul ei te-ai instalat
cu pofta ta nelegiuită.

Mă chinui şi nu pot gândi
la treburile ce m-apasă,
sunt blestemat a te iubi
frumoasă zână păcătoasă.

Am renăscut cu noii zori
un sentiment ce îmi murise
şi-al tău parfum de câmp cu flori
îmi intră-n nările deschise

Ce mi se-ntâmplă mult mă mir
şi-a mea cămaşă împletită,
mi se desface fir cu fir
şi inima mi-e dezvelită

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aprind eterne raze...

Se-aprind eterne raze în fiinţa mea de vise,
Sclipirea lor crescândă mă-nvăluie-n doiniri
Curgând printre portaluri de glorii larg deschise
Spre-un cer cu flori de gânduri şi pure re-nnoiri.

Le-am zis în taină: fie! - în valuri mari să vină
Să-mi spele ţărmul vieţii de-ascunsele dureri
Ce-mi traversează umbra-n vibrări ce se termină
Cu o tornadă-albastră de stele-n unduieri...

De-această sfâşiere de rezidiri solemne,
De-aceste rari renaşteri ce simt că-n mine cresc,
Tresaltă-ntreg neantul cu preamăreţe semne,
Şi tot ce-i bun în mine - eu Ţării-i dăruiesc!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!