jos

5

oamenii îşi văd de treaba lor
cu feţele-n jos
mărşăluind spre abator
lumina operează ca un dictator
incizie în suflet, incizie pe cord
oamenii îşi văd de treaba lor
cu gânduri secţionate
captivi în zăvor
nu vreau să mor
îmi este prea dor
Have you ever kissed to a Radiohead song before?
oamenii îşi văd de treaba lor

poezie de Alexei Marcovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De jos, din marginea satului, ruinele unei cetăţi romane le spuneau din ce viţă îşi trag neamul; iar în faţa lor, peste zăvoaiele de plopi şi sălcii de pe malul Dunării, se întindea câmpia, pe care, cu trei sute de ani înainte, Mihai Viteazul, spărgând duiumul oştilor turceşti şi, ca o vijelie năprasnică, spulberând steagurile verzi de pe pământul ţării lui, gonea dâra de sânge şi de turbane risipite până-n văgăunele Balcanilor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Desa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecură printr-o pădure cu frunzele de argint, trecură prin alta cu foile de aur, trecură prin altă pădure cu frunzele numai diamanturi şi pietre nestimate, cari sclipeau de-ţi luau ochii, şi ajunseră la un eleşteu mare. În mijlocul acelui eleşteu se ridica un dâmbuleţ şi pe dânsul nişte palaturi cum nu mai văzuse el până atunci. Palaturile împăratului rămăseseră jos de tot pe lângă acestea, care străluceau de la soare te puteai uita, dară la dânsele ba. Şi aşa de cu meşteşug erau făcute, încât când te urcai în ele ţi se părea că te cobori, şi când te dedeai jos din ele ţi se părea că te urci. Douăsprezece luntrişoare cu vâslaşi îmbrăcaţi numai în fir de cel bun le aşteptau la margine. Cum ajunseră, se puseră fiecare în câte una şi plecară. Argatul se puse în luntrea fetei celei mici. Luntrile porniră şi mergeau în rând ca cocorii. Numai luntrea fetei celei mai mici rămânea mai în urmă. Vâslaşul se mira cum de este mai grea decât altădată şi trăgea din răsputeri la vâsle ca să ajungă pe celelalte. Cum ieşiră la celălalt mal al eleşteului, se auzi o muzică, care, vrând, nevrând, te făcea să dănţuieşti. Fetele se repeziră ca fulgerul, intră în palat şi se puseră pe joc cu flăcăii cari le pândiseră, şi jucară şi jucară până ce li se sparseră condurii.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde

Codrule,
Dă-mi o frunză de sus,
pentru lumină şi pentru tinereţe,
Şi pentru viaţa care nu moare.

Codrule,
Dă-mi o frunză de jos,
Pentru întuneric şi pentru bătrâneţe;
Şi pentru moartea care nu învie.

Noi ne-am scris sufletul
Pe frunze...
Codrule,
Dă-mi toate frunzele tale
Să cânt cu ele.

Sau mai bine cântă tu
Şi cu sufletul meu.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este pământ

Este pământ până sus în cer,
Atmosfera e de pământ
Pentru că e a pământului,
Pe burlanele gravitaţiei
Plouă-napoi pământul,
Icari şi Meşteri-Manole de pământ
Cad de pe acoperişul pământului,
Gravitaţia e pământ.

Noi trăim în pământ.

Cu timpul devenim mai grei
Şi fruntea ne intră mai jos
În pământ.

Şi nu există moarte
Pentru că nu contează dacă eşti
Mai în nori sau mai în uitare
În pământ.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de cercetare... 1 Cor. 11,28

În clipe-adînci de cercetare,
cu dorul sfînt de-a mă-ndrepta,
îmi judec starea mea, Stăpîne,
în Faţa Ta.
Prin harul Tău Tu mi-ai dat dreptul
ca să mă fac un fiu curat.
Dar oare m-am făcut eu, Doamne,
cu-adevărat?

Prin harul Tău ai frînt robia,
ai rupt cătuşa celui rău.
Dar oare port eu azi în deget
inelul Tău?

Tu m-ai chemat să port cunună
ca rege-n veşnicul Tău cort.
Dar oare eu mă port ca rege?
Sau cum mă port?

Sînt eu un fiu născut din ceruri?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te române, profanii tăi să piară...

Ridică-te române şi uită-te în munţi
Înlănţuiţi de vreascuri, de brazi (şi ăia ciunţi).
Şi uită-te la tine, cămaşa ta-i de gheaţă,
Iar somnul tău de moarte confiscă orice viaţă.

Visezi coroane nalte şi regi călcând pe tun ;
Dar unde-ţi este oare mândria de român?
Că noaptea care vine e noapte pentru ţară,
Iar tu te stingi simţit în pâinea ta amară.

Rănit e pieptul tău de visul cel naiv,
Ce negura a-nghiţit... e mort definitiv!
Să ştii că zeii mor în tunet sau în fulger,
Şi-acela ce te-nşeală sub masca unui înger.

Ţi-atârnă ceru-n ştreang, te uiţi ca un străin
La doi bătrâni bolnavi cu inimi de pelin.
Deschide bine ochii... şi iată sărăcia - UMBLĂ!
Nu încuviinţa avarii, că patria nu-i umbră!

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Constelaţii diamantine (februarie 2018)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să râdem mai mult...

Încep să cred că nimeni nu e pentru tine
sunt pentru ei, iar viaţa e ca-n filme,
mai multă bunătate aş vrea ş-aş dori,
altfel auzi peste tot de multe nebunii.
Ar fi bine să ne comportăm mai frumos
şi-atunci faci impresie bună de sus în jos,
să ne-alăturăm cu drag celor ce zâmbesc
şi să râdem mai mult, e ceea ce-mi doresc.

poezie de Eugenia Calancea (18 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În realitate, rugăciunile noastre care par cele mai proaste, pot fi, în ochii lui Dumnezeu, cele mai bune. Mă refer la acelea care sunt cel mai puţin susţinute de sentimente evlavioase. Pentru că ele s-ar putea să vină de la un nivel mai adânc decât sentimentele. Dumnezeu pare să comunice cu noi extrem de profund atunci când ne prinde, cum s-ar spune, cu garda jos.

citat celebru din C.S. Lewis
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb giuvaier

Tot urcând treptele vieţii
Am şlefuit alb giuvaier,
Din lacrima dimineţii,
Să mă-însoţească la cer.

Va fi dulce amintire
Că am trăit pe pământ.
Că mi-ai dat a ta iubire
Cum ai scris în legământ.

Când vei urca şi tu la cer,
La şiragul de mărgele,
Alb giuvaier îţi ofer
Să străluceşti printre stele.

Lumea de jos, te privească.
Tu să verşi o lacrimă,
Tuturor să amintească
Iubirea cu patimă.

poezie de Dumitru Delcă (22 martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!