fiul risipitor

Se sperie oarecum, fiul de împărat, când auzi pe broască vorbind. Ar fi rupt-o d-a fuga, dară graiul ei era dulce şi viersul cu lipici ce avea îl făcu să-i rămâie tălpile lipite de locul unde sta. Broasca se dete de trei ori peste cap şi se făcu o zână gingaşe, şi plăpândă, şi frumoasă; cum nu se mai afla sub soare. Îi venea flăcăului, de drag, să o soarbă într-o lingură de apă. Dară se opri, şi nu făcu nici o mişcare, ca să nu supere ori să îndărătnicească pe zâna a veni după el, căci simţi că, de aci înainte, fără dânsa nu va putea trăi. Se puseră la vorbă, şi nici ei nu ştiau ce vorbesc. Aci începeau una, aci lăsau alta, până ce se pomeniră că amurgise. Şi fiindcă a doua zi era să vie fraţii cu logodnicele lor, spuse zânei că se duce să înştiinţeze şi el pe tătâne-său că o să-şi aducă şi el logodnica. Broasca intră iarăşi în eleşteu, iară dânsul plecă la curtea împărătească. Mergea el, dară parcă-l tot oprea cineva în cale. I se părea că-l trage cineva de la spate de haine. El se tot întorcea de se uita înapoi. Nu vedea nimic, însă el îşi tot întorcea capul şi se uita. Noroc că i se scurtase calea şi ajunse acasă, căci, de ţinea drumul mai lung, te miră de nu rămânea cu gâtul strâmb, de atâta uitat înapoi.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful în chip de baladă

Frăţânilor ce rămâneţi în viaţă
nu ne purtaţi în inimi vrăjmăşie,
că dacă mila voastră ne răsfaţă
şi Dumnezeu mai bun o să vă fie.
Priviţi cum stăm cinci-şase în frânghie:
ni-i carnea, ce-o-mbuibarăm altădată,
de multă vreme hoit, de viermi mâncată,
iar oasele-s cenuşă-n fiecare.
Nu râdeţi de osânda-nfricoşată
ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare.

De-i ruga, fraţilor, prea îndrăzneaţă,
nu vă scârbiţi de noi, deşi se ştie
c-am fost ucişi pe drept. Nu toţi învaţă
cărarea-nţelepciunii cum s-o ţie.
Rugaţi-l, dar, cu inimă smerie
pe Fiul din Fecioara Preacurată
ca mila-I să ne fie pururi dată
ferindu-ne de-a iadului vâltoare.
Nu ne smintiţi din tihna-n fine-aflată,

[...] Citeşte tot

epitaf de Francois Villon (1983), traducere de Neculai Chirica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamele noastre - candele de lumină ce ard cu lacrimi

Daţi-mi o măsură să pot afla
durerile mamelor.
Fii pentru un ceas măicuţa aceluia
ce plecă în depărtări lăsând-o pustiită.
Nu-i rămân decât zile cu dor
şi nopţi ce dor.
Priviţi ochii unei mame ce-şi veghează
copilul bolnav;
ai să pătrunzi în adâncul unui ocean
încărcat de temeri şi valuri de tristeţe.
Sufletul contopit cu ruga arde
continuu.
Opreşte-te şi simte pentru o clipă
durerea mamei pentru fiul plecat
în lumea cu vise.
E o pasăre cu aripile retezate ce vrea
să-şi ridice puiul din mlaştina vremurilor
şi să-l salveze.
Prin măduva ei curg râuri de disperare
şi neputinţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (27 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea tatei

în iarna ceea taica nu voia să moară
se zbuciuma pe laiţa sa din sărăieş
mereu ruga să fie dus cumva afară
să vadă de nu vin dinspre Făleşti...

sau poate-a fi cumva dinspre Ungheni
şi-oi claxona la poartă ca pe vremuri
eu, trup din trupul lui de Osoieni
şi sânge, şi suflare, şi blestemuri...

simţea bătrânul că de moarte-i încolţit
că-i rândul lui să-i cerce ascuţişul coasei
dar înainte de-a pleca spre infinit
voia ca să mai stăm pe prispa casei...

să bem în doi un ultim păhărel de vin
şi să ne luăm un bun rămas, fără cuvinte
şoptindu-mi cam pe unde-n ţintirim
ar vrea să-i facă popa loc printre morminte...

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (2 februarie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii de tarani

Poemul acesta il scriu intr-o noapte,
Putin dupa ziua de treizeci de ani
E-un scrasnet, un planset, un geamat de soapte,
Caci e pentru voi, fii curati de tarani!

Cand tara indreapta si legi si-a sa cale
Cand sus in idee nu-i loc de abuz
Mai sunt de-mplinit si la capat de dus,
Dorinti izvorand din nevoi sociale.

Si una e-aceea ca inca la tara,
Nu-i scoala facuta cum e la oras
Ca fiul taranului, totusi nu poate,
Intra-n facultati cu acelasi curaj.

Eu stiu cate lucruri in tara sunt gata
Si cate vor fi, daca suntem cuminti.
Dar una e daca director e tata,
Si alta e, daca-i taran de la Vint...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii de pana azi
Adăugat de Marcel Talpeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan la moarte

Ştefan, domnul ţării, pe cei mai mari uneşte
La Suceava veche şi-astfel le vorbeşte:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriţi!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiţi.
Dorul pentru viaţă nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naşte face-un pas spre moarte.
Viaţa-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopţi s-arată şi se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n ţărână pare
Un minut vederii şi, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul ţării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră ţară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credinţă nu mai poţi să pui.
Un pilot cu minte prin furtuna tare
Nu desface toate pânzele ce are.
Astfel pân' ce fieru-i nou să-l încercăm,
Cu temeiuri bune ţara să-nchinăm.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele ielelor

Dar cine goneşte prin noapte şi vânt?
Un tată călare cu fiul plăpând.
În braţe îşi ţine copilul cuprins
Şi braţul se strânge mai cald, într-adins.

- Obrazul, copile, de ce ţi-l fereşti?
- O, tată, pe-al ielelor rege-l zăreşti?
Tu nu-i vezi cununa şi coada de vrac?
- Sunt neguri copile, ce-n vânt se desfac.

"O, dragă băiete, cu mine nu vii?...
În jocuri voioase juca-vom zglobii!
Flori multe, pestriţe, se-nşiră pe plaur,
Iar maică-mea are veşminte de aur!"

- O, tată, o, tată, chiar el mi-a şoptit,
Al ielelor rege mi-a făgăduit...
- Te-alină, copile, ascultă-mi cuvântul,
Prin frunze uscate doar freamătă vântul!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Goethe, traducere de N. Argintescu-Amza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre salvarea unui prieten pe coasta de la Norfolk

Marea-aceea rece,-învolburată, de la Cromer se străduia să-l atragă
Într-un mormânt lichid, clătinător, el se zbătea greoi
Năzuind s-ajungă la ţărm, dar un val înalt cu creasta neagră
I-a tăiat calea, împingându-l înapoi.
Şi-a văzut copilul alergând pe plajă şi revăzut viaţa-întreagă,
Apoi, o ultimă imagine, stânca de pe care sărise-n valuri,
Simbol a tot ce-înseamnă-adio. În vreme ce ţipa, cerând ajutor,
Un clipocit zglobiu la suprafaţa mării îi înăbuşea
Chemarea, iar el s-a afundat în propriul gâlgâit sonor,
Asemeni unui aviator murind. Apoi ea,
Dormind adânc lângă băieţelul care clădea clepsidre din nisip,
A fost trezită de Salvatorul Destinelor,
Cel care ştia că ora-aceea-i nepotrivită pentru somn:
Deschizând ochii, a văzut deodat'
Marea şi pe tatăl copilului ei afundându-se. S-a aruncat
În gura-acelui mormânt cu cap de hidră
Chiar în clipa-n care, deasupra-i, marea se închidea
Pentru-a-l transfera-într-o altă viaţă.
Dar ea, ca un Orfeu al altor timpuri, a pătruns în vârtej şi-a
Scos la lumină, trăgându-l de păr,

[...] Citeşte tot

poezie de George Barker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cu ochii trişti, albaştri şi mărunţi,
Privirea-ncă senină şi curată,
Tu rugămintea noastră o asculţi
Si-ncepi povestea cu "A fost odată..."

Dar ceea ce ne spui nu e cu zmei,
Nici cu balauri care te-nfioară,
Ci e din viaţa noastră un crâmpei
Ce l-am trăit, cu greu, odinioară;

Si povesteşti cu farmec şi cu har,
Un basm frumos cu un băiat şi-o fată
Dar nu poţi să-l continui fiindcă iar
Un nod in gât iţi vine dintr-o dată.

Ajuns-ai cu povestea tocmai când
Urma să-ţi cadă soţul la bătaie,
Când scrisu-ţi-a sergentul doar un rând:
-"Fii mândră de eroul Nicolae!"

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj, o, rege al lacedemonienilor...

Cratesicleia nu putea accepta
ca oamenii să-i vadă lacrimile sau suferinţa:
păşea tăcută şi demnă.
Chipul calm nu trăda nimic
din agonia şi durerea ei.

Dar chiar şi aşa, pentr-un scurt moment nu s-a putut stăpâni:
înainte de-a se îmbarca pe oribila navă cu destinaţia Alexandria,
şi-a dus fiul la templul lui Poseidon,
şi-ndată ce-au rămas singuri
l-a îmbrăţişat cu blândeţe şi l-a sărutat
(el era "într-un mare necaz," spune Plutarh, "foarte zdruncinat").

Dar caracterul ei puternic a învins;
recăpătându-şi echilibrul, magnifica femeie
i-a spus lui Cleomenes: "Curaj, o, rege al lacedemonienilor!
Când ieşim afară de aici
nimeni nu trebuie să ne vadă plângând
sau comportându-ne-n vreun fel nedemn de Sparta.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!