Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

covor

Poezii despre covor, pagina 36

Valentin David

Replica la poezia "Gheorghe-al meu, ce Moș Crăciun" de Violetta Petre

Mă-ntorceam din deplasare cu mașina din Bacău,
Începu să ningă tare, ceață deasă, drumul rău,
Mi s-a aburit parbrizul, când ajuns-am la Brașov,
Când văzui cum disperată, în nămeți, o doamnă-n mov
Cu năduf, dădea din mână implorându-mă să stau,
Spre Sibiu voind, probabil, în cabină să o iau.
Am în piept un suflet mare și am pus grăbit o frână,
Coborînd grăbit, pe dată, doamnei să-i întind o mînă,
Și privind-o în orbite, în nămeți era să cad,
Când văzui că-i o blondină, având ochii ca de jad.
S-a urcat tăcută-n dreapta, și văzui peste-ochelari,
C-avea bucle platinate, însă... mîinile cam mari,
Blugi mulați și pulpe groase, bustul ferm și rotofei,
Cizmulițe roșii scurte dar mărime patru'ștrei!
O-ntrebai de unde vine, dacă merge către casă,
Si mi-a spus cu voce dulce, însă anormal de groasă,
Că vâzînd ce suflet mare am, chiar dacă ar fi să șchioapăt,
E decisă, ferm, cu mine, să ajungă pân' la capăt!
Începu să se dezbrace de bluzița de mătase,
Și-apărură de îndată niște brațe cam păroase,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ghetsimani

- Te rog îndepărtează, de poți, încă puțin
Paharul ăsta, Doamne, întins acum spre noi
Amară-i băutura și plină de venin
Și-n plus, mocnește-a ură și spumegă război.

De când îl știi, pământul nu s-a schimbat prea mult
Au mai căzut imperii, războaie au tot fost
Și-n toată-această zarvă, în tot acest tumult
Se-nhamă "omul liber" la jugul contra cost.

Din umbră păpușarii, scoțând în față "sfinți",
Ne spun că rău-i bine și binele e rău
Religiile se-nfruntă-narmate până-n dinți
Oameni ucid alți oameni, clamând numele tău.

Sub steagul toleranței, mărșăluind obscen
Perversitatea, cinic, vrea dreptul la firesc
Iar omenirea pare că pierde-un ultim tren
Spre o iluminare a tot ce-i sufletesc.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de BăștinașulSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Cărtărescu

Să ne iubim, chera mu

să ne iubim, chera mu, să ne iubim tujur
că mâine vom fi pradă inundațiilor, surpărilor de teren, bețiilor crâncene,
că mâine un ieri cu labe de păianjen de fân îți va umbla în cârlionții de flori ai coiffurii
zăpăcindu-te, ambetăndu-te...
să fim tandri, bâigui poligonul cățelu lipindu-și irișii
de șoldurile voluptoase ale autobazei filaret
să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu
să fim tandri, mai zise o muscă.
primăvara ne lingea ca un pechinez pe față, pe mâini
ne făcea să ne întrebăm ce gust om avea pe limba infinită a nopții plină de autocare și stele,
primăvara ne mângâia depășind uneori limitele maternității sau prieteniei nevinovate
arătându-și provocatori sânii reci sub jacka ei de turcoaz jerpelit
oh, mai rămâi, șopti lustra către o scamă de pe covor,
nu vrei să te urci la mine? bem ceva, ascultăm muzică, îți arăt biblioteca...
nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?
să ne ținem de mână, îi spuse un medic primar de la spitalul emilia irza
iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.
să ne iubim, să ne amăm, să creștem și să ne înmulțim
cântau tergarulile și velurul, drilul și chembrica pe gabroveni
le răspundeau până la răgușeală plutonierii și norișorii

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Solenoid. Ed. cartonata" de Mircea Cărtărescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -89.00- 62.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de primavară

Din zăpadă, din pământul reavăn și deodată cald,
Pete albe de lumină - lampion al vieții, ard.
Printre ramuri se avântă păsărelele zglobii,
Vezi pe cerul de mătasă mii de stele argintii.
Lumea parcă prinde viață, chiar și firul cel plăpând
Se înalță... Îngeri, pace și iubire pe pământ.
E renașterea din suflet... Primăvară! Este cânt,
Este taina regăsirii și lumina din cuvânt.

Din zăpadă, din pământul reavăn și deodată cald
Îngenunche-n semn de pace, vestitor plăpând și alb.
Vezi copiii într-o lume nouă. Necuvântătoare
Iarăși se trezesc la viață din adânca lor visare.
Mugurii mustesc din ramuri... Lira ne aduce-n dar
Azi, o nouă primăvară... Prima zi din calendar,
Când cu soarele deodată au ieșit pe strada mare
Vânzători de pandative, ghiocei și mărțișoare.

Pete albe de lumină - lampion al vieții, ard...
Dor de flori și dor de stele izvorăște din înalt.

[...] Citește tot

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru sfârșitul lumii

Se aude-n lumea toată tulnicul înțelepciunii...
"Cumințiți-vă!" se spune. "Va veni sfârșitul lumii!"
Sufletul vi se va frânge, ca un clopot va străpunge!
Ochi, sub pleoapele durerii, oh, etern prin voi va plânge!
Veți cerși înmormântarea propriilor voastre firi.
Viața-i un șirag de neguri, lacrimi și dezamăgiri.
Cimitir de gânduri stranii, cruci plecându-se spre mâine,
Prunci luptând cu sărăcia pentru-un colț uscat de pâine.

Se aude-n lumea toată tulnicul înțelepciunii...
Nori întunecă planeta, trec călări pajii furtunii.
Îndoielnice secrete sub a diavolului umbră,
În sipet de întuneric vor începe să erupă.
Spovediți, sub semnul crucii, în palatul lui Hristos,
Locui-veți în iubire, la loc verde și umbros.
Veți campa-n împărăția cerurilor într-o zi...
Pentru orișice greșeală a vieții veți plăti.

"Cumințiți-vă!" se spune. "Va veni sfârșitul lumii!".
Suferind, în rugăciune, fi-va așteptat de unii...

[...] Citește tot

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Nunta Zamfirei

E lung pământul, ba e lat,
Dar ca Săgeată de bogat
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Și-avea o fată, - fata lui -
Icoană-ntr-un altar s-o pui
La închinat.

Și dac-a fost pețită des,
E lucru tare cu-nțeles,
Dar dintr-al prinților șirag,
Câți au trecut al casei prag,
De bună seamă cel mai drag
A fost ales.

El, cel mai drag! El a venit
Dintr-un afund de Răsărit,
Un prinț frumos și tinerel,
Și fata s-a-ndrăgit de el.
Că doară tocmai Viorel
I-a fost menit.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Glossă închinată bărbatului (bărbatului perfect)

Înger cu aripi de lumină venit din alte galaxii,
De ce-ai pierit în întuneric și unde ești? De ce nu vii?!
N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ți-ai prins în păr,
Dar dragostea-ți, ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr.
Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat!
Te-ai risipit în răsărituri și gol în suflet mi-ai lăsat.
Te-aștept, te chem! Mi-i ființa plină... și gândul, de sărutul tău!
Ți-aș înșira pe drum petale și ți-aș întinde brațul meu.

Înger cu aripi de lumină, venit din alte galaxii,
Te-aștept, te-aștept și-n noaptea asta, la geamul meu, din nou, să vii.
Frumos precum un crin în floare, cu roze la butonieră,
Să rătăcim pe harta vieții, cu stele prinse-n diademă,
Să îți pictez pe pleoape versul și curcubeul în cuvânt,
Apoi să-ți încrustez iubirea și să ne pierdem pe pământ.
Oh, nu-mi lăsa pustie calea! Furtună-n suflet nu-mi lăsa!
Iubește-mă atât de simplu, să îmi doresc a te avea!

De ce-ai pierit în întuneric?! Și unde ești?! De ce nu vii?
Se pierd iubirile promise în zborul lin de păpădii...

[...] Citește tot

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Misterul unui vis

Se simte cuprins,
De un cutremur neatins,
Dar ea oare cum se simte?
Incercând să îl alinte...

Să-și coboare raza luminii,
Pe obrajii lui senini,
Să-l facă să uite de răutatea lumii,
Ce a prins adânci rădăcini

Răcoarea nopții să nu-i fie rece
Iar drumul întunecat să-i fie luminat
Fiecare pas să-i înlocuiască zece
Și să nu vadă umbra ce l-a înconjurat

Însă ceasurile trec și caută o scăpare
Dar ea nu e om să lăcrimeze când o doare
Cu secate lacrimi și multă credință
Se roagă în normala ei tăcere, cu umilință

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cristian HarhătăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Parada anotimpurilor

Sub zarea dulce și albastră arcuită-n sferă
În aula naturii vaste cu- aleasă atmosferă
Anotimpurile toate, invitate la estradă,
Pregătite în culise sunt gata de paradă
Fiecare dintre ele cu dorința să-și încânte
Lunile admiratoare ce sunt cordial venite.
Săptămânile distinse și ele sunt în sală
Așteptând nerăbdătoare să-nceapă-această gală.
Protocolar cum e din fire, anul la intrare,
La invitații toți sosiți le-mparte calendare.
În sală un cortegiu intră și se-așează-n rânduri
Mai întâi în lojă șade Roza Celor patru vânturi.
Lin apoi toți se așează nobile-adieri și brize,
Conți curenți cu a lor valuri, alizeele marchize
Și apoi zefirii tineri însoțiți de câte-o boare
În loje de abur moale își au locul fiecare.
Acum liniștea se-așterne și lumini se sting îndată;
Solemn un crainic dă anunțul: ‘'Start pentru paradă!''

Iată, prima ce apare în al florilor décor

[...] Citește tot

poezie de din Parada anotimpurilor (27 martie 2012)
Adăugat de Sergiu MănușSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iarna de vis si poveste

Asculta cum vantul mugeste,
Cum frunze de ram se desprind,
E toamna tarziu, se-adanceste,
Si iarna ne prinde tacand.

Tu cata suflarea plapanda
In mreje de vis glacial,
E clipa cu clipa crescanda
Si ninge pe mormant vegetal.

Hai vino, hai vino acasa
Flori de gheata-s acum la ferestre,
Cozonacul te-asteapta pe masa,
E noapte de vis si poveste.

Hai vino in seara acesta
Fulgi papadii ganguresc peste ram,
Si nu incerca sa deschizi fereastra
Caci de-abia asteapta sa intre pe geam.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Monalisa SecuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 36 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook