biserica neagra

Ziua şi noaptea

Pe lumea umbrelor deschise,
Peste abisuri fără nume,
Din voia zeilor anume
Un văl de aur s-a întins.
Îi spune zi. Lumina ei
E însăşi viaţa pământeană,
E un balsam de pus pe rană,
Dorit de oameni şi de zei.

Dar ziua scapără treptat,
Şi noaptea-i smulge mândra haină,
Şi iese lumea cea de taină,
Mocnind prin vălul sfâşiat.
Şi bezna neagră de mormânt
Se cască iarăşi la picioare,
De-aceea crâncenă ne pare
Venirea nopţii pe pământ.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era strâns

în gheara sorţii fără milă
o simţea neagră ca iadul
nu avea soluţii
şi dincolo de lacrimi se lovea
de absurdul situaţiei unde
se zbătea în faţa focului
care începea să-l încălzească
gheara stătea să-l zdrobească
aducându-i aminte de tărâmurile
de umbră care se întindeau
lângă el şi dincolo de fiinţa lui
încercase să strige
dar glasul era o şoaptă dincolo
de blesteme ştia că va fi luminat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rana visului de moarte

stau copiii resemnaţi
pe o bancă
într-un parc
şi îşi caută lumina
zilelor care-au trecut
oare-a cui mai este vina
dumnezeului lor mut?

trece parcă
dimineaţa
cu nălucile perechi
o biserică de paie
se dezbracă-ncet de straie
până-n clopotele vechi

şi copiii resemnaţi
care-şi caută lumină
sorb uşor din luna plină
măduva de condamnaţi
la această agonie

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balansoar de apus întors

Miros de cozonac cald
răsfiri din cuptorul inimii
zidit cu tine înăuntru
cum coceau bâtrăni
inainte de Înviere.

Şi te de degust
cu pahar de vin
din taninul privirii
nu am te gând să
zidesc în vreo biserică
ca pe vreo o Ană...

Fiindcă eşti caldă
şi pufoasă
privindu-te cum soarele
te răsfaţă
pe privdorul geanei mele
pe un balansoar
de apus întors

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

te simţi în noaptea neagră o femeie
vorbeşti, asculţi şi simţi acea scânteie
în piept, când te priveşte ca femeie
şi-ţi deschizi braţul larg, şi-l laşi
la pieptul tău să steie...
şi te înalţi plutind
pe cerul plin de curcubeie
încet, încet, începe bluza să-ţi descheie
nu spui nimic, şi-l laşi
din vinul dragostei să beie
şi nu găseşti cuvinte să se-ncheie
decât să spui că eşti femeie

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce s-ar fi întâmplat

.. dacă ţineai arca deschisă câteva clipe
sau mai multe
nu aş fi blestemat nici pământul
nici marea

nu m-ai fi lăsat
să mă minunez de ce văd şi aud

până o altă primăvară-vară
fără interdicţii
fără bastoane
în faţa înaltei curţi
mă voi trezi muşcată din toate părţile de
văduva neagră
asmuţind încolo şi încoace
un poem
zgomotos
din cenuşă
ca o lovitură de ciocan
să aud marea

poezie de Eli Gîlcescu (4 iulie 2021)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie singură

îşi purta singurătatea
ca pe o haină
îmbrăcată duminica la biserică,
sfinţii se aşezau în poala sa
ca nişte prunci să li se depene poveşti,
ea torcea fuiorul cuvintelor în care
se împleteau crâmpeie din copilărie,
din tinereţea consumată ca un pachet de ţigări într-o gară
aşteptând, ţesătură aspră ce se alcătuia o prindea
ca şi cum s-ar fi scufundat în ea
sfinţii se relaxau la pieptul ei,
aceştia în ascultare păreau că împlinesc porunci divine
cu atâta uşurinţă încât lumina
cobora firesc în icoane,
ele prindeau viaţă, încălzeau trupul uscat de lacrimi
ce purta singurătatea pe umeri.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima aniversare

După ce ai murit, străinii din oraş
Au dus pe roţi cutia neagră de lemn
Afară-n dreptul ferestrei. A fost clipa
Când camerele, casa, ca la un semn,
S-au mărit. Spaţiul devenise grotesc, uriaş.

În acea prea lungă zi, dominant până la silă,
A fost spaţiul. Din acel moment, tot ce-am
Încercat a fost teama. Apoi roţile
S-au urnit, cutia a dispărut de sub geam.
A rămas camera – goală, rece, impasibilă.

poezie de Weldon Kees, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legănat de Marea Neagră

Bântuie pe-acelaşi munte, pe un băţ capul de lup
Şi un dac cu spada-i ruptă, laş, pe colile străine,
Dacă Dumnezeu a vrut să am cap şi el un trup,
Cui îi pasă, Suferinţă, de-mpărtim aceiaşi pâine?

Mai cad stele câteodată peste fruntea lui păroasă,
Dar le ţin închise-n ladă, că aşa mă-nvaţă teama
Să nu-mi pierd de Paşte crucea pe care o duc acasă
Şi s-ajung cu mână goală, să se-ngrijoreze mama.

Mi-am umplut muntele ăsta cu o Mare îndoială,
E-un acvariu cu pădure, plin cu păsări colorate
Şi cu lupi mai încrezuţi, parcă-s pete de cerneală,
Ce creează pe-a mea coală litere din cozi pictate.

Sunt o umbră cu opinci, maică de ţi-oi poveşti...
Că am lupi mai mulţi ca Papa şi mai am încă ceva,
Mai am ceasul de la tata şi-un inel ascuns să ştii,
Cu o piatră din smarald, dacă-l port mă va salva.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Bezna groasă, fără fund
Ce stăpâneşte-ntreg abisul
Se întinde, se răsfrânge
Înghiţind întreg pământul.

Mă cuprinde, şi mă umple,
Această adâncă gaură neagră,
Simt în jur fiori de gheaţă
Îi simt pe piele cum dansează.

Şi dansez şi eu cu ei
Dansez pe norii de zăpadă,
Visez realist, privind la stele
Trăgând cu praştia după ele.

Şi mă scufund,
Încet încet mă duc la fund,
Mă trezesc din somnul dulce
Scăldat de razele de soare.

poezie de Edmond Ioan Siladie (1 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!