te face sa razi

Promisiune proprie

Aş vrea să mă restrâng celule
Ce m-am pierdut în timp, risipă,
Să mă reîntorc printre ovule,
Să plec din nou din start... O clipă.

M-aş proteja de gaspiaj,
Aş face totul un întreg.
N-aş mai fi simplu derapaj...
M-aş face piese, să mă dreg.

M-aş îngriji bucăţi de mine,
Nu m-aş lăsa din nou, uzură
La mâna altor-zis destine...
N-aş fi doar ultima frântură!?

Îmi caut cheile de genă
Să redeschid parcurs traseu,
Să fiu la moarte anatemă
Şi vouă, de exemplu... Zeu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Cu înserarea pe spate,
mă duc la mare să mă fac
corabie

ca un pelerin, străbat pe jos câmpiile
şi munţii, trec în genunchi
prin nisipuri ca să-mi îndeplinesc
visul dintotdeauna: să fiu corabie,
să plutesc şi să mă bată furtunile,
să se aşeze soarele în pânzele mele
ca un albatros obosit,
să dănţuiască delfinii în juru-mi.

cu înserarea pe spate
mă apropii de această privire lichidă
a mării
şi nu ştiu, măcar, ce voi face
dacă înecaţii vor ieşi din valuri
şi vor vrea să-i iau pe punte,
ce voi face eu singur,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-i pe epigramişti!

Când pana le e pricepută,
"Pictează" parc-ar fi artişti
Iar cei "pictaţi" pe veci nu-i uită.
Iubiţi-i pe epigramişti!

Ca frecţia ce faci s-aline
Durerea-ţi când abia te mişti
Şi epigrama-ţi face bine!
Iubiţi-i pe epigramişti!

Prostia şi cupiditatea,
Le biciuiesc şi-s optimişti
Că vor schimba mentalitatea!
Iubiţi-i pe epigramişti!

Mă tem amici c-o săptămână,
Chiar două, de sunteţi jurişti,
Îmi veţi căuta mereu pricină.
Iertaţi-mă epigramişti!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Gheorghe Culicovschi din revista "Haz de Necaz", nr. 13 (mai 2001)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

floarea mea roz-aprins

floare mea roz aprins ia ochii privitorului.
il face sa vibreze, sa danseze,
sa zboare, sa simta viata cum crede el de cuviinta ca merita simtita.
si zboara, danseaza,
viseaza...

floare mea roz-rosu-aprins,
il face sa devina brusc trist.
acum floarea mea e plina de lacrimile lui sarate.
cat as fi vrut sa fie dulci,
dar acum pot sa ii spun in fata fara regrete.
floarea mea e artificiala,
si am primit-o de la un strain.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinete

la cuptor ar face iubita mea
dacă aş avea aşa ceva
însă n-am cuptor
se gândeşte poetul
cu markerul în mână
e acelaşi poet care se întreba:
dacă face parte din stirpea borges?
trage o foaie să deseneze o poezie
despre iubita lui care bagă
vinete la cuptor şi venin
în viaţa lui bine lucrat
cu markerul parcă ar fi cuţit
trage câteva linii ample
iubita lui seamănă cu o vânătă
merită s-o coacă la cuptor?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele cât e de soare

Soarele cât e de soare
mai pleacă şi el de-acasă.
De dispărut nu dispare
doar impresie ne lasă.

După ce îşi face rondul
el se face nevăzut.
Fiindcă îl ajunge somnul,
se ascunde în aşternut.

Dar de cum se luminează
repede-şi arată faţa.
La obraji se-îmbujorează,
ne spune; bună dimineaţa!

-Oare v-a fost dor de mine?
Credeaţi că v-am părăsit?
După cum vedeţi sunt bine.
Astăzi iar am răsărit.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (29 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviri furişe

Eşti dulcele care mă înfioară
Şi gust de sare ce îţi simt pe piele,
Eşti universul unde gându-mi zboară,
Ca să-ţi culeg în dar, buchet de stele.

Am să te rog să le aşezi în glastră,
Să-ţi lumineze drumul către mine,
Ca să putem, în nebunia noastră,
Să credem că tot cerul ne-aparţine.

Nu se pot stinge, poate, niciodată
Atâta timp cât suntem împreună,
Fecior timid şi-o preafrumoasă fată,
Ce se privesc în ochi, mână în mână.

Zâmbeşti din nou, sfioasă, preacurată
Şi eu mai fur de pot, o sărutare,
Te fâstâceşti, o clipă, dintr-o dată
Iar eu infricoşat îmi cer iertare.

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risc

Dacă râzi, rişti să pari prost,
Dacă jeleşti, rişti să pari slab.
Dacă întinzi o mână cuiva, rişti un angajament,
Dacă îţi expui sentimentele, rişti să-ţi dezvălui adevărata natură.
Dacă îţi faci cunoscute visele şi ideile, rişti să fii considerat naiv.
Dacă iubeşti, rişti să nu fii la rândul tău iubit,
Dacă trăieşti, rişti să mori,
Dacă speri, rişti să cunoşti şi disperarea,
Dacă încerci să faci ceva, rişti un eventual eşec.
Dar riscurile trebuiesc asumate, pentru că-n viaţă adevăratul risc este să nu rişti nimic.
Cel care nu riscă nimic, nu realizeaza nimic, nu are nimic, este nimic şi devine nimic.
Deşi evită suferinţa şi dezamăgirea,
El nu poate, pur şi simplu, învăţa, simţi, schimba ceva, creşte sau trăi.
Prizonier propriei servituţi este un sclav care şi-a pierdut toată libertatea.
Numai cel care care riscă este cu adevărat liber.
Împlinirea propriei fiinţe este mai grea decât propriul sacrificiu.

poezie de William Arthur Ward, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama pământul...

Mi s-a spus adesea
că e nevoie de totul
pentru a face o lume...
dar uităm de multe ori
că este nevoie de o lume
pentru a face totul!
Prea mulţi oameni uită de asta
şi dispreţuiesc
acest leagăn al vieţii
atât de frumos,
acest pământ hrănitor
ca o mamă a tuturor
care ne sprijină câte un pic
în fiecare zi a vieţii noastre,
iar în adâncul inimii noastre
acest sentiment ne îndeamnă
şi ne conduce să trăim veşnic
în pasiune, în armonie
şi cu dorinţa de a iubi pur şi simplu.

poezie de Eugenia Calancea (27 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec trecut

Ţi-ai prins în palme pletele de aur
Şi fir cu fir le-ai pieptănat, agale,
Le-ai destrămat, le-ai strâns ca pe-un tezaur,
Iar soarele, oprindu-se în cale,

Şi-a aruncat un bucheţel de raze
Ce şi-a pierdut lucirea sidefată
Şi-a poposit--căutător de oaze--
Ca să-ţi sărute chipul de agată.

Iar tu, tremurătoare, împletit-ai
Cu razele aprinse-a ta cosiţă
Şi-n focul lor, furată, învelit-ai
Aurul tot, făcându-l cununiţă.

Şi-atâta tot! Ai râs, apoi, şi iară
Te-ai afundat în visurile-n care
Ţi s-a topit a vieţii primăvară,
Crăiţă dulce cu petale-amare!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1928)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!