Amuzante/comice despre respectul nu este o virtute, pagina 35
Singurul mod de a-ți da seama dacă un eveniment dat este consolidant pentru un organism dat în condițiile date este să faci un test direct. Vom observa frecvența răspunsului selectat, apoi facem un eveniment contingent pe baza sa și observăm orice schimbare în frecvență.
citat din B.F. Skinner
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versuri scrise de un urs cu creierul foarte mic
Lunea, când soarele-i fierbinte
O întrebare-n cap îmi tot revine:
"E-adevărat, spuneți-mi în câteva cuvinte,
Că cine este ce și ce e cine?"
Marțea, când e lapoviță și ninge, iar ceru-i gri
Și-n broasca minții mele se blochează cheia,
Mi-e tare greu să mai pot clar desluși
Dacă-aceia-s aceștia ori aceștia-s aceia.
Miercurea, când cerul e de-un bleu curat,
Și stau degeaba, și nimeni nu-i cu mine,
Uneori mă-întreb dacă-i adevărat
Că cine este care și care este cine.
Joia, când pe străzi deja-i îngheț și zloată,
Iar bruma sclipește-n ultimele frunze de gutui,
Este foarte complicat pentru cineva să vadă
Ale cui sunt toate-acestea sau acestea ale cui.
poezie de A.A. Milne din Winnie the Pooh, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre versuri
- poezii despre urși
- poezii despre poezie
- poezii despre ninsoare
- poezii despre gutui
- poezii despre gheață
- poezii despre frunze
- poezii despre cuvinte
- poezii despre curățenie
Pentru un popor rău este bun orice guvern, iar pentru un popor bun, niciun guvern nu este bun.
aforism de Ivo Mijo Andric din Aforismul croat contemporan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi și aforisme despre guvern
Un om sau o ființă nu este niciodată în întregime Sansara sau în întregime Nirvana, omul nu este niciodată în întregime sfânt sau în întregime păcătos.
Hermann Hesse în Siddhartha
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Vezi mai multe citate despre sfinți, citate despre sfințenie sau citate despre Nirvana
- experiență
- Experiența nu este ceea ce ți se întâmplă; este ceea ce faci cu ce ți se întâmplă.
definiție clasică de Aldous Huxley
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Victoria: Orice ai spune, eu vreau să îi ajut. Și nu doar pe muncitorii săraci, dar și pe cei flămânzi și fără adăpost, și... Există oameni care se simt pierduți, și datoria cui este să vegheze asupra bunăstării lor?
Lordul Melbourne: Ei bine, dată fiind experiența pe care o am, doamnă, consider că este mai bine să lăsăm lucrurile să evolueze natural. Dacă interveniți, riscați să se creeze neînțelegeri.
Victoria: Albert nu este de aceeași părere. El a efectuat un studiu privind condiția omului muncitor, și are multe idei privind imbunătățirea condițiilor acestor oameni.
Lordul Melbourne: Chiar așa? Ce inspirant.
replici din filmul artistic Tânăra Victoria, scenariu de Julian Fellowes
Adăugat de Dana Țugui MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre muncă
- citate despre victorie
- citate de Julian Fellowes despre victorie
- citate despre sărăcie
- citate despre idei
- citate despre existență
- citate despre evoluție
- citate despre ajutor
Este foarte bine să nu faci rău. Dar este foarte rău să nu faci bine.
citat din Padre Alberto Hurtado
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre bine și rău
Ce zarvă mai fac oamenii, despre fidelitate! Căci, chiar și în dragoste, este vorba doar despre o simplă chestiune de fiziologie. Nu are nimic de a face cu voința. Bărbații tineri doresc să fie credincioși, dar nu sunt; bărbații în vârstă doresc să fie necredincioși, dar nu pot: acesta este adevărul.
citat celebru din Oscar Wilde
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vârstă, citate despre tinerețe, citate despre religie, citate despre iubire, citate despre fidelitate, citate despre dorințe, citate despre bărbați, citate despre adevăr sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Steve: Al, nu văd niciun loc unde va fi chiuveta.
Al: Hei, aceasta este o baie de bărbat. Știi, când împarți baia cu o femeie, sau în cazul meu cu Peggy, te trezești cu dresuri atârnate, cremă depilatoare acolo unde ar trebui să fie pasta de dinți, o sticlă de oțet prin preajmă. Ce fac acolo, o salată? În baia mea vor fi doar lucruri pentru bărbați: laxative, creme pentru mușchi și un loc pentru lama mea de ras.
Steve: De ce să ai o lamă dacă nu ai o chiuvetă?
Al: Nu este pentru bărbierit, Steve. Este pentru liniștea sufletească.
replici din filmul serial Familia Bundy
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre femei și bărbați, citate despre suflet, citate despre oțet, citate despre femei, citate despre epilare, citate despre dinți sau citate despre bărbierit
Seth Compton
Când am murit, librăria ambulantă
Pe care am înființat-o pentru Spoon River
Și pe care am administrat-o în folosul minților cercetătoare
A fost vândută la licitație în piața publică,
De parcă s-ar fi dorit distrugerea ultimului vestigiu
Al memoriei și influenței mele;
Pentru că acei care nu puteau pricepe virtutea
De a cunoaște "Ruinele" lui Volney, ca și "Analogia" lui Butler,
Și "Faust", ca și "Evangeline"
Erau adevărata putere în oraș.
Adesea m-ai întrebat:
"În ce constă folosul de a cunoaște natura răului în lume?"
De-acum nu mai sunt în calea ta, Spoon River,
Alege propriul tău bine și numește-l bine;
Niciodată n-am putut să te fac să vezi
Că nimeni nu cunoaște ce este binele,
Dacă nu cunoaște ce este răul;
Și nimeni nu știe ce este adevărat,
Dacă nu știe ce este fals.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bine și rău, poezii despre oraș, poezii despre natură, poezii despre dorințe, poezii despre cunoaștere, poezii despre cercetare, poezii despre adevăr sau poezii despre Faust