ramuri

Crăciun

Mi-e bradu-mpovărat de dorinţe şi vise,
Am inima plină de poveşti nescrise,
Pe-o rază, lin pluteşte gândul meu spre tine,
Doar tu ştii să-mi dăruieşti speranţa-n mai bine!

Frumoase amintiri mi-am aninat pe ramuri,
Văd flori de diamant pe-mpodobite geamuri,
Te-am cocoţat pe tine în vârf,, în loc de stea,
Făclii de jad ţi-s ochii, luminând viaţa mea!

Mă simt din nou copil şi mi-e atât de bine,
Ce-aş mai putea dori, dacă te am pe tine?
Ne-om strecura prin lume, frenetic, an de an,
Mereu inseparabili, ca-ntr-un nod gordian!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de timpul vieţii

DORUL DE TIMPUL VIEŢII
(sonet timpului)

Prin timpul vieţii străbat cu soarta mea
Învăluită în ceaţă şi geruri,
Ce îmi înalţă sufletul spre ceruri,
Lângă străbuni o veşnicie să stea.

Voi duce dorul vieţii în eteruri,
Că-n colţ de suflet dăinuie iubirea
Şi făclie luminând amintirea
Din rodnice şi glorioase vremuri.

Pe podul către veşnicie trece
Convoiul sentimentelor duioase,
Ce-n Universul tainic mă petrece.

Din dor de viaţă cresc ramuri stufoase,
De laur, menite să îmi vindece
Spirit zburător spre zări luminoase.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul

În umbra de ape se-nfăşoară-un gând,
Dincolo de vreme, departe în timp,
Cu ochii în rouă, suspin culegând,
Bătrânul mai speră la un anotimp.

Au căzut din frunze, nisipul rărit
Se-ntretaie-n vise, gârbovit de dor,
Nici nu îi mai pasă când îi spun "sărit",
El în amintire ‘nalţă zmeie-n zbor.

Sub sălcii pletoase, apa spală nori
De pe fruntea-n valuri, zâmbet protector
Cheamă glasul mamei, dar îl trec fiori,
Spre cer strigă tare după ajutor.

Tace vântu-n ramuri, clipa stă pe loc...
"Nu mai simt durere, sunt doar ameţit!"
Crâmpeie de viaţă la final de joc...
Azi, bătrânul pleacă într-un asfinţit.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc spre cer

o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură ţărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, păşim pieziş, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai ţipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer şi plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rază printre frunze

Frunzele murmură cântece uitate,
dar florile mai ascultă ecourile
şi pun peste nimicul absolutului
miresmele ascunse printre petale.

Nuferi atinşi de valurile solare
împart culori cu lumini adiascente
şi trimit spre ramuri zâmbetele calde
care mângâie gingăşia florilor.

Coruri anonime mai aduc suspine
peste jalea pe care o au comoară
şi îşi consolează visele neclare
cu florile uitate-n singurătate.

Numai un trifoi ne trezea din dilemă
şi când am încercat să-i aflu secretul,
o albină oprea aripile pe-o floare,
dorind o rază ascunsă printre frunze.

poezie de Constantin Rusu (mai 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt şi neastâmpăr

iubirea completează distanţa dintre mine şi stele
pe aripi de vis noaptea plutesc în astral
se extinde cerul cu gândurile mele
sunt izvor de speranţe în timp magistral.

sunt sursă de cântec şi de slovă mândră
o credinţă magică am dezvoltat în suflet
acopăr cearcăne, riduri cu farduri şi pudră
transform în rapsodie şi tăcere şi urlet.

au ritmuri şi culoare gândurile mele toate
Doamne mai dă-mi măcar o zi de fericire roz
freamăt ca o pădure cu ramuri complicate
ridicate spre cer prin talaş şi rogoz.

port în buzunare doruri, amintiri înspicate
le transform minuni ca vrăjitorul din Oz.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Mi-e dor de susur de izvor ce clipoceşte-n vale,
Mi-e dor de turmele ce stele li se-aprind în cale,
Mi-e dor să te privesc, să te ridic de subsuoară,
Mi-e dor de un sărut sub un salcâm cu frunza rară.

Mi-e dor de codrul cu păsărele ciripind pe ramuri,
Mi-e dor de marea ce spumegă talazurile-n maluri,
Mi-e dor de toamna ce foşnetul de frunze il aşterne,
Mi-e dor de mama ce mă cheamă din negură de vreme.

Gândul mi-e curat precum nuferii ce-ncarcă lacul,
Auzul mi--e mângâiat, cântă-n codru pitpalacul,
Limpede îmi e privirea când privesc cerul albastru,
Linişte-mi aştern în suflet când citesc versul măiastru.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izolate iluzii

Seară de vară, culori care ard,
jăratec de dor, mi-s ochii visare,
cuvinte se sting în prag de anotimp,
am fost o lumină pierdută pe cale.

Rămâne-amagirea să-mi bată la uşă
şi sună chimvale în colţ de odaie,
doar vântul şopteşte prin ramuri de plop,
ducând nemurirea prin margini de lume.

Trăiesc izolat, cu gânduri departe,
le pun în balanţă si-apoi le măsor,
şi-ncerc calculând din şapte în şapte,
să ajung la limanul fiinţei ce sunt.

Rămâne amintirea şi umbra poveştii
trăită efemer de tine şi eu,
nu pot să alung năluca speranţei,
caci eşti orizontul şi soarele meu.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serial de primăvară

Ramuri în verde.
Crengi în lăstar.
"Ra"ze în dezmierde...
Florile-n dar.

Cer în albastre
arome în simţ.
Muguri în glastre.
Inimă-n zimţ.

Spirit... în joc
vânt în zefir.
Pui... în boboc
sânge-n delir.

Iris în cald.
Buze în zâmbet...
Dorul în fald.
Dragoste-n zumzet.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Atlantidei

Mi-e sânge-n cer şi-n gândul ce îmi poartă,
În clopote întoarse a potir,
Bucăţi de suflet şi de viaţă moartă
Plutind pe lacrimi prefăcute-n mir.

Îmi cântă frunze-n doine destrămate
În zdrenţe fluturânde prin copaci
Şi-mi şuieră, pe ramuri atârnate,
Atâtea nopţi cu ochii trişti, buimaci.

Îmi e prea gol în piept şi stins ecoul
Pendulei care-mi poartă, ruginit,
Un râu ce şi-a încetinit tempoul
În scurgerea prin lutul învechit.

E negru mirul, iar sub el e hăul
Şi lumea-ntunecată şi fetidă
În care-i leacul ce îngheaţă răul
Cu lacrimi izvorând din Atlantidă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!