o stana iarna

Cât încă iarnă-ţi sunt...

Iubesc tăcerea din zăpezi şi liniştea de sub troiene
Şi albul n-aş vrea să-l ating, când mi se-aşterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aş preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.

Şi-aş îngheţa visele toate şi nopţile le-aş îngheţa,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbiţa
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.

În calendare ghioceii se prind în zi de Mărţişor
În hora florilor şi-a nopţii în care nasc iubiri şi dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre şi sub ninsori să mai rămân.

Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheaţă în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ţi sunt!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de iarnă

E iarnă,-i anotimpul vânătorii,
Mugeşte vântul apucat de furii:
Copacii gem în zbuciumul ninsorii,
E anotimpul dragostei şi urii.

Din neaua albă s-au nălţat paiaţe,
Cu nas hilar şi zâmbet strâmb pe feţe,
Cu mult nesaţ, Scufiţa strânge-n braţe
Pe Lupul sur, ce doar cerşea tandreţe.

Din corzi de harfe cânturi se revarsă,
Iubiţii-ar vrea în braţe să se strângă:
Când zbor săruturi, sânge nu se varsă,
E vremea Vânătorilor să plângă.

Scheletici stâlpii se-nfrăţesc cu drumul
Văd trenuri mistuindu-se în seară,
Iar sufletu-mi rătăcitor, ca fumul,
Zadarnic mai tânjeste spre o gară.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leru-i ler

Sus pe cerul înstelat
Mândră stea s-a arătat
Şi cu flori de măr în mână
Se coboară peste stână

Leru-i ler

Într-un grajd sărac de lemn
Din cetatea Betleem
Într-o iesle-n rece scut
omnul lumii s-a născut

Leru-i ler

Celui care-adus lumină
Şi peste acest pământ
Pace de la Domnul Sfânt
Laudând pe cel din cer

Leru-i ler

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de iarnă

Focul trosneşte în sobă,
E cald şi îmi este bine
Iar luna lunatică-n ceruri
Mi-arată drumul spre tine!

Afară în albul zăpezii
Se cern vise mari din înalt.
Te simt atât de aproape
Şi dorul se vrea alinat.

Şi gândul mă poartă spre tine
Mă rog să îmi fii sănătos
Iar zilele fie-ţi senine
Precum al tău suflet frumos!

O vrajă e totul in jur
Şi iarna la foc mi-o petrec
Când stelele nopţii devin
Minuni pentru clipe ce trec.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru (2010)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

lună de iarnă -
ţine în pumnişor
moneda rece

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

iarnă geroasă -
sumanul bunicului
agăţat în cui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

sfârşit de iarnă -
topirea zăpezilor
umflă pârâul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

iarna nu este un anotimp
e doar o cădere a frunzei
în sine

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirarea mirării

La iarnă, mulţi dintre noi
Vom fi coperiţi cu Tăcere pe străzi.
Unii doar până la cuvântul Iubire,
Unii doar până la cuvântul Îmbrăţişare,
Unii doar până la cuvântul Sărut,
Unii doar până la cuvântul Uitare, sărmanii de ei.
La iarnă, un tânăr cu chip de nemaivăzută lumină
Se va apropia de mine şi cu ochii sufletului, foarte atent,
Mă va citi.
---Zăpada aceasta, va zice el, prea mirat, cândva, într-un veac
Îndepărtat, mi-a fost tată!
Va zice şi mă va duce acasă la el,
Unde va fi primăvară.
Unde braţele mele vor înmuguri,
Uitând de-ale Tăcerii ninsori.

poezie de Traian Vasilcău (21 august 2018, în vis)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

O amazoană a dimineţii de iarnă

Astăzi savurez cum ninge-n grădină,
pomii se apleacă frumos în semn de respect,
e o lumină scânteietor de albă
pe blana pufoasă ce îmbracă pământul.
Cireşul are ramurile cu flori de vată
şi tu-l priveşti cu o iubire de femeie
cu sărutul rece tremurat în oglindă,
colţul gurii ţi-l inundă căldura
într-o revărsare de dragoste peste maluri
şi peste inima-mi aflată desculţă
pe cărările care duc la sufletu'-ţi pătimaş.

Seara ne trimite semne fără orizont,
suntem ca într-un rai pierdut pe drum
pe care-l vom căuta cu lanterna roşie a trecutului,
înainte de prăbuşirea nopţii peste întuneric
tu-mi vei zdrenţui marginile timpului
şi vei rupe din mine iubirea ce-ţi trebuie,
o amazoană a dimineţii de iarnă
topind cu respiraţia fulgii aşteptării.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!