GRI

* * *

râzi ca o umbră care curge încet
vâscoasă umbră a tinereţii
maturitatea aruncă lemne de viaţă în foc
bătrâneţea nu aşteaptă pe nimeni
pare a fi o întâmplare din paragraful curajului de a fi om

ea stă cu ochii în gol pe marginea unui drum nesigur
şi spune poveşti
repară banca iar şi iar
(probabil că e banca aşteptărilor. nu ştiu)
cu un cuvânt ca un liant al vegetaţiei de verbe
neatinse de nuanţele de gri ale Bucureştiului
răsare soarele, apune iar tu râzi ca o umbră
care curge încet
spre niciunde
în aşteptarea absurdă a căldurii fiinţelor bipede
dintr-o poveste cu oameni verticali

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec lin

Hei, Moarte! Parcă ai întinerit.
Eşti muza verde, iubită cu nuri,
Până şi crinul a înmugurit
În cerul meu albăstrit de visări.

Hai, Moarte! Uită de neagra coasă
Ardă iadul, invită-mă la vals,
Bea vinul, aşează-te la masă
Şi-mbată-mă cu un cântec fals.

Hei, Moarte! Cărarea rece spre rai
S-a înroşit cu şapte păcate
Scrise cu sânge de Eros la nai
De spiritul ce naşte lăcate.

Hai, Moarte! Şi ziua gri de apoi
Cerne avan prin sita durerii.
Tu vii să mă iei zălog pe la voi
Cântec lin din lumina cântării...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad ca-ntr-un vis, azi, peste ţara mea,
Ca-ntr-o poveste, fulgi de catifea.
Mirajul alb se-ntoarce iar acasă...
Îmi bate vântu-n taină, la fereastră.

Din depărtări, troiene gri de fum
Revarsă umbre stranii peste drum
Şi ninge, ninge, ninge ne-ncetat
Oglinzi de stele-n noaptea de bazalt.

Doar omul de zăpadă stă pios,
Cu pălăria lui şi şalul gros.
Şi ninge, ninge, ninge peste el
Şi focul arde-n sobă.-Afară-i ger.

Cresc iarăşi flori de gheaţă la fereastră,
Ţurţuri-oglinzi spre ceruri se înalţă,
Cu vâsc icoana-mpodobită-i iar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Sălbatica inimă fu albă în pădure;
O, spaimă-ntunecată
A morţii, aşa şi aurul
Muri în norii gri.
Seară de noiembrie.
La goale porţi de abator stăteau
Sărmanele femei grămadă;
În fiecare coş
Intestine şi carne putredă cădeau;
Blestemată hrană!

Al nopţii porumbel albastru
Nu aducea-mpăcare.
Întunecată chemare de trompetă
Străbătea al ulmilor
Frunziş de aur umed,
O zdrenţuită flamură
Fumegând de sânge
Care-n sălbatică depresie
Pândeşte un bărbat.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe comanda navei, la cârmă

Pe comanda navei, la cârmă,
Un timonier tânăr urmăreşte atent cursul navei.

Prin ceaţă, se-aud de pe coastă sunete tânguitoare,
Un clopot pentru marinari – dangăte prevenitoare legănate de valuri.

Tu lansezi binevoitor, clopot, semnale despre recifurile marine,
Sunând, sunând pentru a avertiza navele de pericolul eşuării.

De veghe timonierul ţine seamă de alerta sonoră,
Prova se abate-n vânt, vasul se îndepărtează cu vele gri vibrând,
Frumoasa şi nobila navă cu preţiosul ei caric se îndepărtează,
elegantă, în siguranţă.

Dar, o, nava, nava nemuritoare! O navă la bordul navei!
Nava trupului, nava sufletului, navigând, navigând, navigând.

poezie clasică de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare din trecut

Prezentul mi-e praf, trecutul cenuşă,
Pereţii de cretă au nuanţe de gri,
Pe cărţi sunt păianjeni care vin pe sub uşă
Afară nu-i noapte, dar nu este nici zi,

Igrasiile desenează hărţi pe perete,
Mucegaiuri albastre pe zid se preling,
Am scrisori cenuşii prin sertare secrete,
Iar ziua de noapte nu mai pot s-o disting,

Mă târăsc să ajung mai aproape de uşă,
Vreau să ies din cavoul acesta morbid,
Las în urmă un oraş din fum şi cenuşă,
Iar paşii îmi scrâşnesc prin cenuşă arid.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmurul ploii

Plouă bacovian în liniştea înserării,
Cu resemnarea prezentului
Şi monotonia stropilor,
Căzuţi pe asfaltul umed.
Păsările cerului au amuţit
Sub tăcerea norilor gri...
Nicio rază de lumină
Nu-mi deschide drum spre a visa
Verdele câmpiilor sau pajişti înflorite,
Doar pământul setos,
Absoarbe umezeala, respiră prin ea
Şi în adâncul lui doarme liniştit
Cu speranţa reînvierii
Într-o primăvară zburdalnică
Aducătoare de noi începuturi.

Plouă bacovian în dimineaţa mohorâtă,
Doar ceasul din perete
Imită bătăile inimii mele,
Calm, ordonat, fără sincope,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acceptase fără a protesta şi fără a-şi mai da cu părerea, maşina aleasă de fiul său şi nu regreta deloc. O privi şi îi plăcu; fiul lui era foarte priceput, avea gusturi alese. Cât despre performanţele vehiculului, era foarte mulţumit şi de acestea. Era într-adevăr o maşină nouă, de culoare gri metalizat, modernă, elegentă, performantă, nepoluantă; putea concura cu a directorului, chiar şi în privinţa aspectului exterior; ce să mai, într-un cuvânt, era pe placul blondului. Normal; cum putea oare fiul său să-l dezamăgească? Era un băiat inteligent, se pricepea la asemenea lucruri...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea veneră cu trupul alb de vânt...

Dacă-am rămas străin la colţul gurii tale,
Ia-mi stelele din noapte şi dreptul de la soare.
Aruncă-mă din cer, striveşte-mă-n pământ,
Frumoasa mea veneră cu trupul alb de vânt!...

Nu-mi face jurăminte, cuvintele mă dor,
Fragila mea rebelă din zbuciumat amor ;
Slăveşte-mă duios în desfrânări târzii,
Nostalgică minune din anotimpul gri.

Dă-mi tremurul din şoapte, pe buze mi-l revarsă,
Venera mea prea dulce din noaptea neînţeleasă!...
Ispită eşti, femeie, în lungul meu amor,
Mă faci a fi excentric şi mult prea visător...

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Constelaţii diamantine (martie 2018)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

eram femeia răscolind neodihna,
mutam pereţii din loc
şi-i atârnam de lună.

nu existau sensuri moarte
doar clipe pline de fluturi
culese fără migală din orice culoare
şi-un rai plămădit din lumina din ochi.
te culegeam din iarba albastră,
imploram umbrele să te lase în pace.

m-au răpus cuvintele nespuse,
cămaşa gri lipită de bandaje,
palmele neodihnite de fiecare zi,
detaliu plin cu nelinişti, fără minuni,
golul născut din timpul spart,
treptele de ceară de sub tălpi.

exilul meu a evadat invers,
cu fluturii ce secretă nori

[...] Citeşte tot

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!