ramuri

Baba iarnă

Mă uit pe fereastră şi-mi place
să-mi pierd printre ramuri privirea,
în ceruri să-ncep dăltuirea
bătrânei cu multe cojoace.

Aleg, dintre norii fantastici,
pe cel mai închis la culoare,
lovesc, mai încet sau mai tare,
cu arta artistilor plastici.

Se-aud loviturile-n salbe,
iar baba îngână proteste
ce curg spre pământ aşchii dalbe.

Dar totul aici e-o poveste
a babei ce n-a prins de veste
că norii au lacrimi, şi-s albe.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dimineaţă până seara, şi noaptea, frunzele cădeau întruna. Unele mai repezi, altele mai domoale, legănându-se în aer ca o aripă de fluture, aninându-se de ramuri ca cerând ajutor; numai într-un târziu, dându-se învinse, cădeau, îngropându-se între celelalte. Într-o dimineaţă se sperie. În tot copacul rămăsese numai ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în şir; atunci băgă de seamă că şi cuiburile rândunelelor rămăseseră goale.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma pierd

ma pierd in ochii tai caprui,
ma pierd in stele si innebunesc,
ma pierd in flori de crizanteme
iubind chipul tau ceresc

ma pierd printre ramuri,
ma pierd pierd printr-un rece vant,
ma pierd dupa zare
cu lacrimi reci usor plangand

ma pierd in intuneric
ma pierd chiar si-n lumina
ma pierd de mirosul tau
de flori de crizantema

ma pierd printre frunze
imprastiate doar de vant
ma pierd de chipul tau
ce-l vad mereu razand

[...] Citeşte tot

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător

Păşesc pe stele din vis în vis
Trecând o punte peste lume;
Făcând din ea un paradis,
Pictat în litere pe strune.

Sub mine-o mare de iubire,
Deasupra, cerul cu suspine,
La mijloc vânturi cu-mplinire,
Mă poartă-n braţe către tine.

Mă nasc zâmbind, să mor de dor,
Sunt doar o stea pe bolta lumii;
Un val spre maluri călător
Să-şi dea ofranda - albul spumii.

Ca un copac ramuri întind,
Să sprijin visul ce ia fiinţă,
Mă nasc plângând şi mor iubind,
Călătorind spre nefiinţă...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonii de primăvară

nucul îmi vorbeşte în limbajul verde
cu soarele mă răcoresc la umbra lui
neliniştea se destramă se pierde
cu dorul înălţat pe coama vântului.

boboci de trandafiri zâmbesc sub soare
razele le mângâie fragila făptură
grădina mea de vis prinde culoare
şi fericirea are aromă de mură.

pruni aruncă priviri peste gardul înalt
vântul se joacă printre vesele ramuri
mierle se întrec în triluri eu tresalt
uimită de lumina ce pictează pe geamuri.

fluturi cuceresc grădina cu asalt
fantezii de zbor mă învaţă-mi sunt neamuri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aducere aminte

Mai simţi, mai ştii, auzi venirea nopţii?
Celei în care mi-am lăsat laurii veşniciei;
De sete şi de-înseninare, de zâmbet îţi erau,
De-aducere aminte că ţi-am fost prima oară

Lăsarea înserării-mi va plânge poverile din paşi,
Vacarm ce o să-ţi deraieze iarăşi somnul,
E-atât de dulce chinul şi-acest arbore ce-mi stă plin,
În loc de frunze, ramuri, suflet îngreunat de beznă

Mai ştii, mai simţi cum se rupea cerul, plânset în sfinţi?

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cer de smoală

Un picur pe braţ, încă unul pe nas
Şi cerul sărac cu doi stropi a rămas.
Vuiesc în furtună cuvinte şi rugi,
Oh, vară de miere, degrabă te duci!

Se-alungă lumina. În petece gri,
Ades te-nfăşori, prin oraşe pustii
Şi voaluri de frunze de miere foşnesc,
Eu, lacrimă toamnă, prin tine grăbesc.

M-ascund în tăcere, în noapte de smoală...
Ce ramuri mă-ngână! Ce frig e afară!
De-atâta tăcere, mă uit şi mă chem.
Simt vara cum curge în rugi şi-n blestem.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artemis

Tigrii sunt zvelti, fiindca-i iubeste ea.
Ea e Artemis! Ea poate, ea stie.
Palisandrii se-nchina cu umbra grea
când trece si suna sandaua ei vie.
Ea-si tine inima în trupul meu
si coama si-o tine în ramuri.
E arcul ei vertical curcubeu!
De degete-i flutura flamuri.
Ea e Artemis! Vorbeste când vrea
Tace când vrea, ca delfinii.
Ea vede zigzaguri numai de stea
si gândeste ca iarba, în linii!
Ea-si tine timpul în reci nisipuri
dintr-o clepsidră de noapte-zi.
Daca vrea ea, pe chip, sapte chipuri
ca ale mele-i pot straluci!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colorit de toamnă

Alb de toamnă picurat prin asfinţit
Cu strigătul de jos descifrând lihnit
Podeaua rece şi pierdută la infinit,
În coloritul de toamnă de curând pălit...

Fântâna nevrută acum din poveste
Pierzând, bloc cu bloc, se înnegreşte.
Idolizand a lumii ramuri de palimpseste,
Fostele pietre se sparg în umbrele funeste.

Pădurea largă priveşte, se supune
La luna plăcută - văzută nou prin raţiune
Pădurea suferă cumplit dar apa se opune,
În coloritul de toamnă, acum arhaică minune...

poezie de Gabriel Perianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Deapănă văzduhul ceţurile dese
În somnolenţa amorţirii policrome;
Vecernii cu struguri stafidiţi pe mese
Cădelniţează-n lume tămâie de noiembre.

Şi parcă o simfonie pătrunde confuză
În spirit enigmatic de brumar;
Discret - printre ramuri - mai cade o frunză
Precum fila vieţii din calendar.

Fantasmele unei nunţi de odinioară
Cu floarea miresii la guler de vânt,
Colindă pe brumă descântând de seară
Fruntea cerului, nouri picurând.

O tulburătoare nostalgie se închină
La icoana toamnei; simultan,
Rugându-se ca peste lume să revină
Parfum de gutui, aşezate-n geam.

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!