o stana iarna

Dacă ar fi avut blana chiar din iarna asta, erau bani stricaţi la clima dulce ce fusese... în schimb ar fi "epatat" cu ea pe doamna în gri, pe marchiza de la conferinţe. Cu o mişcare din şolduri îşi potrivi cordonul pardesiului, ca ieşea uneori în jos, şi, luîndu-şi pasul elastic de june, intră pe o uşă laterală a Casei Şcoalelor, înainte se uită însa cu precauţiune în stradă. Nu cumva să treacă din întâmplare vreun coleg şi să-1 zeilemiscască o lună întreagă la birou.

Hortensia Papadat-Bengescu în Logodnicul, Editura Eminescu (1970)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma

Pentru omenire, Roma este iadul pe pământ. Aici poţi vedea oameni zbătându-se în chinuri infernale. Mii de oameni nu ştiu ce este cămaşa. Vara ei umblă aşa cum umbla strămoşul nostru Adam, iar iarna se acoperă cu zdrenţe... Iată cum umblă oamenii de aici în timp ce papa şi cardinalii locuiesc în clădiri cum n-au nici cei mai mari suverani.

definiţie clasică de Denis Ivanovici Fonvizin în scrisoare din Italia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântecul descrisului la stea

Patruzeci de sfinţi
ce-aşteptaţi smeriţi
la schit din poiană,
unde nu e iarnă,
fierbinţi lăcrimări
din mii lumânări,
lăcrimări de ceară
la slujbă de seară,
când sunt pomeniţi
cei nespovediţi,
la priveghere,
ceas de tăcere,
când până la mine
s-aude cum vine
pasul greu din cer,
îngerul stingher
frângând câte-o viaţă
înspre dimineaţă.

În nisip de stele,

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rucsacul fericirii...

Mi-am pus cerceii toamnei la urechi,
Sufletul pe strune vioaie de chitară,
Paşii i-am purtat pe dealuri ruginii,
Focul setei pe maluri abrupte de izvoare,
În băi de lună plină şi de soare.
Şi am băut cu poftă din cupa fericirii
Vinul răsfăţului rămas din iarnă în vară,
Sub cerul înstelat de amintiri,
Ca niciodată florile lor să nu moară,
Niciodată, rucsacul fericirii mele să nu piară.
Niciodată.

poezie de Valeria Mahok (27 septembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

A rămas o frunză-n pom

Nescuturată de om,
Nescuturată de vânt,
A rămas o frunză-n pom.
Nu ştiu ce are de gând!

Se bucură la amiază
Când se-încălzeşte la soare.
Însă noaptea şade trează
Fiindcă este prea răcoare.

Singură, ce face oare?
Că iarna este aproape.
Din viforniţa cea mare,
Va scăpa ea de la moarte?

Voi ce credeţi, dragii mei?
Va mai prinde primăvara?
Săraca frunză de tei!
A îngălbenit ca ceara.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă străină

Aş vrea să plec din iarna prea străină,
Dar sunt cuprins de lacrimă şi gheaţă,
Singurătatea-n soartă e rece şi haină,
În gheare fără milă pe dată mă înhaţă.
Ascult cum bate vântul şi şuieră la geam,
Necruţător îmi culcă simţirea la pământ,
Mă simt al nimănui şi vlagă nu mai am,
Doar viscolul aud şi-un nerostit cuvânt.
Neputincios păşesc în colţul fără umbră
Şi ochii mei se-nchid cu gândul la visare,
Mă rog fără cuvinte să piară teama sumbră,
Ca eu să pot zbura spre dulcea depărtare.
Purtat de-un înger alb sunt în ajun acasă,
Miroase a cozonaci şi-a cetină din munte,
Pe maica o zăresc punând colaci pe masă,
Un coş cu mere roşii şi nuci, să fie multe.
Tăicuţa se preumblă prin casa-nmiresmată
Nerăbdător să-i vină copiii toţi şi fraţii,
E primitor şi vesel de i-ai bătut la poartă,
Îi place, apoi să plece la colindat pe alţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rara fericire de primăvară

Doamne, ce abur e pe fruntea lumii,
De la un lucru pân-la umbra lui!
Aleargă armăsarii ca nebunii,
Frecându-se de garduri şi statui.

Uităm atâtea! Curgem doar pe legi!
Crucile celor morţi în iarnă, smulse,
Îşi suie tainic braţele a crengi,
Redevenind copaci, pornind cu frunze.

E-o zi atât de rară, de întâmplări tăcute,
Încât parc-aş trăi pe lut de rai
Un an mai vechi, o sută nouă sute,
Treizeci februarie sau zero mai.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ultrasentimente (1965)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul îl crezu, văzându-i şi paloşul, şi începuseră a pune la cale cele spre cununie. Pe când se pregătea la curte, pentru nuntirea fiicei împăratului cu voinicul cel mincinos ce zicea că a scos soarele şi luna de la zmei, vine şi fratele Greuceanului cu vestea că Greuceanu are să sosească în curând. Sfetnicul cel palavatic, cum auzi de una ca aceasta, merse la împăratul şi zise că acela este un amăgitor şi trebuie pus la închisoare. Împăratul îl ascultă. Iară sfetnicul umbla d-a-ncâtelea, zorind să se facă mai curând nunta, cu gând că, dacă se va cununa odată cu fata împăratului, apoi poate să vină o sută de Greuceni, că n-are ce-i mai face, lucru fiind sfârşit. Împăratului însă nu-i prea plăcu zorul ce da sfetnicul pentru nuntă, şi mai tărăgăi lucrurile. Nu trecu mult şi iată că soseşte şi Greuceanu şi, înfăţişându-se la împăratul, acesta nu ştia între care să aleagă. Credea că acesta să fie Greuceanu, dară nu-şi putea da seamă de cum paloşul lui Greuceanu se află în mâna sfetnicului. Atunci băgă de seamă şi Greuceanu că-i lipseşte paloşul şi tocmai acum îi veni în minte pentru ce nu văzuse el stana de piatră decât după ce-şi găsise cuiul de la osie şi se întorcea la căruţă cu dânsul. Pricepu el că nu e lucru curat.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Negreşit că, sus în ceruri
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astăzi ne-a coprins.

Negreşit! focul din soare
Nu-l plăteşte Dumnezeu,
Însă noi plătim, sârmanii,
Lemne şi cărbuni mereu.

Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pământul îngheţat
Ca să vezi cât e de jalnic
Să tot tremuri nencetat.

Tu, care-ţi iubeşti făptura,
N-ai mai zice un cuvânt
Şi-ai opri crivăţul aspru
Să mai sufle pe pământ!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albe amintiri

E prima oară când întind mâinile
şi strâng fulgii spre tâmple...
albe amintiri
frigul mă strânge în braţe
se frâng cuvintele în două
cad stele pe pământ
în paşii fără drum
din iarna ta
o lacrimă îngheţată
se prelinge
încărcată de doruri trecute
se reflectă în imagini
pe chipul plin de ninsoare
picături desprinse
din suflet
calc pe umbre albastre
scufund tristeţea
în norii de fum
las timpul să vorbească.

poezie de Maria Ciobotariu (22 noiembrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!