Serioase/triste despre natura mihai eminescu, pagina 34
Norii se desfac în două
Norii se desfac în două ca perdele suspendate
Și pe cerul plin albastru se arată o cetate
Strălucind și uimitoare dintre munții colțuroși
Ce-o înalță mai în stele. Din fereștile de aur
Vezi lumina cea verzie pătrunzând (din semn de Taur):
E Valhala ce se-nalță dintre munții-i neguroși.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Intr-o lume dominata de incultura, prin creatia literara Mihai Eminescu continua sa arate acestei lumi adevaruri camuflate.
- natură
- Natura este singura carte în care fiecare filă păstrează câte un adevăr.
definiție celebră de Goethe
Adăugat de Silviu Perijoc
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ochii tăi citisem
În ochii tăi citisem iubire dinadins
Și-n calea vremii steaua mea
O clipă s-au aprins.
Apoi ca foi uscate, văzduhul coperind,
Văzui nădejdi și fericiri
Naintea mea pierind.
Dup-acea dulce clipă, ce-atâta mă uimea,
Nainte chiar de-a răsări
Se stinse steaua mea.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Când ai venit pe lume, plângeai sfâșietor,
Și-n preajmă numai zâmbet în ochii tuturor,
Când ai plecat, un zâmbet plutea pe chipul tău,
Și-n preajmă numai lacrimi, pârău lângă pârău!
catren de Mihai Eminescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Catren sfasietor, de fiecare data cand il citim pe Eminescu este o zi spe ciala, intram cu drag in jocul [...] | Citește tot comentariul
Ieri am primit ultima ta scrisoare și alaltăieri penultima. Iartă-mi gelozia și explic-o prin depărtarea în care suntem unul de altul și prin dispoziția posomorâtă în care am rămas fără tine. De aceea, mi se și urăște o casă de unde plec dimineața și nu vin decât spre seară pe la 6, 7 obosit și fără dispoziție de lucru sau de citiri.
Mihai Eminescu în scrisoare către Veronica Micle (12 februarie 1882)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natura în agonie (sonet)
NATURA ÎN AGONIE
(sonet verii toride)
Suspină natura în agonie,
De secetă ce frunza ofilește
Și tot ogorul se îngălbenește,
În urmă lăsând țărâna pustie.
Văpaia în calea ei pârjolește
Plantele și iarba de pe câmpie,
Când curmă viața din natura vie
Și norii de ploaie îi risipește.
Căldura a încins întreg Pământul,
Sorbind apa din râuri și izvoare,
De arșița ce și-a întins veșmântul.
Pe Domnul rog să oprească dogoare,
În moarte a nu fi deznodământul
Naturii agonizând în cuptoare.
[...] Citește tot
sonet de Maria Filipoiu din Poeții Noștri / 22.07.2022 (22 iulie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu e steluță
Nu e steluță tremurătoare
Să nu gândească în drum de nor
La altă steauă strălucitoare,
La alt amor.
Numai o viață pe gând de moarte,
Numai o frunte ce-a-ngălbenit,
Numai un aton fără de soarte
Nu e iubit.
Galbena steauă fără lumină,
Altar să n-aibă un Dumnezeu,
Este-al meu suflet care declină,
Sufletul meu!
poezie celebră de Mihai Eminescu (1867)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Îngere palid...
Îngere palid, îți e mister
Cum că a lumei valuri și șoapte
Este durere și neagră noapte
Pe lângă cer?
Nu știi tu, înger, oare să zbori,
Să lași pământul, trista ruină?
De-ți place cerul, a lui lumină,
De ce nu mori?
O, dar pământul încă te ține
În niște lanțuri țesute-n rai.
De mult zburai tu în lumi senine
poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai poetul...
Lumea toată-i trecătoare.
Oamenii se trec și mor
Ca și miile de unde;
Ce un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mărei infinit.
Numai poetul,
Ca pasări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde pasări ca el
Se-ntrec în cântări.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simt că nu mai pot, mă simt că am secat moralicește și că mi-ar trebui un lung repaos, ca să-mi vin în fire. Și cu toate astea, ca lucrătorii cei de rând din fabrici, un asemenea repaos nu-l pot avea nicăieri și la nimeni. Sunt strivit, nu mă mai regăsesc și nu mă mai recunosc. Aștept telegramele Havas, ca să scriu, iar să scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormânt și n-aș mai fi ajuns să trăiesc...
Mihai Eminescu în Scrisoare către Alexandru Vlahuță
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!