Muntii Neamtului

Dor

ţi-a fost vreodată aşa de dor
încât să vrei să prinzi râul de capete
şi să-l întorci
să-l faci să curgă invers?
mie da
n-am reuşit să întorc râul
dar am aruncat cu pietre
până când am simţit că braţul îmi sare din umăr...
ţi-a fost vreodată aşa de dor
încât să vrei să trânteşti una de alta
crestele munţilor?
mie da
n-am reuşit să ciocnesc munţii
doar am urlat până când au pornit grohotişuri
baremi să încetinească această curgere
această blestemată curgere
neîntreruptă

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa

un echilibru striveşte fiecare seară
vărsând balans în visele mângâietoare
cu mult regret m-am pus pe talerul din stânga
discret intrus în inocenta reurcare

de sus
vedeam cum zorii pe munţii de bazalt
pentru întâia oară îşi desfăceau parura
stăteam deasupra apei ca duhul despre care
în ziua cea de-a şaptea ne învăţa scriptura

damnat stelar
hoinar sub verzile portaluri
eu măsuram răcoarea pierdutului eden
balanţa
implacabil
îmi cântărea durerea
şi mult prea des destinul se înclina la semn

ştiuta cumpănire din pagina genezei

[...] Citeşte tot

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra şi apa

Piatra şi-a uscat inima din interior spre exterior,
Apa i-a furat sângele şi l-a ascuns în câmpiile mănoase,
Peştii zurlii se agaţă în undiţa fulgerului plutitor,
Munţii fumegă depărtări cu dinţii din albitele oase.

Dulce în zbor frumuseţea s-ascunde frenetic în noi,
Nenăscute sunete, calm, se articulează tomnatic,
Vestitorii iubirii aduc găleţi parfumate cu ploi,
Ne scăldăm în laptele arcului voltaic electrostatic.

Piatra şi apa zidesc urme între spaţii din muguri pustii.
Nădejdi, deznădejdi, sapă apocalipsa din clipă,
Ferăstrăul necunoscut depozitează lacrimi argintii
Când bucăţi din piatră, în apă, de prefacere ţipă.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine Crăciunul, porniţi colindători

De moş Ajun pornesc colindători
Prin munţii de nămeţi făcând cărare,
Atâţia pui de om porniţi prin gerul mare
De la lăsatul serii până-n zori.

Cu glasuri de argint tăind răcoarea nopţii
Să ducă vestea mare prin lume s-au pornit
E cerul azi sărbătoreşte, cu stele zugrăvit
Din casă-n casă vestea vor auzi cu toţii.

Slobod dulce colind din glas neprihănit,
În miezul nopţii cocoşul s-a trezit
Că a dormit prea mult îşi face singur vină

De la copii învaţă a domnului colindă
Şi-ncepe ca să cânte în miezul cel de noapte
Şi mii de-mpintenaţi duc vestea mai departe.

sonet de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă în doi

Ce viscol e afară - iar noi doi,
Întroieniţi de ani şi de rutină
Paşim înspre apusuri trişti şi goi
Acoperiţi de-a timpului patină.

Ni se aşază iarna grea în suflet
Cărările spre inimi nu găsim
Aprinde-o torţă fă al nostru umblet
Să fie luminat de rătăcim!

Şi viscoleşte-mi temerile toate,
Pune-mi pe umeri munţii tăi de dor
Şi stele de argint pe ale mele pleoape,
Hlamidă de speranţă şi fior.

Troiene fă, din sărutări de noapte
Şi înveleşte-mi somnul când afară,
Zăpezile ne îngroapă disperate-
Noi să dormim până la primavară!

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (26 ianuarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine, în zori

Mâine, în zori, când câmpul se deschide în lumină
Voi fi pe drum. Vezi, ştiu că-ţi este dor de mine foarte
Şi că m-aştepţi. Voi traversa păduri cu miros de răşină,
Voi trece munţii, nu mai pot de tine sta departe.

Voi merge făr-a vedea nimic, cu gândurile mele,
Singur, făr-a auzi nimic în jur şi neştiut de nimeni,
Încovoiat, cu pumnii strânşi, dincolo de toate cele,
Zi sau noapte pentru mine vor fi totuna, fiind asemeni.

Nu voi privi cum amurgul toarnă miere pe pământ
Şi nici cum, în zare, velele plutesc către Harfleur –
Şi, când voi ajunge-acolo, îţi voi pune pe mormânt
Un buchet de călină verde şi flori de cimbrişor.

poezie clasică de Victor Hugo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magii de la răsărit

M-am întors...
Zilele treceau greu departe de casă.
Mi-a fost dor de grădina cu meri,
De Ampoiul îngheţat
Şi chiar de trenul ce urca spre Zlatna.

Uliţa satului este pustie...
Ici colo o lumină licăreşte la geam
Calc pe amintiri,
Mă aplec, le iau in braţe
Şi-mi încălzesc cu ele inima.

Păpuşa doarme într-un colţ.
Săniuţa mă strigă din pod.
Zăpada albă încoronează munţii
Şi acoperă liniştea din vale
Timpul s-a oprit în loc întrebător.

- Te cunosc de undeva?
- Da, mă cunoşti, m-am schimbat, adevărat,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea Cerbului

E-o Vale ca-n poveşti, un᾽ se-mpreună munţii
Şi baţi un drum de piatră, de vrei aici s-ajungi...
Efortul e-n voinţă, ca şi-n sudoarea frunţii,
Pe şerpuite căi, ascunse şi mai lungi.

Te-ntâmpină pădurea de brazi şi de mesteceni,
Izvoare de ape repezi şi limpezi, de cleştar,
Cu braţele deschise, dar ca la vechi prieteni,
Aceste frumuseţi ţi se aduc în dar.

Când Soarele-n amiază trimite raze calde,
Iar vântul, în pădure, prin arbori doar adie,
Coboară-n zări albastre privirile, să sclade
În zbor nemărginit şi-n cânt de simfonie.

Natura neîntrecută, eternă şi bizară,
Atâtea daruri are, în mâinile-i măiastre,
Aici sunt aşezate, în acest colţ de Ţară,
De la străbuni lăsate, să fie ale noastre.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vers...

un vers aşi scrie, suprematic
ca pana corbului de negru
cu rimele sunând flegmatic
cu ritmul răguşit de febră

un vers care să-mi fie pâine
un vers punînd pe pâine sare
un imn poemelor de mâine
zvîcninde-n triste capilare

un vers mai strict decât o simplă
dulcegărie lent rîmată
un glonte rătăcit prin tâmplă
şi stors cu lacrima curată

un vers cutremurind şi munţii
un vers rostolind şi mare
un vers cu brazde-n largul frunţii
arate-n fugă de tractoare

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (15 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo apune soarele în taragot

Banatule nu-ti fie cu bănat
Căci de mult nu te-am vizitat
Pe urmele primilor paşi ai mei
Cu zmeură alune şi flori de tei
Cu soare ce-n taragot apune
Cu Dunărea ce povestea şi-o spune
Involburată la Cazane
In miros de coapte castane
Cu poiane pline de căprioare
Cu munţii Ruscăi în floare
După care talpa de dor moare
Să o mai simtă odată, oare..
Unde a simţit sub soare
Iarba plină de rouă a copilăriei
Vândută de mine bisniciei
Plină de nevoi a vieţii
Fără a găsi dimineţii
Frumuseţea sublimă a simplităţii
Ce o are copilul in mine adormit
Care incă nu sa trezit

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!