+moarte +nu +are

Reculegere

Cuminte fii durere, şi mai ales fii calmă...
Ce dor ţi-era de seară şi seara a venit
Eşarfa-i violetă oraşul a-nvelit
Dând unora nelinişti, altora vis, să doarmă!

Şi-n vreme ce o gloată de muritori, o turmă,
Sub bicele plăcerii-acest călău setos-
Culege-va tristeţea într-un festin hidos,
Durere tu, dă-mi mâna;rămâne-vom în urmă,

Departe priveşte cum se pleacă în haine peticite
Peste balcoane-n ceruri, toţi anii de ispite
Iscând de prin adâncuri doar un regret ardent.

Iar soarele pe moarte s-a pustiit în peşteri
Şi ca un lung linţoliu întins peste Orient,
Blândeţea nopţii-ascult-o, iubito, cum păşeşte!

Ia seama fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-ţi ochii

Ridică-ţi ochii şi priveşte
că-n tot ce este-n jurul tău
te copleşeşte bunătatea
şi dragostea lui Dumnezeu.
Şi totuşi tu, pe El lumina,
şi viaţa ta pe veşnicii,
pe El ce-ţi poate da iertarea,
tu nu-L asculţi
— de ce nu vii?
Când se cutremură pământul
când guri de moarte se deschid
când plăgi şi lipsuri şi necazuri
atâtea mii de vieţi ucid:
— acestea toate ţie-ţi strigă
să-ntorci din căile pustii,
Pe-Acel ce poate să te scape
tu nu-L asculţi
— de ce nu vii?

Atâtea tainice-adevăruri

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai farmecul nopţii îl îmbată. Când târgul se cufundă-n tăcere de moarte, el veghează, de sus, de pe streaşina vreunei case. Şi priveşte. A văzut multe: întâlniri ferite în colţuri de grădini; rugăminţi duioase, de după ferestre deschise; îmbraţişări pătimaşe, în unghere de ziduri; despărţiri sfâşietoare, în praguri de uşi. O întreagă ţesătură de patimi, ca şi sus, în lumea acoperişurilor, cu deosebirea că jos firul patimilor se torcea mereu, fără de nici un răstimp. Şi-n schimb liniştea cerului cum îl minuna! Nici un freamăt, nici un zbucium; cunoştea cerul şi-l citea ca pe o carte. Ştia când rasare luceafarul; când pornea la drum carul mare; când îsi încorda strunele lira; când îşi aduna puii cloşca. Era un astronom.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi chipul tău

Dă-mi chipul tău, granit senin,
dă-mi duhul tău, senină iarbă,
în ne-mpăcatul meu destin
nici un tumult să nu mai fiarbă!

Să nu mai spumege în piept,
sub îndoieli ori sub blesteme,
nici câte-n pofta mea le-aştept,
nici câte spaima mea le teme.

Vreau taina neştiinţei reci
şi-a nepăsării voastre, unde,
cu negrul zbor de lilieci,
nici o-ndoială nu pătrunde.

Granit, dă-mi neclintirea din
dumnezeiasca-ţi împietrire,
pentru-o lumină fără chin
şi-o moarte fără răstignire!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre scurtimea timpului

Dacă-aş putea trăi fără să mă gândesc la moarte,
Uitând risipa timpului şi-a sufletului degradare,
N-aş dori decât să fiu trup cu caldă răsuflare
Având de lumina zilei şi de trilul de păsărilor parte.

Aş putea sta netulburat mereu, zi după zi
Urmărind cum creşte iarba, curcubeul schimbător
Al florilor de la albastru la galben, de la roşu la gri,
În perfect acord cu secvenţele-anotimpurilor.

Aş putea, îngăduitor, permite timpului să mă îngroape,
Dar mă dor orele care trec din întuneric în întunecime.
Iar eu acum chiar nu vreau să zac cu pantalonii-n vine
Şi cu bastonul lângă pat, pentru că moartea e aproape,

Trebuie să fiu treaz, să fac ceva – în fiece minut.
Mormântul ne dă apoi timp de-odihnă, neîntrerupt.

poezie de Hemminger, Graham Lee, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fascism, lumea adevărată nu este lumea materială, superficială, în care omul devine un individ izolat de toţi ceilalţi, trăind prin el însuşi şi cârmuit de o lege naturală care, instinctiv îl face să trăiască o viaţă de plăceri egoiste şi trecătoare. Omul fascismului nu este decât naţiune şi patrie; o lege morală care uneşte indivizii şi generaţiile într-o tradiţie şi într-o misiune, suprimând instinctul de viaţă închisă în cercul restrâns al plăcerii, stabilind în datorie o viaţă superioară, liberată de limitele timpului şi ale spaţiului, o viaţă în care individul prin abnegaţie de sine, prin sacrificiul intereselor sale particulare, prin moarte chiar, realizează acea existenţă pur spirituală care face valoarea sa de om.

Benito Mussolini în Fascismul (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea renaşte cu mine, cu tine...

Alerg prin romane la timpul prezent,
Semne îmi las pe vârfuri de creste
Să – mi scoată regina şi-un rege dement
Din tabla de şah găsită – n poveste.

Se spune că timpul se – ntoarce în noi
Să pună sechestru pe amintirea finală,
Când ziua de mâine o rupem în doi
Vom spune prezent la povestea de gală.

Poeme împart în poarta stelară,
Printre aplauze îţi fur un sărut.
Iubita mea cu sânge de fiară
Să râdem de moarte cum a trecut.

Priveşte în mine să prinzi de veste,
Primul semn de carte vei fi.
Veni – vor ursite să – ţi bată în ferestre
Că am plecat când noaptea e zi.

[...] Citeşte tot

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosma Răcoare

Noapte fluidă a tinereţilor
Cosma Răcoare saltă în şa
Sperie-n goană somnul ereţilor
Cosma Răcoare. inima mea.

Negre răchitile-ncearcă să zboare
Ca noaptea asta ce va zbura
După fierbintea, aprinsa vâltoare
Cosma Răcoare, inima mea.

Doamna-l aşteaptă-n iatac cu hangerul
Pieptu-i e greu şi privirea i-e grea
Trece prin pâcle, sfâşie cerul
Cosma Răcoare, inima mea.

Spune năframo, spune oglindo,
Tropotu-i aspru când va-nceta
Caută dragostea, nebănuind-o
Cosma Răcoare, inima mea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu ca în ziua când nu voi mai fi

Scriu ca în ziua când nu voi mai fi
Să se ştie cât mi-au fost dragi văzduhul, plăcerea,
Iar cartea mea să-arate mulţimilor de mâine
Ce mult iubit-am viaţa, natura fericită.

La mincile de câmp veghind şi-asupra casei
Zilnic pe-al anotimpurilor chip mi-am pus pecetea
Căci apa, lutul şi flacăra mereu mai naltă
Ca-n al meu suflet nicăieri nu-s mândre.

Am spus doar ce-am văzut, doar ce-am simţit ci inimă curată
Şi pentru care adevărul n-a fost nicicând prea îndrăzneţ,
Căci am avut atâta-nflăcărare de dragoste stârnită
Vrând ca şi după moarte să fiu iubită.

Şi ca un tânăr ce va citi cândva ce-am scris
Simţindu-mă cu tulburare, emoţie, surpriză,
Cu totul dând uitării iubitele agreste
Să mă primească-n suflet, mai dragă ca aceste...

poezie de Anna Brâncoveanu de Noilles din Umbra zilelor (1902), traducere de Virgil Bulat
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tragica noapte

E noapte-adâncă-nspre ecouri.
Satul zace singur, mut...
Când din cer, de printre nouri
O stea aprinsă a căzut.

Fierbea în depărtare cerul
Înfăşurat cu-n val de ceaţă.
Maestrul îndrăgit – Vieru
Neştiind s-a stins din viaţă.

În viaţa sa de înainte
A meditat un gând ce nu-i.
Descria în dulci cuvinte
Lumea cea din jurul lui.

Şi nimeni nu ar fi crezut
Că anume-n astă noapte
O lume ce a cunoscut
A-nchis pe veci sub pleoape.

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!