mi�care literar�

Foloasele fricii

Un măgar care învârte roata morii nu încearcă
Să scoată ulei din seminţele de susan. El fuge de biciul
Care tocmai l-a lovit şi speră să evite lovitura următoare.
Noi căutăm să ne uşurăm durerea, iar asta face ca civilizaţia
Să funcţioneze. Frica este arhitectul aici.
Frica ne face să muncim lângă arcă.
Uneori frica, o convenţie, e cea care
Ne ţine aproape de prezent.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicholas Bindle

Nu v-a fost ruşine de voi înşivă, concetăţenii mei,
Când mi-a fost evaluată averea şi fiecare a aflat
Cât de modestă era? –
Voi care m-aţi tot vânat cât am trăit,
Să dau, să dau, să dau la biserici, la săraci,
Să dau oraşului – eu care déjà dădusem prea mult.
Şi să nu credeţi că nu ştiu
Că orga pe care am dăruit-o bisericii
A fost folosită de diaconul Rhodes –
Cel care m-a doborât şi m-a ruinat –
Când, după ce a fost achitat, a ţinut prima slujbă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da-mi visul tau

da-mi visul tau
sa ma pierd in el
sa ma ratacesc
prin cotloanele lui
sa imbratisez stelele
care sclipesc pe cerul
inimii tale
luna care-ti mangaie glasul
padurile in care cerbii
sorb din izvorul gandurilor
pasarile care se aseaza
pe crengile noptii
da-mi visul tau
sa ma pierd in el.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această marmură unde doarme o mângâiere

Această marmură unde doarme o mângâiere.
Această fereastră care cheamă la ea muntele,
plaja şi luna sfioasă.
Cormoranul acesta care se uită la stâncă.
Fructul de colo pe care un umăr îl încălzeşte.
Dincolo, ca un suflu venit
din vreo stea clandestină.
Veniţi să vă pierdeţi
în suspinele priveliştii.
Lucrurile vor înţelege.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la Londra spre Edinburgh

Sunt în aşteptarea acelui moment
când trenul traversează Frontiera
şi casa se apropie din ce în ce mai mult
cu şaptezeci de mile pe oră.

Renunţ la ultimele patru zile
şi la străinii prietenoşi care le-au locuit,
cedându-le trecutului
care devine cu fiecare minut mai mare.

E o urgenţă în fluieratul trenului şi în mine,
care spune acasă şi acasă şi acasă.
Aprind o ţigară
şi aştept zâmbind în colţ.

Scoţia, mă grăbesc către tine
într-un viitor al meu care
cu fiecare minut
devine din ce în ce mai mic.

poezie clasică de Norman MacCaig din Dincolo de voce (1988), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau un bilet care duce la mama...

Vreau un bilet care duce la mama,
căci n-am mai văzut-o demult,
acum îmi ajunge răbdare,
şi timp am destul s-o ascult.
Mâinile-i sunt muncite din greu
şi faţa îmbătrânită de muncă,
lacrimile de care vinovată sunt eu,
mii de cuvinte nu o să-mi ajungă.
Singură eşti şi de atâtea ori,
te rogi pentru noi, să ne fie bine,
ştii că venim de sărbători,
dar gândul ne este trimis către tine.
Cu zile ce trec, ma-nvăluie teama,
daţi-mi un bilet care duce la mama.

poezie de Corina Bezdiga (20 martie 2015)
Adăugat de Corina Bezdiga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mă ştii femeie

am noaptea rigidă-o pârghie
să răstorn universul
spirala pe care sunt
nu are sfârşit
din plăcerea urcuşului
treptele pe care mă înalţ
îmi aprind luminile
popasul pe care-l fac
e o scenă deschisă
muritorilor de rând
abia acum începe comedia
cu actorii care-şi joacă rolul
am început să-i privesc
ca pe ceva firesc pentru oameni
să-şi râdă de apucăturile lor
dar şi plâng de bucuria
în care m-am trezit aplaudând

era sărbătoare cred
una în care mă eliberam de răutăţi

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea din suflet. Iubirea

Nu-i nimic îmi spun. Cel mai preţuit este întotdeauna, în mintea noastră mică, cel care se desprinde, cel care pleacă, cel care ne înnebuneste în abc-ul simţurilor şi ne lasă să-nvăţăm singuri, că a iubi fără simţuri doare ca o răstignire şi ca o renaştere.

Nu există nici un vinovat. Există doar lucruri care se decid fără noi în cel care rămâne şi în cel care pleacă şi drumul este lung, foarte lung, până la curcubeul din suflet
unde sforile de păpuşă devin vizibile şi te poţi privi de la distanţă cum intri iarăşi magnetizat în fluxul şi refluxul neiubirii.

Doar până la curcubeul din suflet îţi spui, când încă crezi că iubirea este un dialog cu tine, -doar cu tine- pe care îl poţi anula uneori, când l-ai descifrat.

poezie de Tania Felicia Kubitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea

facem alegeri mici fără să ştim
că sunt marile decizii

vorbim despre singurătatea zăpezilor
în iarna care nu mai vine

uităm de fericirea peştilor
pe care copca nu-i mai sperie

nu ne mai aruncăm în niagara braţelor
în care am cunoscut nebunia
căderea izolarea

doar tu ştii că exist orbule
când iubirea mea transpiră
în cămaşă de forţă

poezie de Carmen Secere din Mon amour ma tristesse/Întâmplări de viaţă în est
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joseph Dixon

Cine a engravat această harfă crăpată pe piatra mea funerară?
Pentru voi sunt mort, fără îndoială. Dar la câte harfe şi la câte piane
Am înnoit şi întărit strunele, acordându-le pentru voi,
Făcându-le să vă cânte iarăşi dulce?
Oh, well! Spuneţi ca o harfă depinde de urechea care o ascultă;
Dar unde este urechea care comandă lungimea strunelor
Conform numerelor magice care zboară dincolo de gândirea voastră,
Dincolo de uşa care stă închisă în faţa încremenitei voastre mirări?
Nu există Urechea, pe lângă urechea omului, care să simtă
Prin strune şi coloane de aer sufletul sunetului?
Mă înfior când rostesc numele furcii acordului care captează
Undele subtile ale muzicii şi ale luminii, venind de departe,
Antenele gândului
Care ascultă până la ultimele frontiere ale spaţiului.
Desigur, armonia care îmi guvernează spiritul este dovada
Urechii care m-a modelat, capabilă să mă re-acordeze
Şi să mă folosească din nou, dacă merit sa fiu refolosit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!