aurora

Demonism

O raclă mare-i lumea. Stele-s cuie
Bătute-n ea şi soarele-i fereasta
La temniţa vieţii. Prin el trece
Lumina frântă numai dintr-o lume,
Unde în loc de aer a un aur,
Topit şi transparent, mirositor
Şi cald. Câmpii albastre se întind,
A cerurilor câmpuri potolind
Vânăta lor dulceaţă sub suflarea
Acelui aer aurit.
Acolo stă la masa lungă, albă,
Bătrînul zeu cu barba de ninsoare
Şi din păhare nalte bea auroră
Cu spume de nori albi. Şi îngeri dulci
În haine de argint, frunţi ca ninsoarea,
Cu ochi albaştri cari lin lucesc
Şi-ntunecat în lumea cea solară,
Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi,
Îi mângâi' barba lungă, -şi razim' capul
De umerii bătrâni cuprinşi de plete.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţile Damascului

Oraşul Damasc e înconjurat de patru ziduri.
Sprijiniţi în suliţele lor, patru Mari Gardieni stau de pază
Toată ziua, nişte siluete de piatră înalte, iar noaptea
Dorm în turnuri, când sus pe cer felinarul lunii scânteiază.

I

"Acesta-i cântecul cântat de Gardianul Porţii dinspre Răsărit
Când încuie uriaşa poartă şi-apoi fumează sub portocalul înflorit".

Poterna Sorţii, Poarta Deşertului, Caverna Năpastei, Fortul Spaimei,
Avanpostul Bagdadului eu sunt, Pragul Uşii către Diyarbekir, odrasla faimei.

Aurora Persiei cu noi dorinţe poate cuprinde piscurile munţilor îmbujorate,
Dar contrafortul meu pietros refuză alintul acelor săruturi parfumate.

Opreşte, Caravană! Sau treci, dar nu cânta. N-auzi în noapte
Tăcerea-n care picură ciripit de pasăre, deşi toate păsările-s moarte?

Nu trece mai departe! Se spune că-n pustiurile-împietrite e încă şi acum

[...] Citeşte tot

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parada anotimpurilor

Sub zarea dulce şi albastră arcuită-n sferă
În aula naturii vaste cu- aleasă atmosferă
Anotimpurile toate, invitate la estradă,
Pregătite în culise sunt gata de paradă
Fiecare dintre ele cu dorinţa să-şi încânte
Lunile admiratoare ce sunt cordial venite.
Săptămânile distinse şi ele sunt în sală
Aşteptând nerăbdătoare să-nceapă-această gală.
Protocolar cum e din fire, anul la intrare,
La invitaţii toţi sosiţi le-mparte calendare.
În sală un cortegiu intră şi se-aşează-n rânduri
Mai întâi în lojă şade Roza Celor patru vânturi.
Lin apoi toţi se aşează nobile-adieri şi brize,
Conţi curenţi cu a lor valuri, alizeele marchize
Şi apoi zefirii tineri însoţiţi de câte-o boare
În loje de abur moale îşi au locul fiecare.
Acum liniştea se-aşterne şi lumini se sting îndată;
Solemn un crainic dă anunţul: ‘'Start pentru paradă!''

Iată, prima ce apare în al florilor décor

[...] Citeşte tot

poezie de Sergiu Mănuş din Parada anotimpurilor (27 martie 2012)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

I

O altă auroră în sufletu-mi luceşte,
Rază necunoscută d-a altor lumi ziori;
Ochii mi se deschide, şi-n ochii mei zâmbeşte
Ziua zilelor noastre, vecii netrecători.

Veacurile, viaţa-mi ca nopţi se strecurară,
Ş-încovoiat pe groapa-mi, o văz că s-a deschis
Ş-îmi face loc printr-însa să trec preste hotară -
E poarta veciniciei!... şi mă deştept din vis!

Fruntea-mi albită toată către pământ se lasă,
Braţele-mi răzemate toiagul meu apasă;
Iar sufletu-mi se-ntoarce şi cată înapoi...

O, zile! sau ce nume vouă vi se cuvine?...
Dar aţi trecut! ce trece mai mult el nu mai vine.
Era mai dinainte să vă întreb pe voi.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

I

O altă auroră în sufletu-mi luceşte,
Rază necunoscută d-a altor lumi ziori;
Ochii mi se deschide, şi-n ochii mei zâmbeşte
Ziua zilelor noastre, vecii netrecători.

Veacurile, viaţa-mi ca nopţi se strecurară,
Ş-încovoiat pe groapa-mi, o văz că s-a deschis
Ş-îmi face loc printr-însa să trec preste hotară -
E poarta veciniciei!... şi mă deştept din vis!

Fruntea-mi albită toată către pământ se lasă,
Braţele-mi răzemate toiagul meu apasă;
Iar sufletu-mi se-ntoarce şi cată înapoi...

O, zile! sau ce nume vouă vi se cuvine?...
Dar aţi trecut! ce trece mai mult el nu mai vine.
Era mai dinainte să vă întreb pe voi.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odin şi Poetul

Ei cer să cânt... durerea mea adâncă
S-o lustruiesc în rime şi-n cadenţe
Dulci ca lumina lunei primăvara
Într-o grădină din Italia.
Să fac cu poezia mea cea dulce
Damele să suspine; ce frumoase
Pot fi pentru oricine. Pentru mine
Nu. Şi juni nătângi cu ţigarete-n gură;
Frizaţi, cu sticla-n ochi, cu cioc sub dinţi,
Să reciteze versuri de-ale mele
Spre-a coperi cu-espresia adâncă
Unei simţiri adevărate - nişte mofturi.
Mai bine-aş smulge sufletul din mine,
Aş stoarce cu o mână crudă, rece
Tot focul sânt din el, ca în scânteie
Să se risipe, pân' ce va-njosi
Să animeze pe deşerţi şi răi.
O, şi de-aţi plânge chiar, dacă durerea
Adevărată şi neprefăcută
V-ar topi ochii şi a mea cântare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iederă sfâşiată

1

Nu cumva-i ignoranţa în care se adâncesc stafiile în burg?
Şi ca o pulbere de veacuri renaşte iedera-n Zenit?
Ori poate lumea-ntr-o mănuşă pluteşte-ntr-un cosciug,
Precum un cub din sticlă ce-n văpaie dispare-n infinit.

Un amator mă simt rătăcitor printre brunele concepţii,
Un meteor abstract în care nimicul se preschimbă,
Nu în atentat ci-ntr-un orificiu spre lagunele injecţii
Dintr-un ospiciu ce-şi schimbă forma-ntr-o oglindă.

Într-un sanctuar sfârşit se-aşază tabloul magistral,
Ce fiinţă sinistră, ce iederă banală, în fundal un zepelin..
Într-un cub priveam de la fereastră cu ochiul abisal,
Prin perdea, un câmp cu scoici şi monstrul Adelin...

Eram pătruns ca-ntr-un regres.. cum mă privea,
Aveam chipul jucăuş de nea şi albastrul să încapă,
Prin sufletul ce se pierdea priveam tot prin perdea,

[...] Citeşte tot

poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!