atarna

Moartea lebedei negre

Moartea lebedei negre

E ger şi totu-i îngheţat.
Zăpada, năvălind în valuri
Peste colibele din micul sat,
Acoperindu-le în sus de geamuri.
În margine de sat, într-o văioagă,
Sub pătura albită de omăt,
Îngenuchiaţi, stau trei copii. Se roagă.
Părinţii, să-i aducă îndărăt.
Sunt două fete mici. Şi-un frate,
Mai răsărit ca ele cu un cot,
Răspunzător de viaţa lor în toate,
Căci singuri, ei trăiesc aşa cum pot.
E foamete şi multă suferinţă,
În vatra stinsă de bordei.
De mult e iarnă, şi-i cu neputinţă,
Şi hrană nu-i, de unde să mai iei.
Sunt nemâncaţi de multă vreme,
Nici lumânare la icoană, nu-i!

[...] Citeşte tot

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (17 decembrie 2018)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cod roşu de furtună în suflet

tu ştii că sufletul meu
trage de sforile sângelui,
să bată clopotul inimii?

tu ştii că sângele meu
e râul ce se varsă
în Marea Singurătăţii?

tu ştii că Moartea
îşi ascute coasa
cu inima mea împietrită
de durere?

tu ştii că inima mea
îşi face munca silnică
în ocnele de sare
ale durerilor mele lăuntrice?

tu ştii că cerşesc amintiri
pe strada copilăriei pierdute?

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puiul

Trist
şi singur în găoace,
puiul galben-auriu
a simţit într-un târziu
că-i stingher,
că n-are pace.
A simţit că lumea lui
tot mai strâmbă
nu ştiu cum,
se face...
"Ce-o fi asta?"
se gândi.
"Cum de m-a ajuns năpasta
să trăiesc într-o mărgică,
într-o casă
tot mai strâmbă,
tot mai mică?...
Să nu pot să-mi aflu loc
nici pe faţă,
nici pe spate.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfeu. Euridice. Hermes

Era-n ciudata sufletelor mină.
Şi ei mergeau ca vine de argint
în întuneric. Printre rădăcini,
sângele care curge-apoi în oameni
ţâşnea în umbră roşu ca porfirul.
Şi altceva nimic nu era roşu.

Stânci erau pe-acolo şi
păduri fără fiinţă. Şi poduri peste vid,
şi-o baltă mare, cenuşie, oarbă,
întinsă peste fundul ei adânc
ca peste-un peisaj un cer ploios.
Şi printre pajişti apăru, domoală
şi blândă, dunga albă-a unui drum,
asemeni unei lungi fâşii de pânză.

Şi-acuma ei veneau pe drumu-acela.

Întâi bărbatul zvelt în mantie albastră,
privind, nerăbdător, tăcut, în zare;

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

şi deşi era un om bun şi harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-şi găseşte jumătatea
bărbatul a plecat din sat şi şi-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe şi plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul şi cu creşterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada munţilor

I

S-au ivit pe rând în soare,
Jos, la capătul potecii,
Turma albă de mioare,
Noatinele şi berbecii.

Sunet de tălăngi se-ngână.
Sub poiana din Fruntarii,
Zăboveşte-n deal la stână
Baciul Toma cu măgarii.

El se pleacă din cărare
Şi tot leagă şi dezleagă,
Cumpăneşte pe samare
O gospodărie-ntreagă:
Maldăr de tărhaturi grele
Cu desagi, căldări şi pături,
Că de-abia pot sta sub ele
Doi măgari voinici alături.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapaţi se holbează,
Din mască de arginţi spiritul răului priveşte;
Lumină cu magnetica ostatică izgoneşte pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.

Curvă, ce-n averse de gheaţă un copil mort naşte.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobeşte verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.

Dar linişte sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispăşit.

Comentarii

Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul oraşului, pentru a menţiona doar puţinul cunoscut Julius Hart cu textul său "Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găseşte şi la Hugo von Hofmannstahl în "Vezi oraşul" din 1890.
Principalele motive ale oraşului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituţia, sărăcia, bolile. Acestea le putem uşor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea ""dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparţină unei alte zone. Dar se poate găsi şi în "Dumnezeul oraşului" al lui Georg Heym (1910), în versul "Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este "scufundat" - ca şi cum ar fi aparţinut unei alte zone, unde noaptea a rămas şi astfel şi perioadele de tranziţie, cum ar fi seara "clopotelor de seară". Căci noaptea este "reprimată" în poemul lui Trakl, "Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele şase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua elegie

Orice înger e înspăimântător. Şi totuşi, vai mie,
vă invoc pe voi toţi, păsări aproape ucigătoare
ale sufletului, şi ştiu cum sunteţi.
Unde sunt vremurile lui Tobie, când unul din cei mai strălucitori stătea în pragul uşii rustice,
puţin travestit, cum se cuvine la drum, şi nu aşa de cumplit,
(un tânăr şi el uitându-se curios la celălalt tânăr). Dacă arhanghelul acum ar ieşi,
primejdios dintre stele, numai c-un pas, în jos, către noi,
cutremurător ne-ar bătea inima. Cine sunteţi?

Fericiţi ai vremii dintâi, răsfăţaţi ai Firii,
trăsături din înalt, creste din zori
ale oricărei creaţii, polen al înfloritei dumnezeiri,
articulaţii de lumină, trecători, trepte, tronuri,
spaţii formate din esenţe, scuturi de dragoste, tumulturi
ale simţirii în extaz furtunos şi, deodată, numai
oglinzi care răspândesc din belşug propria lor frumuseţe
ca s-o creeze din nou în propriile lor feţe.

Noi tot ce simţim împrăştiem; ah, noi
ne exalăm şi pierim; din văpaie-n văpaie

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă ţăranului român

Poeţi au cântat peste timp cinstire acestui tărâm.
Ţăranii etern au trudit... Osană, ţărane român!
Urmaş ai străbunilor daci, femeie romană ţi-ai luat,
Un sens lumii tale ai dat, o treaptă mai sus ai urcat.
În câmpuri, în munţi, în păduri, la suflet atâta de bun,
Destoinic, în piatră-ai cioplit, croindu-ţi un capăt de drum.
Din salbă de stele ai luat lumină-argint în panere.
Ţărane român, fii slăvit! Esenţa română o cere...

Poeţi au cântat peste timp... Cinstire acestui tărâm,
Pe braţe de vis, zi de zi, te-ntoarce ţărane român!
Izvoarele curg... Cântul lor te cheamă. Şi-al păsării glas
Te cheamă, te cheamă-napoi. Doar ele de-un timp ţi-au rămas.
Cuptorul e spart, plin de răni. Se văd crăpături pe la trepte
Şi-n furca bunicii-n pridvor, atârnă a bunicului bete.
Iţarii sunt roşi şi-n ilic bunicul lăsat-a o urmă...
Se-aşterne-n istorii tăcut, luându-şi strămoşii de mână.

Ţăranii etern au trudit... Osană, ţărane, române!
Pe câmpuri de grâne nuntind, mereu, pentru mierea din pâine.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea omului

În ziua 8-a, Dumnezeu Prea Sfântul,
Care-a făcut şi cerul şi pământul,
Cu soare, flori, lumină, vânt şi ceaţă,
Să-Şi încunune această operă măreaţă,
A strâns vieţuitoarele-n grădină,
De la ihtiozaur la jivină...
Şi om şi leu şi flutur şi măgar
Şi elefant, mamut şi jaguar,

Hipopotam, furnică, zebră, miel,
Lăcustă, armăsar şi porumbel;
Şi arătându-li-se lor, de sus,
A pogorât şi omului i-a spus:

- Tu, Omule, micuţa Mea insectă,
Eşti creaţiunea Mea cea mai perfectă,
De-aceea tu eşti hărăzit, anume,
Să stăpâneşti de acum întreaga lume!

Ocean şi mare, câmp şi deal şi vale

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!