puternic firav

Penitenţă

Penitent în fiecare clipă,
Penitent în fiecare gând,
Astăzi când iubirea se-nfiripă
Mai puternic parcă, ca oricând,

Penitent în fiecare noapte,
Penitent în fiecare vis,
Când surâsuri, sărutări şi şoapte
Să rămân cu tine m-au convins...

Să rămân cu tine-o veşnicie,
Penitentă sufletului tău,
Să croim o nouă armonie,
Să pictăm subtil, un alt tablou...

Pas cu pas, în ceţuri de săruturi
Către veşnicie să pornim,
Penitenţi în propriile-nceputuri,
Cu păcat şi fast să ne iubim!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nicio îndoială

Am plecat în lume de timpuriu
fără nicio îndoială,
mai mult cu voinţă şi încredere,
în luptă am suferit destule înfrângeri,
dar am crezut în victoria finală
şi am învins.

Nu m-am lăsat niciodată convins
că nu pot să-mi ating scopul
nemărturisit nimănui
şinu mă dezic de rădăcini
umilite dar vânjoase.

Mereu mă caut unde trebuie să fiu,
nu mă pierd în gropile conştiinţei,
mă regăseşti oricând urcând scara
unui veac de împătimiţi.

Nimeni nu-mi oblojeşte rănile sufletului,
în ele mă recunosc mai puternic decât sunt

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vaci la lecţia de artă

vremea bună
este asemeni
femeii bune –
nu apare întotdeauna.
bărbatul este mult mai stabil:
dacă este rău,
sunt mai multe şanse
să rămână aşa,
sau, dacă este bun
poate continua să rămână
aşa,
însă o femeie
este schimbată
de copii
vârstă
dietă
conversaţie
sex
absenţa sau
prezenţa soarelui

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

numai sa comentez ? o explicatie nu pot sa cer ? de ce un barbat urat poate deveni mai puternic [...] | Citeşte tot comentariul

Perspective

Inimi sunt desenate pe cer
de greutatea prematură
a curcubeului plin de mister...

Copiii aleargă desculţi prin vise
cu tălpile, atingând polenul amintirii
şi-l conturează cu lacrimile lor ascunse.

Fluturii se metamorfozează
in sărutări calde, pe umărul gol
cu dragostea lor care pigmentează:

Absolutul.

Îi e dor şi dorului
de cafeaua amar de dulce
din ceştile cu incantaţii trimise focului.

Ticăitul ceasului se sparge în tăcerea absolută
împletită cu picături de rouă

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine mă simt...

Ce bine mă simt cînd în clipa cea grea
aud glasul Tău cum mă cheamă.
O, pune-mi în inimă liniştea Ta
şi scapă-mă, Doamne, de teamă.
Apucă-mi Tu braţul, puternic, şi ia-l,
cînd marea mă-nvolbură-n spume.
Rămîi lîngă mine la oricare val,
şi scapă-mă, Doamne, de lume.

Ajută-mi privirea spre Tine să ţin,
predat închinării depline,
aşterne-o maramă pe tot ce-i străin
şi scapă-mă, Doamne, de mine.

Ce bine mă simt cînd în ceasul cel greu
simt liniştea-n piept cum revine.
O, scapă-mă, Doamne, de tot ce-i al meu
şi umple-mă-n totul de Tine.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre speranţă

(dacă sufletul tău ar putea să cânte,
dar el nu poate decât să spere!)

Speranţa pe care în suflet o porţi
Chiar şi numai de la uşă până la liftul blocului,
Acea speranţă îţi pune pe faţă mâinile
Construite din nisip
Ca să nu vezi valul oceanului ce niciodată
Nu se poate sparge
Cuţitul care se uită la tine
Atunci când, răsucindu-se pe călcâie,
Se înnoadă în jurul durerii
Şi sângele tău de culoarea cântecului
Pe care îl beau rănile-
Eu, pe lângă toate acestea, nu exist!
Aş putea fi confundat cu o cărămidă,
Cu o scânteie sau cu unghia ce uşor
Se rupe în uşă,
Aş putea fi confundat cu ceva care există,
Dar, pe lângă toate acestea, eu nu exist.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ozymandias

Am întâlnit un călător dintr-un ţinut uitat,
Care a zis – "Picioare mari din rocă dură,
Dar fără trunchi, stau în pustiul cel uscat...
Şi-alături pe nisip, un chip c-o încreţită gură
Şi cu un rânjet de monarh înverşunat,
Spune că cel ce l-a sculptat a cunoscut
Acele pasiuni ce încă sunt şi că le-a imprimat
Cu mâna pe statui, iar inima le-a susţinut;
Şi sunt pe piedestal nişte cuvinte:
Eu sunt Ozymandias, un Rege peste Regi;
Tu cel Puternic, priveşte ce-am creat şi te-ngrozeşte!
Nimic nu va dura. Ruina-aceasta mare
De vreme fi-va măcinată, şi fireşte,
Nisipul sterp se va întinde până-n zare".

poezie clasică de P.B. Shelley, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relaxare

mă scutur de temeri experimentez Nirvana
o linişte divină temeinic mă cuprinde
cerul făgăduinţei îşi revarsă prana
acolo steaua mea mereu se va aprinde.

îmi vorbeşte lumina îmi zâmbeşte icoana
credinţa mea la ceruri se extinde
mă scutur de temeri experimentez Nirvana
o linişte divină temeinic mă cuprinde.

ploaia binefăcătoare inverzeste savana
iubirea de sălbatec se desprinde
se-apropie Crăciunul cu iarna năzdrăvana
lumea mea se pregăteşte de colinde.

mă scutur de temeri pătrund în Nirvana
o linişte divină puternic mă cuprinde.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalerul de Bâte (Sonet Tarot)

Eşti îngâmfat şi de nimic n-ai teamă,
Te crezi atrăgător, irezistibil,
La ce zic alţii nici nu bagi de seamă
Fiindcă nimic nu-ţi pare imposibil.
Nu stai pe loc, ci îţi doreşti schimbarea,
Că-n vene-ţi curge sângele fierbinte,
Îţi place riscul, îţi asculţi chemarea,
Priveşti cutezător doar înainte.
Însă atunci când te aprinzi prea iute,
Devii nesăbuit, gelos, nemernic,
Te cerţi şi spui cuvinte neplăcute
Şi astfel vrei s-arăţi că eşti puternic.

Dar focul mic, care stăpân nu are,
Poate s-aprindă o pădure mare.

poezie de Octavian Cocoş (15 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus Anadyomene

Dintr-un coşciug de tablă verzuie parcă iese,
Încet, din cada veche, un cap neghiob; îi vezi,
Sub negrele şuviţe scăldate în pomezi,
Cusururile, fără îndemânare drese.

Grăscior şi sur, grumazul, şi omoplaţii-apoi,
Şi spatele, ce intră, ca iar să se ridice,
Şi şalele rotunde, ce-şi iau avânt, ai zice;
Osânza stă sub piele în netede, lungi foi.

Cam roşie i-e şira, şi totul are parcă
Un iz urât; dar cel mai puternic se remarcă
Anume ciudăţenii, de le priveşti cu lupa:

Un nume - Clara Venus - pe şale i-a-ncăput,
Şi trupu-ntreg se mişcă şi-şi tot întinde crupa,
Hidos împodobită cu-o bubă pe şezut.

poezie clasică de Arthur Rimbaud din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!