omenesc, prea omenesc

Timp şi curgere

A trecut timpul. Dar timpul curge în mai multe şuvoaie.
Asemeni unui râu, curentul va curge câteodată
mai vijelios în unele părţi sau mai domol în altele,
sau, poate, va stagna pe-alocuri.
Timpul astral este acelaşi pentru fiecare,
dar timpul omenesc e diferit de la o persoană la alta.
Timpul curge în aceeaşi direcţie pentru toate fiinţele omeneşti;
fiecare fiinţă omenească curge prin timp într-un fel diferit.

poezie clasică de Yasunari Kawabata din din "Frumuseţe şi tristeţe", traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerii au de făcut obiecţii neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii sunt deştepţi şi asta îi împiedică să aibă drame interioare, să cunoască profunzimile sufletului omenesc; îi împiedică să aibă probleme. Cine nu are probleme sufleteşti, cine nu capătă insomnii din cauza meditaţiilor şi agoniilor, cine nu e în pragul nebuniei şi al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu uită: "Neant! Agonia! Zădărnicia!", cine nu se dă cu capul de pereţi ca să afle "autenticitatea", "spiritualitatea" şi "viata interioară" acela nu poate fi om, nu poate cunoaşte valorile vietii şi ale culturii, nu poate crea nimic.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezent

Prea îmi era gând inima,
Prea timp picioarele
Şi prea durere trupul
Şi visam
Cu prea mare viteză
Idei îndoite egal
Mirosind prea verde
A glas de nor.

Aş fi vrut
Să-mi ridic statuie
Dar prea înaltă
Mi-ar fi fost atunci
Treapta
Şi prea împietrită
Amintirea;

Sunt prea eu,
Prea acum,
Prea concretă.

poezie de Felicia Mariana Oprea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar în ce constă deci esenţa omului, despre care el este conştient, sau ce constituie genul, autenticul omenesc din om? Raţiunea, voinţa, inima. Pentru desăvârşirea omului se cere putere de gândire, putere de voinţă, puterea inimii. Puterea gândirii este lumea cunoaşterii, puterea voinţei - energia caracterului, puterea inimii – iubirea. Raţiune, iubire, putere de voinţă sunt lucruri desăvârşite, sunt cele mai înalte puteri, sunt esenţa absolută a omului ca om şi scopul existenţei sale.

Ludwig Feuerbach în Esenţa Creştinismului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nălucă pe zare cu trist de femeie

îţi locuiesc a lacrimi ochii minimi
şi moarte bând la birtul de sub aştri
vedenii vin şi înfrunzind sihaştri
ni-s arbori cugetând a mere-n inimi

&

a existenţă amăgirii dintru
cu pasul de enigmă-n iaduri intru...

&

în sânge ni se răsturna minciuna
ce omenesc sub zodii ne cufundă
fiind s-ascult în pieptul tău secundă
ploua cu mine văzul tău întruna

&

aceleaşi vorbe-s însă-n zare scundă

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Sussy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decat cer de durere

Lacrimi se transforma-n cenusa,
Dureri se preschimba-n pareri,
E astazi un plans de papusa,
Rostirea vesnicei taceri.

Nu e de ajuns o mare-ntreaga
Pentru cata roua se prelinge pe cer,
Se cere mult prea mult: sa se-nteleaga,
Si urme de roua risipesc flori de ger.

Nu se sfarseste niciunde durerea,
Nicicand va transcende-n candva,
De-ar duce-o departe…dar cine sa vrea
Durerea s-o smulga, sa si-o insuseasca, sa plece departe cu ea.

Spini se infig in cuvinte,
Cutite brazdeaza in inimi,
Intunericul coboara-n morminte,
Sa-i planga azi pe multi, nu e nimeni.

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteci azurii

copacii ridică în slava cerului pădurea
loc de odihnă şi cuib
păsărilor să le fie mai aproape izvoarele cântecelor
la capăt de drum adunate
de ochi omenesc nevăzute
văzute de păsări acomodate în noaptea dintre stele

locuri îşi dorm pe mai departe somnul lor gri
în miasme şi primăveri negrăbite
păsările cerului se duc şi se întorc continuu
şlefuind triluri între ceruri
o limbă nemaiauzită anină de vârful copacilor
iarba se pregăteşte să încolţească
pe poteci azurii pentru cei ce le-au cunoscut

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirile ne-mpărtăşite

Plouă,
Se scurge luna veche
În luna palid nouă,
Oamenii picături
Se scurg şi ei ca nişte firimituri
De bine, pe o masă de săraci,
Aleargă abătuţi, uşor posaci,
Privind în golul de necunoscut
Care atunci când trece, iar va fi durut...

Şi braţe n-am pentru atâtea trupuri,
Buze nu am, ca în săruturi
Pe frunte, să pot spune "te iubesc",
Profundului sclipirii întru omenesc.

Iubirile ne-mpărtăşite,
Fac astăzi parte din ursite...
Şi-n neputinţa mea mă daruiesc a nimănui.
Plouă,
Merg pe străzi şi mă-ndrăgostesc de statui.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de noapte

Eu sunt acel pe care l-am visat,
L-am cautat si-am vrut sa-l nascocesc,
Ca prin gunoiul meu cel omenesc
Sa treaca raza, ager si curat.

Acel ce-atinge neatins noroiul
Si poate duce drum si peste cer
Si sa ramaie fier de este fier,
Rugina-n el sa nu-si puie altoiul.

Sa nazuiasca-n marmura schimbare,
Singuratatii, de sus, de stalactit,
Fiind cu toate-n veac nepotrivit
Si aripile fiindu-i vesnic calatoare.

Eu stiu tacea cand visul a murit,
Si-n toata clipa-nalt cate-o statuie
Tacerii, pe un drum ce suie
Neispravit.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau luna

Şi luna mai tare se coace
În pomul cu trunchiul ceresc,
De n-am s-o culeg, nu am pace,
Doar stau necăjit s-o privesc.

E plină de seva divină
La care de mult jinduiesc;
Să fie ca ramul s-o ţină
Căci aripi de doruri îmi cresc!

Aroma de lună mă-mbată
În pârgul cel pur îngeresc,
Beţie cât noaptea de lată
Pe care-aş tot vrea s-o lungesc!

Fereastra şi ea mă apasă
Pe ochiul cu care poftesc;
Vreau luna pe buza mea arsă
De pofte cu gust omenesc!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!