covor

Între atrii ninge-amarnic...

Între lacrimă şi mine e o punte de suspine pe unde se plimbă corbii,
croncănind a iarnă lungă cu nămeţi în partea stângă...
Între atrii ninge-amarnic, teama viscoleşte-n bernă,
un tic-tac rămas pe pernă mă anunţă că sunt vie, doar în vers şi poezie...
Cu dactilii şi troheii joc şotron pe ritm de jale şi cum am braţele goale
pun în vers o acoladă, vreo metaforă să vadă
că-am nevoie de cuvinte pentru ruga din morminte...
Şchiopătez printre ruine şi prin ceruri clandestine caut novele vecine,
poate te găsesc pe tine, să te-atrag cât mai aproape şi subit aceleaşi pleoape
să descopere lumină-ntr-o explozie divină...
Te-ntâlnesc la o răscruce, aleg calea ce ne duce dincolo de Calea albă
a Lacteii unde-n salbă se înşiră dezolanţe la gâturi de Babe Cloanţe...
Într-o clipă infernală, o consoană şi-o vocală, într-o contopire-astrală
reînvie-n pielea goală într-un rai mai neconform, unde şerpii încă dorm...
E-o iluzie facilă renăscută-ntr-o idilă, într-o zi din vincer,
când din must nu am să cer, că a fiert mult prea devreme în oceane de dileme...
Între lacrimă şi mine, creşte-o punte de suspine
şi-un covor de neputinţe sub a vremilor sentinţe...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul renaşterii

Anotimpul renaşterii

Iarna rece dar frumoasă
Cam cu greu se dă plecată
Vine greu şi-i răcoroasă
Primăvara fermecată.

Cel mai plăcut anotimp
Dar şi cel mai aşteptat
Mieii zburdă peste câmp
Viaţa renaşte treptat.

Primăvara încet soseşte
Se mai văd curgând şiroaie
Zăpada se cam topeşte
Pe alocuri sunt noroaie.

Printre ramuri se strecoară
Raze aurii de soare
Păsărele în triluri zboară

[...] Citeşte tot

poezie de Angelin Leru din compoziţie proprie
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima rugăciune

Gânduri frânte, reci şi grele
La pământ îmi pleacă fruntea.
Ochii nu mai vor să spele
Jalea ce-mi cuprinde mintea.
Inima îmi bate... dar...
Doar NIMICUL o pătrunde.
Şi îmi bate slab şi rar...
Sufletul? pierdut!... dar unde??

Jos, în colţ, văd o icoană,
Un Chip blând ce mă priveşte.
Şi îmi vine, aşa, o toană
Să m-apropii-ncet, hoţeşte.
E prea jos. Să-L pot vedea
La pământ îmi plec genunchiul,
Mă apropii de podea
Îmi aplec încet si trunchiul.
În icoana prăfuita este EL.
Sus, pe cruce pironit.
Blând priveşte ca un Miel

[...] Citeşte tot

rugăciune de Mina Vintage
Adăugat de Mina Vintage
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretul rezistenţei mele

Găsesc încă-n cutia poştală scrisori, cele mai multe de la oameni
care-au luat-o razna-n cămăruţe sordide,
cu slujbe prin fabrici sau fără slujbe,
oameni care trăiesc cu curve sau fără femei, fără speranţă,
doar cu băutură şi furie.
Sunt scrise pe pagini rupte din caiete de dictando
cu un creion neascuţit
sau cu cerneală,
cu litere mărunţele, înclinate
spre stânga;

iar hârtia este cel mai adesea mototolită,
îndeosebi în partea de sus,
iar în ele ei spun că le place marfa mea,
c-am descris lucrurile aşa cum sunt şi că
ei au simţit asta, că le-am dat încă o şansă,
că cineva chiar le cunoaşte viaţa şi ceea ce simt.

E adevărat, am cunoscut acele realităţi,
mai acut decât mulţi dintre ei,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântecul descrisului la stea

Patruzeci de sfinţi
ce-aşteptaţi smeriţi
la schit din poiană,
unde nu e iarnă,
fierbinţi lăcrimări
din mii lumânări,
lăcrimări de ceară
la slujbă de seară,
când sunt pomeniţi
cei nespovediţi,
la priveghere,
ceas de tăcere,
când până la mine
s-aude cum vine
pasul greu din cer,
îngerul stingher
frângând câte-o viaţă
înspre dimineaţă.

În nisip de stele,

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormirea Ta e calea învierii

Fecioară Precurată neatinsă de prihană.
făr' a cunoaşte moartea, Tu te-ai mutat la cer,
de unde ne trimiţi seminţe de speranţă
şi mângâierea Ta ne e preexistenţă.
Azi, în grădina Ta, e mare sărbătoare;
s-au îmbrăcat în verde copacii seculari,
îmbrăţişează cerul cu ramuri de iubire
iar florile pictate în culori lumină,
ţesut-au un covor sub "Masa Tăcerii"
căci Adormirea Ta e calea Învierii
pe care fii tăi păşesc cu bucurie,
ca "Pasărea în spaţiu" în plină armonie,
escaladând "Coloana Infinitului",
scară răsărită din inima pământului
pentru a-l uni cu măreţia cerului
unde-i zămislit mirajul cuvântului.
O floare sunt şi eu în grădina Ta,
micuţă sunt şi mă numesc, Nu-mă-uita.
Mă prinde-n a Ta poală când uneori mă-mpiedic,
căci numele ce-ţi port e un blazon heraldic

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul prin iarna eternităţii

Suferinţa mă apasă
pe firea-mi neputincioasă,
iar doru-n suflet fremătând
se-ncheagă pe lacrimi de gând.

Cu singurătatea-n noapte,
se scurg lacrimile-n şoapte,
la sfinţi ducând rugăminte,
când pun sufletu-n cuvinte.

Năzuind la vremuri bune,
de la Domnul cer minune
în speraţe ruinate,
de-a fi binecuvântate.

Iarna vieţii greu mă ninge
şi lumina în ochi stinge,
din ramuri să rămână scrum
pe al vremelniciei drum.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu (2 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul în care nu e ascuns Sfântul Graal

am intrat călare în catedrala plină de oameni speriaţi,
preotul s-a ascuns într-o icoană murdară şi a închis ochii tuturor sfinţilor părăsiţi de credinţă.
vocea mea a răsunat ca o pedeapsă binecuvântată.
copiii femeilor părăsite mi-au sărutat cizmele prăfuite iar cerşetorii şi-au întins hainele în faţa mea
ca pe un covor peticit peste care calul meu a trecut fără grabă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
am ridicat cravaşa şi am lovit în neştire pe cei îngenunchiaţi în faţa unor chipuri fără viaţă,
dogma a plâns zgâriind vitraliile cu profeţii despre altcineva.
îmbrăcat în haine de călugăr iezuit, Betrand de Blanchefort a recitat poemul durerii
apoi ne-am aşezat pe podeaua murdărită de vise
şi ne-am îmbăiat în sângele celor nenăscuţi.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
când focul trădării a aprins asfinţitul unei religii născute dintr-un adevăr schingiuit,
fraţii centauri au dansat în jurul minciunii până ce oboseala le-a întins cupa de otravă.
eu am rămas să păzesc celelalte cuvinte printre cerşetori, târfe,
ore obosite şi simboluri fără legendă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.

poezie de Eduard Dorneanu (21 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul îngheţat,
Acoperă cu flori de gheaţă ferestrele şi-ntregul sat.
Pe dealuri ea aşterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

Iar vântul intră-n jocul iernii şi viscoleşte fulgii toţi,
Cu veselie îi adună pe toţi copiii pe la porţi.
Ei vântul îl aleargă-n vale şi fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag şi alb covor.

Iar iarna se înveseleşte şi-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopţile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

În jocul iernii intră seara ca o măicuţă obosită,
Ea linişteşte copilaşii şi-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivăţul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Munteanu (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi iubesc

gânduri deraiate pe sub dungi de seară
tăceri agresate de crengi aproape de mine.
păsările mov din ochii tăi deja plecaseră
când păpădii îţi legănam încet să te aline.

bulgări de lumini azvârleam în emoţia ta
şi mă risipeam dezvelindu-mi spaţii sumare.
atingerea ţi-o aşteptam ce-n altă direcţie plutea
fără a şti gândurile-mi spălate în cafele amare.

dar mi-e teamă;lăuntricul mi-e sferă fără margini
şi nu ştiu unde amănuntul tău îl voi putea găsi,
ori dacă materiala ta fugă nu-mi va aduce păragini
din tangajele iubirilor trecute, gestului a părăsi.

de o vreme gândurile mi se sparg de ploaie
şi colţul oraşului e atât de trist şi răguşit
încât spre canale sentimentele curg zoaie
iar păsările de aripi s-au lepădat, le astupă voit.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!