adevarat

Armă fumegând

Ea mă sărută electronic
prin e-mailuri, dar săruturile-s tot mortale
Mă îmbrăţişează cu adjective drăgăstoase
şi cu prepoziţii plasate aiurea
Mă leagă cu propriile mele
greşeli gramaticale şi litere lipsă
Îmi caută punctele vulnerable şi le găseşte foarte uşor...
Exact ca un copoi
mi-a adulmecat mirosul
sau cum ar fi făcut un bun cercetaş
ea mi-a luat urma caldă încă

Ochiul de detectiv al acestei femei este bun
m-a scos din ascunziş
ca pe o o prepeliţă-n zbor spectral
dar n-a apăsat niciodată pe trăgaci...

Tot ce mi-am fi dorit vreodată cu adevărat
a fost să fiu prezentat în palmaresul ei
ca un trofeu...

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însemnare

Este adevărat,
Eu nu sunt cel aşteptat.
Eu nu iau munţii în spate
Să mă duc cu ei în singurătate.
Nu am timp ani să număr,
Nu pun secera lunii pe umăr.
Eu nu iau soarele în mâini,
Nu arunc cerul la câini.
Eu trec prin viaţă
Ca printr-o zi cu ceaţă.
Tinereţea mea e o stradă
Pe care se topesc oameni de zăpadă.
Eu nu aplec sferele
Să caut în părul nopţii stelele.
Nu sunt făuritorul de pâini,
Nu aduc zorile în mâini.
Eu nu sunt profetul care să moară pe cruce,
Nu am ce să spun, nu am unde mă duce.
Dar sufletul acesta cu şerpii curcubeului în plete,
Sufletul acesta chinuit de sete,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Virgil Carianopol din Scrisori către plante (1936)
Adăugat de Elena Druţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabie în deşert

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău.
umbrele noastre dansează noapte de noapte în catedrala iubirii
călcând peste florile aruncate de anotimpurile tinereţii fără sfârşit.
urletul oceanului nu se aude, rafalele furtunii nu mă mişcă din braţele tale,
şi zeii plâng însinguraţi numărând mângâierile,
mereu numărând.

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău,
o lume întreagă încearcă să ne închidă dragostea într-o stea de nisip.
de aceea trebuie să murim departe de lume
minţindu-ne sângele că am fost cu adevărat fericiţi.

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău,
eu navighez în sângele tău căutând fericirea.
tu te acoperi cu mine,
ca să uiţi să trăieşti...

poezie de Eduard Dorneanu (3 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheers, darlings!

mi-am promis

că o să blochez totul

într-o pânză de indiferenţă

c-am să le-nvăţ mişcările

şi-am să râd cu ei

şi-am să-i seduc

cu

inocenţa mea şi

provincialitatea

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ziduri

Vârsta n-ar putea decide niciodată-n locul tău,
Şi nici timpul nu-ti va spune când să stai,
Tu iubeşte ne-ncetat fără părere de rău,
Multumit cu ce ai strâns şi cu ce ai.

Nu iubi ce-i place lumii, ci iubeşte ce vrei tu,
Nu păşi cum cântă viata, căci e greu,
Spune azi la toate 'da' şi uită-l pe 'nu',
Trăieşte-ti visul cu adevărat mereu.

Lacrimi n-ar putea să zică niciodată ce simt eu,
Nici cuvinte n-o să scrie tot ce simt,
Nu poti fi asemeni mie... gândul meu,
Ne deosebeşte tare, şi nu mint.

Nu alege o iubire din poveşti,
Nu alege să iubeşti ce e frumos,
Ve-i fi iubit drept persoana care astăzi eşti,
Şi de iubeşti şi tu la fel, eşti norocos.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce suntem Născuţi?

nu simt durerea ce curge-n valuri
printre tenebre colonade,
simt,
doar,
clepsidra risipită ce picură din noi,
şi fiecare pas ce conturează amprenta
iubirilor pierdute
în zâmbetul care primeşte aprobul
clipei născută din genuni,
din sfânta încrucişare a ispitirii în cei buni,
cei mai nebuni
dintre nebunii născuţi din farmecul
frământării lutului sumar,
simt,
doar,
culoarea ce capătă contur
în quadratura seninului din Univers,
acolo unde...
unde nu-s...

[...] Citeşte tot

poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (2016)
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În gară (nu e de mirare),
Găseşti W. C.-uri de valoare...
Găseşti în ele şi cuier,
Să îţi agăţi ce vrei în el.

Miroase parcă a...
Pe jos e mult prea nespălat,
Însă plătim ca-n occident.
Păcat că nu e internet.

Cu-aerisire la... pardon,
Plăteşti, dar ai condiţii, John,
Şi uşurel şi delicat,
Dai drumul la... edulcorat.

E trai, vă spun, adevărat!
Aici săpun a existat,
Dat aparatul, mama lui,
Cum fuse agăţat în cui,

[...] Citeşte tot

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, vorbe, vorbe...

trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme – îţi aminteşti
mai târziu de ele – aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,
trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele
sa însemne ceva – ceva ce nu se mai aşează
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
ca e în tine – că simţi.
oricine poate să facă vorbe unele după altele –
oricine poate să vorbească – nu asta
e principalul – ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)
şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca nişte urme în zăpadă...

poezie clasică de Mircea Ivănescu din Versuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă e-adevărat - replică la poemul "Mai lasă beletristica..." de Valentin David

E-adevărat, sunt cititor fidel,
Plutesc în lumi regale, cu eroi,
Da-n plină zi, mă latră un căţel,
Bine-nţeles, căţel de usturoi!

E unul care n-are-n vene foc,
Şi, cu păreri din vremea lui Pericle,
Citeşte numai cărţile de joc
Şi-adesea, etichete de pe sticle.

Citind facturi, el crede că-i savant,
Dar adevărul este mult mai trist:
El vrea să-i pun, pe Goethe şi pe Kant,
În râşniţa-i de prea zelos marxist!

Ca om de rând, cobor în beci, oricum,
Dar la vecină, să-mi probez elanul...
Şi tot citind cu ea, se-aude cum
În casă, sus, îi sforăie... fazanul!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Nu ţi-aş scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoşi au cântat de trei ori în noapte -
şi-a trebuit să strig:
Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat?

Sunt mai bătrân decât tine, mamă,
ci tot aşa cum mă ştii:
adus puţin de umeri
şi aplecat peste întrebările lumii.

Nu ştiu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri
şi să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevărat şi care-i mai frumos?
Mâna mi se opreşte: e prea puţin.
Glasul se stinge: e prea puţin.
De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,
de ce m-ai trimis?

Trupul meu cade la picioarele tale

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!