Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Vis

Poezii despre Vis, pagina 32

Marius Robu

Decât un vis

Sunt singură ca vântul care bate
Ca frunza care nu-și găsește ram,
Că sunt numai puțin din cum eram
N-o știe nici o piatră din cetate.

Că m-ar izbi de nu m-ar crede stâncă
Și m-ar strivi ca pe un ou de cuc
La nici o întâlnire nu mă duc
Temându-mă că nu venit-ai încă.

Sunt pasăre, dar îmi lipsește zborul
Și piatră sunt, dar n-am nici o tărie
M-am pitulat în suflet. Nu mă știe
Decât un vis ce mi-a furat amorul.

poezie de din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Persistența memoriei

un țărm marin apocaliptic, iubite
brodat cu ceasuri parcă topite de soare
parcă răsfrânte peste miticul timp,
freamătă materia topită în cazane solare
curge în magma timpului revolut.
suspendată într-o stare de vis aievea
mă joc cu ideea de timp absolut
mi-ntorc toate ceasurile vieții vândute
acestei mirifice patimi numită reverie
acestui vis tainic aureolat- numit poezie-
și ele mi-arată ora memoriei absolute
doar ea este ora adevărată și profetică, iubite
pe noi, un ocean de iluzii ne înghite.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ratină de gând

ramură-nflorită-n gând
eu tot tac și tac și ascult
muguri cruzi în pulsul fin
răzvrătindu-și rod divin

vântul volnic și vorace
fremătând culori opace
prin horbota-i abisală
mă ridică mă coboară

pe-un ponton la cap de lume
fluturi albi orfani a/nume
însoțesc în zbor plăpând
vis de aripi vis fecund

persuade-n tâmple albe
ninși mi-s anii unor fapte
înfior în văi cu plângeri
dor redeșteptat de îngeri

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ioana ManolacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Speranța...

Un vis frumos s-așterne-n prag,
Un vis ce nu mai vine
În al nopții lung metraj... te aștept
Te aștept pe tine...

Trecut-au nopți și zile-ntregi
Trecut-au în neștire,
Trecut-au luni și ani la rând,
Iar eu te-aștept pe tine.

Trec anii încet, trec rând pe rând
Trec anii în neștire,
Îmbătrânesc în al vieții gând
Gândindu-mă la tine.

Doar o lumină se mai vede-n gând,
E ultima ce moare,
Apar trecând rând pe rând,
Speranța și împăcarea.

poezie de
Adăugat de Tudor MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Icoana mamei din oglindă

Privesc în oglindă. Măicuță, tu taci.
Doar semne cu mâna-n tăcere îmi faci.
Un zid se sfărâmă, ades îmi zâmbești
Și timpul se-ascunde-n frânturi de povești.

Oh, timpul își toarce fuiorul de vis.
Cu mânna, prin timp am trecut, te-am atins.
Azi ninge la tâmple... Clepsidra s-a spart...
Măicuța mea bună, eu nu te-am uitat.

O lacrimă curge prin mine-napoi...
Icoană, măicuță, vegheat-ai, ca noi,
În suflet s-avem libertatea de-a fii
Fântână de soare și vis, veșnicii...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pușkin

Fântânii din Bahcisarai

Fântână a iubirii, vie!
Doi trandafiri ți-aduc în dar.
Șoptirea ta mi-e dragă mie,
Poeticul tău plâns, amar.

Mă scaldă ca-ntr-o rouă rece
O pulbere de-argint curat.
Curgi, drag izvor, și te petrece!
Șoptește-mi tot ce s-a-ntâmplat…

Fântână-a dragostei, amară!
Pe-a tale lespezi am slăvit
Iubita, depărtata țară.
Tu de Maria n-ai grăit…

O, pală stea-n saraiul mare!
Și-aici uitarea te-a închis?
Maria și Zarema oare
Sunt numai umbra unui vis?

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Umbra

Magia nopții când coboară,
Satu' se transformă-n hău.
În piept îmi zace-a câta oară
Un dor nebun de chipul tău.

Și azi mai simt plăcere fină...
Din lumea ta doar pot s-o am.
Îmi umpli viața cu lumină
Prin fulgii moi ce-mi bat în geam.

Și prin dorul cel enorm
Născut din pieptu' tău, de-aproape,
Te simt prin vis atunci când dorm,
Luceafăr tăinuit în noapte.

Vreun vis urât vrând să te zboare
Tristețea-și cată cărărui.
Un zâmbet vrea să mă-nfioare
Născut din ochii tăi negrui.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De vis n-ar fi

Îi spune vis
la o poveste fără sens,
ca un crâmpei
dintr-un ochean
cu sticle colorate, sparte,
un fel de real interzis,
sau un condens
din tot ce-am petrecut printre ai mei,
cu toții figuranți pe un ecran,
apropiați, ce la trezire sunt deja departe
ca într-un soi de paradis
pierduți, lăsându-mă cu mintea plină de idei...

Vis i se spune
și la ce-ai dori
să se-mplinească,
ceva mai mult decât ai crede,
un soi de imposibilitate,
la care fără rațiune
-pân-a muri-

[...] Citește tot

poezie de (14 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copil nenăscut

oare cum ar fi să fii
copil încă nenăscut?
cred că n-ar trebui să mai aștept
vreo mântuire,
sau firimiturile aruncate
de specia umană,
mi-ar fi de ajuns
cuvintele mamei auzite
prin vis
dintre faguri de miere,

cum ar fi să stau drept în fața
milei lui Dumnezeu și a oamenilor,
să nu mă știe,
să nu mă pedepsească,
să nu mă căsăpească,

cum ar fi să fii un copil,
nenăscut încă,
neînduplecat și în

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Clipa divină

Nu mă tem de tine, moarte,
Chiar dacă vii să mă ucizi în vis.
Atât mă tem, că încă nu am scris
Cum să te spânzur într-o carte.

Să văd cum mori și Tu măcar o dată
Cum sufletul îți curge în pământ
Că n-ai în tine nimic sfânt
Ființă hâdă fără nici o Pată?!

Aduni copii, femei, bătrâni
Cum îi alegi, nebună fără minte?
Dintre cei răi, pe cel cuminte
Tu, Pacoste, din Casa de nebuni.

Sunt prea bătrân să mă mai tem de tine
Și n-am sfârșit ce am avut de scris
Omoară, Doamne, păcătoasa-n vis
Și-nvață-mă să fac ce se cuvine.

poezie de
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 32 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook