+30 +de +ani

Întoarcerea

Un cer fierbinte, fără de culoare,
îmbrăţişa pustiul ars de soare.
Cu chip aprins, cu haine zdrenţuite,
prin spinii frânţi de vânt şi de copite,
prin nori de praf, prin mirosul de cloacă,
goneau porcarii slujba să şi-o facă.
Dar dintre toţi, mai copleşit de chin
era un tânăr, un sărman străin.
Plecat de la părinţi cu-averea-n brâu,
el o pierduse-n cârciumi şi-n desfrâu,
o risipise pungă după pungă,
crezând că mii de ani o să-i ajungă.
Şi-acum, în zdrenţe, muribund aproape,
el nu avea pe nimeni sa să-l scape!

Doar marea cu împărăţia-i sumbră
de taină, de tăcere şi de umbră...

În zare, pe sub crengi d-eucalipt,
venea o caravană din Egipt.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către cel străin de ţară

Eu trăiesc în rând cu ţara, tu (ciocoi împins de bani)
Vei pieri într-o furtună, nu rămâi trecând prin ani
Ca un faraon în piatră, să te ţină minte: cine?
Ţi-ai vândut întâi credinţa, m-ai vândut apoi pe mine.

Nu-s monedă să mă schimbi pe un tulbure capriciu,
Ceilalţi au zis: REZIST peste ani de sacrificiu.
În decenii de hoţie ceafa mult ţi-ai îngroşat,
Că nu încapi nici în mormânt, ciocoi aprig, îndesat.

De ţi-ai pus în buzunare averi multe să te ţină,
Putrezeşti tot în pământ cât îi punga ta plină.
Nicio floare n-o să crească peste tine cât îi vară,
M-ai minţit şi m-ai vândut pentru a nu stiu câta oară.

Ţara nu e târg – e mumă. Nu rămân un martor mut;
Cât crezi tu că o să rabd, lacrimi multe să le ascult?
Unde calc nu sunt legitim, toate le-ai înstrăinat,
Iar din lume îmi vine veste plânsul fiului plecat.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de Patriotism (Constelaţii Diamantine - feb. 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comemorare Sfântului Ştefan cel Mare

COMEMORARE SfÂNTULUI ŞTEFAN CEL MARE
(omagiu la 500 de ani de la intrarea în eternitate)

Spre o domnie de veacuri apusă,
pioasa mărturie se îndreaptă,
să scriu strategie ce a fost dusă
de voievod în luptă şi în orice faptă.

La Putna, clopotele dau trezire
în zi de iulie şi sărbătoare
pentru comemorare-n mânăstire,
a Sfântului Ştefan-Vodă-cel-Mare.

El nu purta renume din statură,
ci din fermitate şi-nţelepciune,
de la cotropitori atrăgând ură,
prin rugă a dus ecouri în lume.

Pe pământ trimis de Divinitate,
să cârmuiască neamul moldovenesc,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti / Editura Paideia - 2008
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzeul satului

Din viaţa acestor oameni
Lipsesc mai multe secţii,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea şi norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlneşti aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur şi argint,
Ţăranii şi-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,
Care le cântau fără bani toată viaţa,
Şi toată moartea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor moştenit de Dor

Să-ţi fie dor de cineva,
Încât să nu mai ştii de tine,
Să te gândeşti altundeva
Decât unde un cap te ţine.

Un cap de aţă, ca o zestre
Pe care n-ai mai da doi bani,
De ţi s-ar face la ferestre
Un semn, visat de-amar de ani.

Ce dulce vis, ce interzis
Amor, moştenitor, ce dor!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (8 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muguri calzi ce cad

E-un ritual ce parcă s-a născut
Din liniştea de piatră a mesei de tăceri,
E caldul obicei de sori de lut
De-a rupe raze-n pomii grăniceri.

E nudul obicei din zori de zi
Plânsorile din flori desferecând,
Sunt muguri calzi ce cad, sunt muguri vii,
De primăveri eterne fremătând.

E-acelaşi ritual de mii de ani,
Când paşii te mai poartă prin livezi,
E veşnic ritual de pomi orfani
Ce plâng copiii calzi şi vii şi verzi.

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.

O umbră o să stee mereu între noi doi
(Noi care-am fost pe vremuri lipiţi ca două palme
Pe pieptul unei moarte) şi veşnic între noi
Vor creşte neguri numai în aparenţă calme.

Cuvântul de-altădată nu-l vom mai folosi,
Tăcerea fără seamăn de-atunci n-o vom mai tace.
Vom sta mereu ca zeii deasupra şi vom fi
Cu mâinile pe scuturi severi şi plini de pace.

Trişti, vom cunoaşte ceasul nu după dezmierdări
Ci întrebând în stânga şi-n dreapta trecătorii,
Mai morţi ca morţii, singuri şi fără remuşcări,
Ne vom ciocni în cosmos doar uneori ca norii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Golănească

Să bem, prieteni, mult şi anonim,
hârdaie cu vin roşu ne adastă,
la urma urmei tot ne poticnim
şi ni se culcă greerii în ţastă.

Acelaşi basm urât e împrejur
cu aripa de plumb şi coiful rupt,
deasupra cerul pus în abajur
şi îngerii ce visele ne-au supt.
În ăst peisaj călătorim mereu
dealung de ani şi veştede tristeţi,
halucinaţi cătăm un empireu
ce nu se mai iveşte-n dimineţi.

Zădărnicia stă cu noi la cot
şi-n suflete ne urlă când şi când.
Măcar să bem cotnarul lumii tot
învinşi, nemângâiaţi şi fluierând.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", an VI, nr. 1 (aprilie 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu mai ai nevoie

Când nu mai ai nevoie
de-ai tăi părinţi sărmani
să nu uiţi c-ai avut-o
de ei atâţia ani.
Când nu mai ai nevoie
de fraţii din trecut,
adu-ţi aminte câtă
odată ai avut.

Când nu mai ai nevoie
de soţul tău slăbit,
adu-ţi aminte câtă
în viaţă te-a-nsoţit.

Când nu mai ai nevoie
de prietenul căzut,
să nu uiţi câtă vreme
nevoie ai avut.

Când nu mai ai nevoie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul arbore

După taifun

De ani împovărat,
bătrânul arbore
s-a prăbuşit înlăcrimat
şi murmură înspăimântat:

"ce vremuri tulburi,
ce lume nebună,
unde mi-s fraţii?!
pământul alunecă,
oceanul se-agită,
e-o vreme cumplită
pentru bunici şi nepoţi,
pentru mame şi taţi,
chiar pentru prieteni şi fraţi...
Sunt singur,
unde - aţi dispărut cu toţii?!"

Cu flăcări pe nări

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Cărbune
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!