sun tzu munti

Ca o prinţesă a zăpezii

Odată prins în jocul vântului de toamnă
înveţi că şi legile lui se clatină,
ochiurile de pădure capătă culori incredibile
pe care numai zeii le pot sustrage
pentru farmecul acestei lumi.

Mi-a rămas privirea agăţată de arbori
ca de o iubire care se sfârşeşte
într-o imagine căzută în amintire
cu aripile frânte.

Vântul şi ploile molatice se înţeleg
şi-i dau rând luminii,
să pară mai caldă decât este
ca o prinţesă a zăpezii
ce va coborî din munţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir de artişti

Numai artiştii au corupt tărâna,
din vina lor răsar pe lume flori,
prin arbori trec pierduţii - dirijori,
şi-şi mişcă-n fiecare creangă mâna.

De-atâţia pictori morţi în cimitire,
culorile se strâng ca pe la nunţi,
un sculptor taie nebuneşte munţi,
planeta e-n pericol de iubire.

Gerosul vânt şi vântul prea fierbinte,
ce sfarmă ţări şi prescurtează vieţi,
pleacă din pieptul marilor poeţi,
ei, după moarte, mai rostind cuvinte.

Artişti nocivi în viaţă şi în arte,
ei sunt cu-atâta mai nocivi în moarte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihoză profundă

sunt ploaia de emoţii anunţată-n prognoză
mă întind peste munţi că un curcubeu
viaţa mea complicată vreau să fie roză
să nu simt bătrâneţea cum mă apasă greu.

răspândesc în lume zilnic câte o doză
de optimism crescut în cuib de stea
îmi spăl chipul cu rouă de pe tuberoză
în paradisul minţii să simt dragostea.

în palmele timpului mă simt o mimoză
cu fluturi în piept dansând iubitori
îmi imortalizez fericirea în poză
alături de prietenii ocrotitori.

poezia inimii magnifică psihoză
o răspândesc în lume pentru visători.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândria de a fi român

Încă din copilărie
îmi doream, când voi fi mare,
să port şi eu cu mândrie
tricolor la cingătoare.

Să fiu mândru că-s român
în ţara plină de soare.
Aici m-am născut român,
cu Carpaţi, Dunăre, mare.

Pe munţi vreau să fiu stăpân.
Pe câmpie, pe izvoare.
Să unesc tot ce-i român.
Să fac România Mare.

Din bătrâni am învăţat
să-mi iubesc neamul şi glia.
Libertate, ei mi-au dat,
să trăiesc în România.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă cu păcate şi tristeţe

Plouă cu blesteme şi prigoană,
Fulgeră şi tună dinspre munţi,
Sufletul... îmi este ca o rană
Ne-nţeleas-a paşilor mărunţi.

Clipa-i risipită... în dezastre,
Aripile-s frânte de destin,
Departările-s tot mai albastre
Şi norocu-atâta de puţin.

Este-o noapte-adâncă şi nebună,
Vântul bântuie printre năluci,
Mlădioasă... luna-i o stăpână
Care stie... unde-o să te duci.

Plouă cu păcate şi tristeţe,
Îmi tresar în inimă... dureri,
Timpul însă, vrea să mă inveţe,
A uita de tot ce a fost ieri.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi realitatea visează

Să-mi fie cu iertare,
Că te-am visat doar jumătate,
Am nevoie de o lungă hibernare,
Să ajung imaginea din realitate,

Ca de sticlă-s acei doi picuri,
Care stau şi se privesc,
Şi-au dat şi foc la scuturi,
Nu ştiu de visează sau trăiesc.

Nici munţi, dealuri ori câmpii,
Sau chiar şi marea-nvălurată,
Nu te ajută să descrii,
Peisaje dintr-o cameră întunecată.

Este poate cazul singular,
Când visu-i gelos pe realitate,
Căci el are rolul de coşmar,
Când realitatea visează departe.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (4 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Am fost ascultat la geografie.
Trebuia să vorbesc despre munţi, ape şi păduri.

Profesoara m-a privit sever,
Apoi mi-a cerut să spun lecţia.
Dar eu am început să vorbesc despre tine.

Am demonstrat că relieful nu există
decât în noi,
Că râul e iubire,
Că muntele e absolut,
Că pădurile sînt strigăte de dragoste.
Apoi am vrut să-i conving pe ceilalţi
Că toate acestea eşti tu!
Dar cei din jur au râs,
Iar profesoara mi-a pus 2,
Fără să-şi dea seama că şi doiul
E tot o pereche,
O pereche de îndrăgostiţi,
Care, de fapt, suntem noi [...]

poezie de Vlad Solomon din În noi e un cer mai adevărat (1984)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iglu

fulg după fulg, din cer se cerne,
făina albă-argintie, cuprinde pământul
în plapuma iernii,... ninge! ninge!...
cade din cer perdea de stele,
strat după strat, bărbaţii aruncă lopeţile pline
făcând pârtii şi deschizând drumuri de acces,
munţi de zăpadă cu bază largă
şi coif cu fruntea descreţită,
adună copiii pe el grămadă,
cu mâinile lor sapă un tunel formând iglu,
chiote de bucurie şi curiozitate se aud în
casa de zăpadă a Domnului.

poezie de Cristina Mariana Bălăşoiu din Jocul de lumină al soarelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magice gălbenele

Întunericul serii coboară din munţi
Cu mâna ta ce-mi mângâie chipul,
În cameră, gălbenele-n ulcele de pământ
ne zâmbesc
Pe muzica neuitatelor clipe.
Privirea ta – delicat trandafir –
Mă cheamă s-o sorb cu săruturi,
Oglinzile sufletului să-şi găsească
în lumină ecou
Doar simţind esenţa din gânduri.
Eşti aproape, acum, de sufletul meu,
În freamătul frunzelor toamnei!
Pe cer, doar stelele ne mai vorbesc
În ploi ce cad valuri-valuri –
Vestitorii nopţilor ce-şi aduc din trecut
Dorinţele transformate în fluturi,
Petalele gălbenelelor, uitate de timp,
În pletele-ţi jucăuşe cu vântul...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri O avalanşă de tandreţe (octombrie 2014)
Adăugat de Diana Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: cernire, tăcere şi zăpadă.
Sângerie, vânătoarea coboară în pădure;
O, privirile moi ale sălbăticiunii.

Liniştea mamei; sub brazi negri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece răsare năruită.

O, naşterea omului. Sub temei de stâncă
Apa albastră vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prăbuşit îşi zăreşte imaginea,

O paloare se trezeşte în odaia înăbuşitoare.
Îndoită, luna
Iluminează ochii bătrânei împietrite.

Vaierul, strigătele facerii! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele băiatului,
Zăpadă, care cade domol din nor de purpură.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!