sir

Legenda

Strălucitoare-n poarta raiului
sta Eva.
Privea cum ranele amurgului se vindecau pe boltă
şi visătoare
muşca din mărul
ce i l-a-ntins ispita şarpelui.
Fără de veste
Un sâmbure i-ajunse înre dinţi din fructul blestemat.
Pe gânduri dusă Eva îl suflă în vânt,
iar sâmburele se pierdu-n ţărână, unde încolţi.
Un măr crescu acolo – şi alţii îl urmară
prin lungul şir de veacuri.
Şi trunchiul aspru şi vânjos al unuia din ei
a fost acela
din care fariseii meşteri
ciopliră crucea lui Isus.
Oh, sâmburele negru aruncat în vânt
de dinţii albi ai Evei.

poezie celebră de Lucian Blaga (1919)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoezie

Nu sunt poet!
V-a păcălit privirea
Pe-un şir de puncte puncte
C-un suflu coerent...

Nu am idei,
Căci pleacă şi nu vin
În urmă să-mi adape
Din muză... un crâmpei...

Nici rima nu e pură!
S-au strâns litere "nule";
-Prietene-s pe faţă
Iar pe la spate... fură...

Ritmul e şchiop!
Câte-o silabă scurtă
Mai fuge de acasă
Căci "şeful" e... miop!

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (11 octombrie 2010)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragane

Smei cu limbi de foc prin nori se svârcolesc,
Demonii setoşi sorb apa din ocean;
Alizee se transformă-n uragan,
Ţărmurile mor sub apele ce cresc.

Pare-se că ruga către zei e-n van,
Oamenii sunt răi, ei nu se mai iubesc,
Dar a cere milă nu mai contenesc
Şi calvarul le revine an de an.

Crude zeităţi s-aruncă în valuri
S-ajungă în miezul Terrei şi-n nadir,
Despoţi stăpânitori acelor locuri,
Când a lumii viaţă-i prinsă de un fir.

A trăit planeta ani... milioane-n şir,
Nu mai fie uragane, doar zefir!

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turtă dulce

Infanterişti cu capete plecate,
gnomi muribunzi într-o dramatică oaste
Amuşinând prin muşuroaie de beton,
nevrednice şi nedorite moaşte
Comuniuni perverse, piei izolate,
în corturi surde se clădesc alene,
Nici vânători, nici pradă nu suntem,
ne tulburăm cu ispitiri perene...

Surzi ne târâm nu prin caverne de oţel,
furnici neîmplinite într-un şir...
Comunicare telepatică absurdă,
din pâlpâiri de şubrede antene, bir
La o entropic muzicală vrajă,
suită-vortex încrucişată pe oase înălbite
Trăim în tuburi muzicale,
ignobil xilofon în noapte prin şoapte adormite...

poezie de Sorin Rus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necunoscuţi

Cad fără şir, necunoscute,
Atâtea lacrimi omeneşti...
O! Câte adâncimi de inimi
Într-însele poţi să citeşti!

Dar lacrimile nu sunt slove
Meşteşugite de tipar,
Şi cartea lor e scrisă-n suflet,.
Şi titlul lor e: În zadar!

Acei ce plâng nu pot, adesea,
Să-şi tălmăcească plânsul lor
Pe note dulci, armonioase,
Pe rime care curg uşor...

Ei nu fac opere de artă
Din plâns, dintr-un suspin profund;
Dar câte operi de durere
În a lor lacrimi nu se-ascund...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul copilăriei

bunica ştergea ferestrele
cu o fâşie de pânză
clătită în lumina dimineţilor.

de fiecare dată
pomii căpătau flori
florile căpătau glas
şi glasul se pierdea
în urechea mea de copil
asurzind-o.
gardul ce separa
curtea păsărilor
de grădina cu zarzavat
devenea mai înalt şi mai alb
ochii mei nu puteau să-l cuprindă
dar vedeam cum un şir de furnici
urca treptele-n tindă
sau cum se retrăgea melcul
în casa lui cu o singură încăpere...

[...] Citeşte tot

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesager

Căpitane, căpitane,-o vijelie mare ne caută pricină,
Zbârnâie vela zburător, nava tanghează de nebună;
E ceva acolo pe covertă-n prova, o lumină.
Vino-ndată pe punte, sir, sunt semne de furtună!

Căpitanul doarme – dă-i pace, mai bine-asigură acea-barcă,
A trecut tempesta – fenomen destul de rar prin această zonă.
Ne-a salvat – a făcut întocmai ce trebuia să facă!
Lasă-l să doarmă – azi faci de cart singur la timonă.

Căpitane, căpitane, noaptea-nşiră vrăji, se-apropie năpasta,
Spumă albă, cer gol, iar marea, pustie, latră ca un câine.
Spune-ne poveşti ca altădată. Smoală-i noaptea asta!
De ce nu urci pe comandă să vorbeşti cu mine?

Căpitanul doarme – cartul parcă nu se mai termină,
Doarme-atât de liniştit – să-l lăsăm să-şi facă somnul.
Marea nu-i pustie – oamenii o iubesc, marea n-are nicio vină.
Cerul nu-i gol – acolo, ştim cu toţii, locuieşte Domnul.

[...] Citeşte tot

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte, căutam să mă cauţi necontenit. Să-ţi prind în firul alb, raze şi striviri de lună ascunsă. O să picure din ea lumină, hrănindu-ţi nevoia vie de strălucire şi apoi întânericul ne va îmbrăca goliciunile. Rând pe rând, cu tandreţe, lăsându-ne pradă lumii întinse peste amintiri şi prezent nenăscut. Poate ne vom asculta ore-n şir, delectându-ne sub mantia norilor. Chemările vor inunda văzduhul frenetic, fără timp de regrete. Şi atunci îmi va fi iar bine cu noi. Împreună fără resturi de vis netrăit. Doar cu rostul acela comun, iubindu-ne în tihnă rătăcirile.

Andreea Palasescu (23 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret şi speranţă

Am plâns la moartea ta, iubito
Am plâns şi n-am niciun regret
Am vise nopţi în şir, iubito,
Cu tine ca şi când te-aştept.

Am pus pe crucea ta iubito
Un biet buchet de trandafiri,
Să te-nsoţească-n nemurire
Să te păstrez în amintiri.

Vor trece ape şi milenii mii,
De când te plimbi pe Elizeele Câmpii,
Vor trece morţi şi vieţi la infinit,
Nu te-am uitat chiar dacă ai murit.

Ce-ai face tu în locul meu,
Ai fi uitat c-am fost al tău,
Chiar dac-ai face eu nu aş putea
Să dau cu piciorul în ce-a fost dragostea ta.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!