moarte bunicului

Străina din mine

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, uneori, îmi lunecă prin suflet
cu paşi foşnitori ca un grafit ascuţit
pe luciul unei coli
de hârtie.

Tăcută ca umbra,
de parcă ascunde o vină
în fiecare noapte o aud cum suspină;
întotdeauna se trezeşte în zori,
scutură cerul de nori şi zâmbeşte
nefiresc de senină.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar cunoaşte bine arta umbrelor
şi, seară de seară, dansează pe toţi pereţii
la fel ca mâinile bunicului
în copilăriei.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Victoria Glodean (2016)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om prevăzător

Îl ţii de rău pe Crispus, Faustine. Da, aşa e,
Nu i-am lăsat nevestei, la moarte, o lescaie.
-O fi avut în viaţă un alt moştenitor?
-Desigur, pe el însuşi. - Ce om prevăzător!

poezie de Marcus Valerius Martialis
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri târzii

Suferă de insomnie
şi toate le dor.
Ştiu deja că lumea
poate să existe şi fără ele.

Stau departe de foile de hârtie.
Singure se trag la margine,
precum elefanţii
înainte de moarte.

poezie de Feliks Netz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te române, profanii tăi să piară...

Ridică-te române şi uită-te în munţi
Înlănţuiţi de vreascuri, de brazi (şi ăia ciunţi).
Şi uită-te la tine, cămaşa ta-i de gheaţă,
Iar somnul tău de moarte confiscă orice viaţă.

Visezi coroane nalte şi regi călcând pe tun ;
Dar unde-ţi este oare mândria de român?
Că noaptea care vine e noapte pentru ţară,
Iar tu te stingi simţit în pâinea ta amară.

Rănit e pieptul tău de visul cel naiv,
Ce negura a-nghiţit... e mort definitiv!
Să ştii că zeii mor în tunet sau în fulger,
Şi-acela ce te-nşeală sub masca unui înger.

Ţi-atârnă ceru-n ştreang, te uiţi ca un străin
La doi bătrâni bolnavi cu inimi de pelin.
Deschide bine ochii... şi iată sărăcia - UMBLĂ!
Nu încuviinţa avarii, că patria nu-i umbră!

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Constelaţii diamantine (februarie 2018)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materii

din punct de vedere al fizicii
înaintez cu viteza vieţii spre moarte,
geografic, pieptul mi-e deluros de suspine
anatomic, sunt scheletul de vise
acoperite de carnea păcatului

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând linia

Cântec de moarte

Va fi–n amurg, luceafărul pe cer,
Şi-un glas mă va chema din depărtare.
Nu se va-auzi suspin pe debarcader
Când velele voi ridica pentru plecarea mare.

poezie de Alfred Tennyson din Demeter şi alte poezii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

animalul nocturn e pe moarte
zorii pun la geam un cearşaf alb
e seninătate e triumful tuturor puterilor
azi noapte învinsul şi-a băut sângele
ca pe o cerneală violetă
şi am redevenit zorele

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Premoniţie

Nu mă păcăli, Toamnă,
cu mângâierile tale formale,
cu peisagii zăcând pe simezele
romanticilor întârziaţi
Prea multele-ţi naturi moarte
ascund în ele premoniţia
viforniţei ce mă va îneca
în albul uitării...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Arzând în neantul fără de-nceput
Lumină sacră ce moarte n-a văzut
Ce-n infinit se-ntinde făurind
Din albă negură, fiinţă dăruind.

Tainic zămislita-n inimii o rază
Ce din prunc în moarte, speranţă ea creează
Încoronând cu a stralucirii sale fiinţa
Ce-n om îşi puse iar credinţa.

Încercat-au fitile frânte-a o defini
Rătăciţi de raţiunea simplă de-a o trăi
Căci a sa coroană greu apasă
Pe capetele ce plecate nu se lasă.

Primar instinct de-a vieţui
A altor trai spre-a birui
Prelungind doar a sa viaţă
Zdrobind sălbatic ce-n contra i se-nalţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!