la*multi*ani*fratele*meu

Dojana (Doina)

Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profan al cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte... Mioarele pasc îndelete pe colina cea verde... E turma bogată a lui Oancea; în târguri din lume vestită'i e lâna, vestită'i e brânza, vestit caşcavalul... Mioarele pasc îndelete sub grij'a doi baci de credinţă, sub paza dulăilor aprigi, de sfâşie ursul... Alături la umbră de stâncă stau bacii. Sunt frate şi frate. Cel mare, cu pleoapele închise, îşi trage luleaua. Iar fratele tânăr, culcat stând pe spate, doineşte o doină din fluieru'i magic... Şi cântă şi cântă flăcăul, de dor şi de jale, un cântec pe care Carpatu'l cunoaşte d'atâtea ş'atâtea vieţi de oameni. Trecut-au destule şi alte-or mai trece: Carpatul şi doina de veci sunt prieteni, de veci or să fie... Şi cântă flăcăul de plânge şi frate, de plâng şi mioare, de plâng toţi dulăii, şiroaie de lacrimi, atât e de dulce! Dar iată-l deodată în sus se ridică, şi fluieru-şi trage din buze. Îl întoarce la ceafă şi'l vâră'n cămaşa soioasă de zer şi scorţoasă... Se scarpine bine; răsuflă. Şi iar îl ia-n buze şi iar se porneşte... Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profanal cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte. Ce vraje!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale din ziarul Universul Literar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strafund de ochi

Valul venind spre mine a împietrit în aer
O, chiar şi tu, iubito, ai rămas
într-o deplină nemişcare.

Şi timpul are febră
O, el mă arde
secunda este fixă ca o perlă
şi stropii valului atârnă-n aer.

Tu, atât apuc să strig, tu
şi cuvântul începe să se vadă
încet, âncet cum se vede lăsarea de noapte,
cuvânt din două litere: tu.

Animal monstruos, înţelesul
s-a oprit, şi începe să se vadă…

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carusel (în loc de prolog)

Imprudent am pus culorile în morişcă
Şi le-am învârtit,
Le-am învârtit până la alb.
S-au dus de-a valma anii,
Amintirile, visele
Într-un tărâm de o culoare fără culoare.
Am vrut să mă opresc puţin, să strig la ele,
Dar şi strigătul s-a oprit în cascadă.
Torentul mi-a luat cuvintele neauzite
Şi le-a târât în marele infinit al mişcării.
O pălărie de paie, uitată la cişmea,
Şi plânsul meu de-acasă, s-au învârtit până la alb.
Un ghiozdan cu manuale,
În timp ce căscam gura la vitrină,
Şterpelit de cineva, s-a învârtit până la alb.
Vecinul bătut cu varga, la gardul cu sârmă ghimpată,
De soţia lui geloasă,
S-a învârtit până la alb.
Întâia senzaţie de înot şi întâia probă de înec
La ştrandul Bivol, s-au învârtit până la alb.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de George Meniuc (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele

Aici câinele trebuie să latre, că de-aia e câine,
Iar când mănâncă stăpânii la măsuţa joasă
Pe scăunele cu trei
Picioare,
Să se uite în gura lor, înghiţind în sec.
Până când, la sfârşit,
După seninul crucii şi slăbitul curelii, cu un oftat,
I se aruncă mămăliga,
Iar el dare de-un stânjen în sus,
S-o prindă din zbor.
Cu cât sare mai sus, cu atât e un câine mai bun,
Dat de exemplu.
Pui şi găini n-are dreptul
Săia decât vulpea, hoaţa, pe furiş.
"Iar dete vulpea la noi azi-noapte,
Spune lelea Anica,
Aproape cu mândrie, fir-ar a diavolului!
Nici n-o să mai ctesc păsări,
Că mă canonesc degeaba,
Că i-am spus alui meu: astupă, mă, rostul!"

poezie celebră de Marin Sorescu din La L(L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ariosto

Aş vrea să intru-n moarte şi sub pământ s-adorm
În veşnica tăcere, şi-n taine vechi să dorm
În raclă să mă-mpac cu noaptea din mormânt:
Şi lacrima din urmă, când în mister voi trece,
Doar Moartea s-o usuce, cu mâna ei cea rece,
Să stingă orice cânt!
Sunt tânără şi viaţa îmi este atât de dragă;
Privind însă pe morţi, ceva de ei mă leagă,
Că-i văd dormind senini în somnul de-ntristare.
Dar azi o-ntunecare în mreaja ei m-a prins,
Mi-e sufletul o rază ce încă nu s-a stins,
Şi în mocnirea vieţii eu nu te urăsc, soare!
O, nu; dar dacă astăzi de moarte nu-mi e teamă,
Şi vocea morţii dacă mi-e dragă când mă cheamă,
E că m-am obosit de-o îndelungă silă;
Şi nimeni nu-i alături de suferinţa-mi crudă,
Nici plânsul meu de jale nu-i nimeni să-l audă,
Cu un prinos de milă!
Şi cine poate crede că tânără cum sunt,
Asemenea unei silfe înaripată-n vânt,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Iulia Hasdeu (10 aprilie 1887), traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere, soră Alice...

La revedere, soră Alice...
La revedere, drumul ţi-e deschis!
Aripi de vultur, sus, pe-albastre căi,
te du departe, peste munţi şi văi.
Dar nu uita...
că laşi atîta dor în ţara ta!

La revedere, soră Alice...
Să-ţi fie viaţa floare de cais!
De-acum, mereu, în zâmbet şi cântări
Betanii sfinte vei avea în zări!
Dar nu uita...
c-ai fost iubită şi în ţara ta...

Atenţiune! Avionul Sabena 17... cu
direcţia Bruxelles pleacă peste x minute.

U-u-u! U-u-u!
Mai stai vultur, nu te du!
U-u-u! U-u-u!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

În urmă cu mulţi ani, în vremurile de demult,
Într-un regat la marea de la miazăzi
Trăia o fată, cum poate vă este cunoscut,
Cu numele Annabel Lee;
Iar fecioara asta avea un singur vis,
S-o iubesc şi ea iubirea-mi să poată-împărtăşi.

Eram un copil, iar ea o copilă
În acest regat la marea de la miazăzi,
Dar ne iubeam c-o iubire mai mare decât iubirea –
Eu şi frumoasa Annabel Lee –
Cu o iubire la care chiar serafimii din Paradis
Ar fi putut râvni.

Din această pricină, demult,
În acest regat la marea de la miazăzi,
S-a lăsat într-o noapte-un vânt rece,-îngheţând-o
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Apoi, au venit rudele-i de neam înalt
Şi de lângă mine, cât ai clipi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblioteca în alfabetul morse

Cavou fără cruce, sub negrul blestem,
Cu sumbre celule, firide de gheaţă,
Cetatea tăcerii în care zăcem
Departe de lume, departe de viaţă.

Cu ţipăt târziu, cucuvelele stranii,
Trecând prin nesomn de lihniţi deţinuţi,
Ne sfâşie noaptea cu triste jelanii,
Ca plânsul copiilor noştri pierduţi.

Deşarte, mor visele noastre pe rând,
Tiptil, deznădejdea ne muşcă, năpârcă,
Şi zile schiloade se duc şchiopătând
Cu unul din noi, sau altul, în cârcă.

Dar surd, câteodată, s-aude ceva:
Un V ciocănit uşurel în perete.
Atunci tresărim, bucuroşi că ne va
Purta pe aripă chemarea discretă.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de A.C. Dragodan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac

ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prutul

Prutule, de-atâta vreme, cât eşti azi de tulburat
De sudalme şi blesteme, oare cum de n-ai secat,
Cum de albia-ţi bătrână încă ţine-un brav popor
Să nu dea mână cu mână sub acelaşi tricolor?...

Şerpuind, cobori în valuri dor de veacuri clocotit,
Pân' şi sălciile-n maluri ţi-au uscat de-atât bocit,
Cum de ne mai stai în cale între Nistru şi Carpaţi
Dup-atât amar şi jale când de-o mamă suntem fraţi?

N-auzi tu cum plâng morminte, glasul marilor srăbuni,
Cum bat clopotele sfinte, singure, la rugăciuni?!
Stefan-Vodă şi cel Mare, nu-i auzi pe-ai lui voinici
Cănd prin lunca ta, cărare, făceau printre venetici?

Cum de stai curgând alene şi priveşti cu nepăsare
Haita fiarelor viclene ce te ţine la hotare?
Când vei spulbera tu norii cei spurcaţi din răsărit
Ce ne-au otrăvit feciorii, neamul ni l-au pângărit?...

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!