jos

Ea era frumoasă şi rea...

Ea era frumoasă şi rea.
El era rău şi frumos.
Erau unşi cu miere de viperă
de sus pînă jos.

Ea se temea de virtuţi.
El de virtuţi se temea.
Scutul păcatelor îi apăra,
şi pe el, şi pe ea.

Ei au trăit neştiind.
Ei au murit neştiind.
Sfinţii foarte trişti au rămas
în icoana de-argint.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jos, la albia mării, scot violina din scrinul ei, direg coardele, mirare!... Mă reazem de un pisc de stâncă ce străbătea din mare şi gândesc ce oare să cânt. Ah', îmi răspunsei în gând: "Voi cânta Doina, să o audă şi Mediterana şi Mediterana să o ducă oceanului şi să ştie şi antipozii noştri dincolo că numai un cântec e coborât din cer şi acela e Doina..."

Ciprian Porumbescu în jurnal (1882)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bază pentru supă

privirea ta acidă e o... bază
pentru supa zilelor de varză
ce vor urma - fără carne (?!) -
şi atunci da... atunci da
vom kilograme jos - la bază
acolo, dacă s-ar putea...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformare

Am fost până- acum o vestală
În rochie albă de gală
De astăzi m-am încoronat
Regină-n Egipt venerat.

Aş vrea să-mi zidesc piramidă,
Azi timpul se-ncurcă-n hlamidă;
Nu cred în măriri şi căderi,
Doar piscuri în munţii severi.

Urcuşu-i abrupt, nu-i uşor,
În jos ameţeşti la izvor,
Dar vine o vreme când poţi
În lacul de munte să-înoţi.

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl era aşa de frumos încât până şi bucăţile de gheaţă jucau de bucurie şi după ce s-au săturat de jucat s-au aşezat iar jos şi au alcătuit tocmai cuvântul de care spusese Crăiasa Zăpezii că dacă are să-l formeze Karl el are să ajungă stăpân pe sine însuşi, iar ea are să-i dea lumea întreagă şi o pereche de patine noi.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuraticul cioban

În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoţat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Îşi cântă al său alean.
Jos în vale, el priveşte
O fereastră luminată,
Unde stă şi ghindoseşte
Dulce şi frumoasă fată.
Ciobănia îl lipseşte
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubeşte
Şi-l aşteaptă-acolo, jos.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă-i...

În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşâind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă in umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La gemătul dulce din vânt.
Natura de jur, împrejur.
Pe sus e o boltă de-azur,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, fiul cel mic îşi luă tolba cu săgeţile, arcul şi paloşul, şi se duse în grădină, îşi alese un loc singuratic şi depărtat de orice pom şi de ziduri, astfel ca să n-aibă de ce se rezema. Se hotărî a sta în picioare pe un trunchi de pom tăiat, astfel încât când i-ar veni somn şi ar moţăi, să cază jos şi să se deştepte. Aşa făcu, şi după ce căzu de vro două ori, i se sperie somnul şi rămase treaz şi nebântuit de piroteală. Când, colea despre ziuă, când somnul e mai dulce, auzi un fâlfâit ca de un stol de paseri că se apropie. Trase cu urechea şi simţi că cineva jumuleşte pomul de mere. Scoase o săgeată din tolbă, o aşeză la arc şi, trac! trase o săgeată şi nu se făcu nici o mişcare. Trac! mai trase una şi iarăşi nimic. Când trase cu a treia, fâlfâitul se auzi din nou şi el pricepu că stolul de păsări trebuie să fi zburat. Se apropiă de mărul de aur şi văzu că hoţul n-avusese timp a lua toate merele. Luase ce luase, dară tot mai rămăsese. Stând el acolo, i se păru că vede lucind ceva pe jos. Se plecă şi ridică acel ceva ce lucea. Când, ce să vezi d-ta? două pene cu totul şi cu totul de aur.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima omului, în primele săptămâni ale vieţii embrionare, se află nu în piept, ci în cap, în mijlocul creierilor şi de-abia pe urmă coboară mai jos, despărţindu-se de creier pentru totdeauna. Ce minunat ar fi dacă inima şi creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul şi mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâşie inima.

citat celebru din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas

Zid dărăpănat
Eu m-am întrebat
Astăzi că de ce
Nu s-a spânzurat

Lia, blonda Lie
Noaptea de-o frânghie...
S-ar fi legănat
Ca o pară coaptă

Şi ar fi lătrat
Câinii de pe stradă
S-ar fi adunat
Lumea să o vadă

Şi ar fi strigat
,, Vezi ca să nu cadă".
Aş fi încuiat
Lacătul la poartă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!