fiul risipitor

Muma zmeului precepu că aci la mijloc se joacă vreo drăcie. Ea spuse fiului său că voinicul ce-l scăpase de primejdie trebuie să fie fată şi că o asemenea fată vitează ar fi numai bună să o ia el de soţie. Fiul său zicea că o dată cu capul nu putea el crede una ca asta, fiindcă nu se putea ca o mână femeiască să răsucească paloşul aşa de bine cum făcea Făt-Frumos. Atunci muma zmeului zise că are să facă cercare. Pentru aceasta puse seara la capul fiecăruia din ei câte un mănunchi de flori: la care se vor veşteji florile, acela este bărbat, şi la care va rămânea verzi, este femeie. Fata împăratului, după povaţa calului, s-a sculat peste noapte cam despre ziuă, când somnul este mai dulce, şi pâş, pâş, în vârful degetelor, intră în cămara zmeului, îi puse mănunchiul său de flori, luă pe al lui şi, punându-l la capul patului său, se culcă şi dormi dusă.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea Bobotezei

CRUCEA BOBOTEZEI

Astăzi pe pământ coboară
Cruce din înaltul cer,
Cu tradiţii şi mister
În credinţă milenară.

Cruce cu Sfânta Treime
De la Tată şi Duh Sfânt
În porumbel coborât,
Cu credinţă-n timp ce vine.

Duhul Sfânt pe nor apare
Cruce zugrăvind în zori,
Cu ger aspru şi ninsori,
De-a sfinţii Agheasma Mare.

Pe Mesia să-l boteze
Sfânt Ioan a primit har.
De-al păcatului coşmar,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea este, pentru mulţi dintre noi, trecerea în nefiinţă. Inima nu mai bate, corpul nu mai e viu. Ce este timpul irosit? Ce este timpul înecat sub glia neroditoare? Ce este viaţa fără libertate? Ce este omul fără caracter şi fără personalitate? Ce este omul hrănit de disperare? Ce este setea de perfecţiune? Ce este arşiţa agonisirii materiale nesfârşite? Ce este omul pansat în minciunile celor care conduc o ţară? Ce este părintele care vede cum fiul şi fiica lui nu au nici un viitor într-un sistem stropit de promisiuni deşarte şi udat de impotenţă? Mintea mă poate ajuta să înşir sute de pagini, un şir nesfârşit de întrebări. Aceasta este moartea pentru mine. Aceasta este moartea, faptul că viu fiind trebuie să lupt cu moartea când scopul vieţii este acela de a trăi viaţa.

Claudiu-Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul de boier puse de tăie mielul şi-l dete la bucătărie să-l gătească. Gaşperiţa se duse îndată în bucătărie şi puse la cale ce să se facă cu mielul, ca să nu mai rămâie nimic din el. Trimise maţele la pârâu, cu o credincioasă d-ale ei, ca să le spele, după ce numără până şi cel mai mic măţişor, şi-i spuse că va plăti cu capul ei de va pierde vreun crâmpei din ele. Credincioasa bahniţei, spălându-le la pârâu, nu ştiu cum făcu şi rupse un căpătâi. De frică, îl dete pe gârlă. După aceea se întoarse acasă, aduse toate maţele şi le dete iarăşi la număr. A doua zi ducându-se fosta soţie a boierului la pârâu cu cofa să aducă apă, se uită la vale pe râu şi văzu acolo pe un dâmb doi copilaşi, jucându-se cu două mere de aur, de lucea pământul, şi rămase acolo până seara uitându-se cu jind la dânşii, căci ei îi da în gând că poate să fie copiii dânsei. Întorcându-se acasă, o luă spurcata de cioroaică la bătăi.

citat celebru din povestea Înşir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul, cum o văzu, rămase la îndoială şi nu-i venea să crează că ea este zâna pe care o lăsase el acolo. Dară, după vorbele ce-i zise, pare că ar fi crezut, şi deci se înduplecă şi o luă. Nu ştiu cum, nu ştiu ce fel, dară parcă-i spunea inima că n-o să fie ea; în sfârşit, daca nu văzu pe altcineva, plecă cu ea, şi nu ştia cum să facă să nu crează tată-său că spunsese minciuni. Când ajunse la curtea împărătească, le ieşi împăratul înainte, şi rămase înmărmurit când văzu în loc de zâna frumuseţelor, cu faţa ca soarele şi cu părul de aur, pe o arapină neagră ca fundul căldărei. Şi măcar că fiul său îl încredinţa că soarele îi arsese feţişoara şi vântul îi bătuse perişorul, împăratului tot nu-i venea să crează. Însă n-avu ce face; de bine, de rău îi puse într-o parte a palatului şi tot amâna cununiile. D-a doua zi chiar, în grădina împărătească, în toate dimineţile, venea o păsărică şi cânta cu dor de-ţi rupea inima.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priceasnă

Mai plânge Maica din Carpaţi şi inima-i se frânge,
Îşi mai aşteaptă fiul drag şi-o Dacie mai plânge.
Mai sângerează rana lui Iisus pe crucea putrezită,
Şi cuiele bătute-n mâini le simte inima-mpietrită

La Cina cea de Taină în limba sacra a cuvântat,
Dar au cântat cocoşii în zori şi fraţii l-au trădat.
Nici ţintele bătute-n carne nu L-au durut mai tare,
Decât trădarea aproapelui în Vinerea cea Mare.

Voi nu l-aţi cunoscut în Rusalim bătut cu pietre,
Cetatea l-a primit cu sălcii, crescute în perete.
Pribeag în ţara lui de sus, pe muntele cel sfânt,
El ne-a iubit şi ne-a iertat, murind, ne-a mântuit.

Mai plânge Maica din Carpaţi, şi inima-i de piatră,
Îl mai aşteaptă pe Messia o Dacie îndoliată.
Nu plângeţi fraţii mei de cruce, ne spune El de sus,
Mă doare crâncen rana voastră, sunt Dacul cel Iisus.

poezie de Tamara Tomiris Gorincioi (5 aprilie 2018)
Adăugat de Tamara Tomiris Gorincioi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul craiului îşi ia cele trebuitoare, sărută mâna tătâne-său, primind carte de la dânsul către împăratul, zice rămas bun fraţilor săi şi apoi încalecă şi porneşte cu bucurie spre împărăţie. Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum şi, pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale şi se bagă sub un pod. Şi când să treacă fiu-său pe acolo, numai iaca la capătul podului îl şi întâmpină un urs mornăind. Atunci calul fiului de crai începe a sări în două picioare, forăind, şi cât pe ce să izbească pe stăpânu-său. Şi fiul craiului, nemaiputând struni calul şi neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă ruşinat înapoi la tatu-său. Până să ajungă el, craiul pe de altă parte şi ajunsese acasă, dăduse drumul calului, îndosise pielea cea de urs şi aştepta acum să vină fecioru-său. Şi numai iaca îl şi vede venind repede, dar nu aşa după cum se dusese.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luând mărul, omul nu se mai gândea dară decât la bucuria ce o să simţă el şi nevasta când s-or vedea împresuraţi de copii. Şi cu gândurile astea ajunse acasă şi dete mărul neveste-sei, ca să-l mănânce, fără să-i mai spuie altceva. Ea priimi mărul cu bucurie. Şi după ce plecă bărbatul în trebile sale, se aşeză pe pragul uşei, curăţi mărul şi-l mâncă. Iepşoara ieşise şi ea din grajd, şi veni la stăpână-sa, că era învăţată la traista cu grăunţe. Negăsind nimic de ronţăit, luă şi ea cojile de măr, pe care le lepădase stăpână-sa şi le mâncă cu multă poftă, ca pe nişte trufandale. Nu trecu mult şi atât stăpâna, cât şi iepşoara se simţiră a fi luat în pântece. Şi după nouă luni femeia născu un copilaş de drăguleţ; iar iepşuna un mânzuleţ gingaş. Îndoită fu bucuria omului când se văzu şi cu copil, şi cu mânz. Şi fiindcă acesta se născuse odată cu fiul său, hotărî ca nimeni să nu încalece pe dânsul, fără numai fiu-său, când s-o face mare.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VIŢELUL ŞI DIOGENE

Fiul vacii,-abia ieşit,
Ca viţel, dintr-un liceu,
Declarat nereuşit,
La examenul prea greu
De-absolvire, fiind prost,
Şi-a zis el, că şi-nvăţat,
Fără bani, tot n-ai un rost;
Altceva-i să ai palat,
Nu cum Diogene-a fost
Doar într-un butoi cazat.
Cum văzuse nişte boi,
Că, ajunşi parlamentari,
După votul dat de oi,
Erau astăzi pe cai mari,
Având vile, bani, femei,
Şi-a dorit, normal şi el
Un statut de bou, ca ei.
De aceea, s-a înscris
În partidul mare-al lor,
Împlinindu-se-al său vis

[...] Citeşte tot

poezie de Pavel Lică din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ultima rugă

Dă-mi Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot intra-n Ierusalim şi eu, cândva,
Ca şi Cristos, călare pe măgar,
În înflorita lună-a lui florar!...

Dă-mi bucuria să mă văd trădat
Ca fiul Tău -
De Iuda sărutat -
Şi, ca să-mi pot îndepărta sfiala,
Dă-mi buzele Mariei din Magdala...

Cum nu sunt decât scribul cărturar,
Dă-mi, Doamne, spor la minte -
Nu lipsă la cântar...
Ia-mi inima şi-aruncă-mi-o la câini,
Şi-n locul ei dă-mi patru ochi
Şi zece mâini...

Dă-mi zborul rândunicii peste mări,
Să-mi ducă scrisul dincolo de zări,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Revista Fundaţiilor Regale, IV, nr. 5 (1 mai 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!