atarna

Mi-aduc aminte timpul...

Mi-aduc aminte timpul când seminţia lui
Umbla pe lume goală, ca albele statui.
Părechile cinstite, cu frunţile senine,
Se-mbrăţişau la soare, şi nu era ruşine.
Curata sănătate, ca fluturii şi crinii,
Nu se sfia de văzul şi-atingerea luminii.
Nici muma,-mbelşugată ca strugurii pe rod,
Nu-şi sugruma copiii în pântece, din plod.
Lupoaică, bucurată să-i joace şi aţâţe,
Ea-şi adăpa în poală, popoarele la ţâţe.
Omul putea fi mândru de sine, să se vadă
Pe-atâta frumuseţe stăpân fără tăgadă,
Când poamele pietroase, cu carnea tare, toate
Voiau a fi furate, cuprinse şi muşcate.

Ai căuta acuma părechile acelea,
Să nu-şi îmbrace trupul, să nu-şi ascunde pielea,
Te trece groaza. Rece o negură te-ngheaţă.
Stai cu momâia-n faţă, gătită, o paiaţă.
Atârnă dintr-un umăr o arătare strâmbă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul râde de noi, când trece

privesc un geam şi golul lui mă sperie
masa se uită la mine, prin portretul
bunicului
mă gândesc să-i vând trecutul
să pot respira încă un pic, viitorul

acum un leu este o monedă, ca un covrig
fărâmă rodundă zilnică de suflet
de multe ori mă consum şi las golul singur
iar el se destramă, prividu-mă cu dispreţ

un pod atârnă ca un braţ rupt, deasupra unui pustiu
fierul beton era ruginit, înainte de-a putea fi terminat
parcul înghesuit între braţe de copii, tresare
poate crăpa oricând, ca o coroană de copac
crăpăturile lui pot absorbi, oricând suflete nevinovate

undeva un ciocan de lemn pe-o masă lungă
bate strâmbe destine, încă nu există lege
roba cu mască de mort pe faţă

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma-sa lui Stefan cel Mare

I
Pe o stânca alba, e ca in bordel,
Curge chiar in casa un râu mititel,
Bea precum o sparta tânara domnita,
C-a prins damigeana, a cu tuiculita;
Findca a plecat sotul ei dorit
S-a carat cu alta, al naibii tampit.
Ochii ei sasii ard în lacrimele
Cum luceste oul langa ukulele;
Gusa ei masiva cade peste sân,
Barba si mustata pe fata se-ngân.
Dar scarba de soacra lânga ea vegheaza
Si cu - njuraturi o îmbarbateaza.

II
Un urlet se-aude noaptea jumatate.
In casa barbatul nevasta isi bate.

- "Nu ma lasi sa beau, m-ai facut tampit?
Ia d-aici nebuno, nu te-ai potolit?

[...] Citeşte tot

parodie de Constantin Sava, după Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Constantin Sava
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri verzi...

La umbra salciei pletoase adesea am poposit
Şi pe băncuţa firavă ca mintea omenească,
Multe lucruri în şoaptă ne-am vorbit,
Multe fapte au pecetluit iubirea noastră.

Vecinul salciei, un râuleţ de munte
Se zbătea iute între maluri, ca gândul în torente...
În valuri reci, voioase, cristaline,
Când pleata salciei a lene în apă atârna;
Vântul uşor o mângâia pe fruntea verde,
Iar gândurile noastre se împleticeau ciudat,
Sub matinale gene, dulci, răzleţe,
Doi tineri răsfăţaţi fără pereche,
Când soarele de după deal pândea.

Masa cea rotundă de alături,
Cu amintiri voioase şi de neuitat,
Ne îmbia de fiecare dată să ne oprim în loc,
Să-i complectăm tăcerea şi spiritul de gazdă,
Cu gânduri bune şi încă o poveste,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (29 martie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâna Doamnă

Lăsată-a fost să umble dezlegată, de mii şi mii de ani; şi să împartă
'Ntuneric, lacrimi, bocete, durere! Amar s-aducă-n suflete... şi jele!

Bătrâna Doamnă rătăcea hai-hui
Şi se... lega... de viaţa orişicui;
Până-ntr-o seară; când s-a dus anume
La un bătrân, un hâtru pus pe glume:

"- Ha, ha! - râdea bătrânul, asta-i coasă?
Atât de ruginită şi de roasă?
Nu-i de mirare că ne chinuim
Şi că la...,, prima coasă" nu murim!
De ce nu-ncerci făptură deşuchetă
Ceva modern, o... puşcă cu lunetă?"

Bătrâna Doamnă, galeş l-a privit
Apoi, privi şi fierul ruginit...
Mai ieri, lucios, zăngănitor şi viu;
Azi, doar un ciot metalic, ruginiu.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elijah Browning

Eram în mulţimea copiilor
Care dansau la poalele muntelui.
A suflat o briză dinspre est şi i-a măturat ca pe nişte frunze
Dincolo de versanţi...
Totul s-a schimbat.
Aici erau lumini zburătoare şi luni magice, şi se auzeau muzici nepământeane.
A căzut peste noi un nor.
Când s-a ridicat, totul era schimbat.
Acum eram printre mulţimi aflate în conflict.
Apoi o figură din aur strălucitor, şi cineva cu o trompetă,
Şi încă cineva purtând sceptru au stat în faţa mea,
M-au luat în râs, au dansat rigadoon şi pe urmă au dispărut...
Iarăşi s-a schimbat totul.
Ieşind dintr-un lan de maci,
O femeie şi-a dezgolit sânii şi şi-a ridicat gura întredeschisă spre mine.
Am sărutat-o.
Gustul buzelor ei era sărat.
M-am prăbuşit extenuat.
M-am ridicat şi m-am înălţat mai sus, dar o ceaţă ca aceea însoţind un iceberg
Mi-a acoperit paşii.

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un şal negru în fiecare fado

Urmele vizibile-ale vânatului, seara alunecând brusc în gri.
Strada se strecoară prin femeia care se strânge-n şalul negru.

Ea tocmai s-a oprit, oftând după iubirea ei, vreau să spun pentru
întoarcerea lui. Acum când numai şalul se înfăşoară-n juru-i,
ea atârnă de balamalele negre-ale nopţii. Azi, ieri sau mai înainte
îşi picurau afinele căldura dulceţii lor suculente? Sau poate mâine!?

Orele vor duce departe de perna albă-acel fruct devenit umbră,
cu un tren local sau cu un nenorocit, înfierbântat, Mercedes-Benz:
oricum, sfârşitul iubirii le este indiferent paietelor sau diamantelor,
pentru că doar o anume strălucire a ochilor poate povesti despre
anotimpurile sufletelor noastre. Ar fi putut avea o adolescentă
fără şal, altă floare-n locul lalelei, dar tot ce a făcut a fost să moară
pe un pat de spital: după ce a trecut prin atâtea paturi,
acum e acoperit doar de-un cearşaf.

Doar memoria mai poate-încălzi viaţa cuiva, ca un pahar de lapte,
poftim, bea măcar un pic. Cine şi-ar fi putut imagina
acele nopţi toride, mâinile lui alunecând peste ea

[...] Citeşte tot

poezie de Rosa Alice Branco, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător clandestin

M-am furişat în iarna aceea ploioasă pe scara de bord,
Noaptea târziu, pe-o beznă neagră ca păcatul;
Se auzeau doar sâsâiturile stropilor de ploaie şi parâmelor,
Care ţineau nava legată de colţii babalelor, oftatul.

A părăsit portul înainte de ivirea zorilor, iar seara
M-a găsit îngheţat sub velele de rezervă pe coverta pustie.
Mă temeam că, odată descoperit, mă vor arunca-n mare –
Corabia tremura toată şi plonja-n valuri până la copastie.

Apoi, m-am strecurat afară. Îmbarcam apă-n bordul de sub vânt.
În prova, o goeletă se-ndrepta iute spre ţărm, nerăbdătoare;
Delfinii săreau în jurul ei făcând fel de fel de gimbuşlucuri,
Iar stelele coborau de pe cer s-atingă verga arborelui cel mare.

"De trei ori ura!" au strigat, li se-auzeau vocile sonore –
Şi, deodată,-au răsunat bătăi de clopot iuţi şi persistente;
Apoi muzica s-a stins, amestecându-se cu zgomotele mării,
Iar ea a dispărut în aplauzele hulei de fund luminescente.

[...] Citeşte tot

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce se hrăneşte omul cel nou

(După câteva gânduri de T.C. Upham)

Să nu aştepţi să vezi putere sfântă în viaţa-n care "eu" şi "mine" mai trăiesc,
Unde-i iubire numai pentru sine, dar ca să sufere sau ca să moară se feresc.
Aşa după cum nu aştepţi să vezi rodire de la un grâu ce nu l-ai semănat,
Să nu aştepţi nici roadă vieţii de sfinţire, unde viaţa veche nu ai îngropat.

Zoreşte deci şi dă-o-n grabă morţii, prin pironirea eului pe cruce
Şi vei găsi comori nebănuite, numai atunci când tu le-ai socotit pierdute.
Căci viaţa-n care eul şi firea lui cea veche n-au fost înjunghiate şi puse în mormânt,
Sămânţa învierii nu va avea de unde să încolţească, dacă nu-i mortul în pământ.

Să ştii: orice durere şi-amaruri înghiţite nu sunt decât putoarea fiinţei tale vechi,
E mortu-mbălsămat ce-l strângi cu drag la piept, în loc să-l laşi acolo, în groapa lui de veci.
Căci firea ta cea veche şi eul tău cel vechi sunt cuiul lui Pepelea, pe care vechiul şarpe,
Când ţi-e mai dragă lumea, atunci el îşi atârnă produsul lui ce-mparte miros şi iz de moarte.

Şi vrei să ştii concret ce-i "eu" şi "fire veche"? E timpul tău cel liber pe care-i cheltuieşti
Cu lucruri nelegate de cer şi de Isus; sunt banii tăi ce-i dai pentru plăceri lumeşti.
Şi este de asemeni şi ceea ce nu faci pentru nevoia celor din juru-ţi şi din lume,

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt

Se întâmplă ca oamenii să ştie
Să vorbească în peste şase mii de limbi
Din peste o sută nouăzeci de ţări şi astfel
Se întâmplă ca oamenii să ştie să scrie
Poeme despre lumea din jurul lor
Şi despre lumile din ei
Şi din alţii
Despre iubirile lor pierdute
Regăsite
Şi iar pierdute
Oamenii ştiu să scrie despre orice
Despre prietenia legată cu aţă subţire
Care se rupe când dintr-o parte atârnă prea greu
Ori despre acea prietenie legată cu nod marinăresc
Ce ţine şi când se răstoarnă
Ei
Oamenii ştiu să scrie chiar şi despre
Ceea ce nu este
Nu a fost
Şi nu va fi

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!