Muntii Neamtului

Unde e mormântul lui Bălcescu?

Fiecare bob de grâu din ţara mea e rodit din
Bălcescu.
Fiecare fir de praf din ţara mea se numeşte
Bălcescu.
Zâmbetul lui luceşte în fiecare atom de lumină,
Vocea lui Bălcescu murmură în Dunăre, în Argeş,
în Olt, în Prut.
Plămânii lui sunt găuriţi de fiecare picătură a
ploii de toamnă.
Inima lui nunteşte cu-a lumii mireasă.
Şi renaşte în fiecare fir de iarbă primăvăratecă,
Soarele şi Luna îi tot ţin cununa.
Munţii cădelniţează şi azi pentru vânzătorul de
ciuture,
Păsările-i cântă-mpreună cu Iancu,
Stelele sunt aprinse din speranţele lui.

poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţă de moment

voi aţi văzut vreodată păsări cu albe aripi de strigoi
plutind pe mările de flăcări din munţii zilei de apoi?!
dar lupi, voi aţi văzut vreodată zâmbind cu lacrimi puerile
c-a fost lupoaica violată, pervers, cu cotul lui Ahile?!
voi luna aţi simţit, ciudata, cum sughiţa cu gelozie
când raze te legau de poartă unui gărduţ de fantezie?!
copaci voi aţi udat vreodată cu rădăcina până-n cer
cu apele de piatră sacă, cu ciur integru şi de fier?!
şi dacă da, să ştiţi c-odată vă veţi trezi din somnolenţă
nu-n lumea asta hazardată - în alta. Fără chintesenţă.

poezie de Iurie Osoianu (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planuri de amurg

un vis din tinereţe mi s-a împlinit
universul a deschis o poartă pentru mine
eliberată din sclavie zbor spre infinit
urmând supusă lumini diamantine.

iubirea de vers departe o voi duce
unde nu sunt bezne unde nu sunt furi
voi întâlni mântuitorul la răscruce
El poate să se-ndure şi de trubaduri.

cu turma de vise voi trece şi munţii
precum oaia cea blândă voi urma Păstorul
cu tâmplele albite la marginea frunţii
am să ating steaua să îi simt fiorul.

înalţ zilnic spre Iisus rugăciunea minţii
până când moartea va răpi din mine viitorul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi

Dă-mi indiferenţa ta şi eu să-ţi dau iubirea mea,
Să simt ce simţi, iar tu să simţi ca mine;
Să te privesc cu ochi străini, ca şi cum n-ai exista,
Durerea mea să te doară pe tine!

Mi-ai nesocotit iubirea – fii sigur că vei plăti,
Un vis frumos ai sufocat - nu-l vei mai putea trezi,
Amare lacrimi risipite, ce te-au găsit de stâncă,
Rămâne-vor pe fundul mării de linişte adâncă!

Dă-mi nepăsarea, să-ţi răspund cu aceeaşi monedă
Dă-mi recea neclintire, ce doar munţii o posedă,
Necontenirea râului ce-şi ţine drumul său,
Ca să-ţi pot da-n schimb uitarea, nesăbuitul meu!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino Ţepeş

Vino Ţepeş ca să vezi
că munţii nu mai sunt verzi.
Din "codrul frate cu românul"
dispare bradul şi gorunul.
Dealul rămâne golaş,
oile fără imaş.
Vino Ţepeş, bagă groază,
că ţara ne-o ruinează,
românii se-înstrăinează.
Char de nu-s copaci de ţeapă,
scoate sabia din teacă
şi loveşte-i la grumaz.
Scapă ţara de necaz!
Nu mai vrem, ca altădată,
să cerşim din poartă-n poartă.
Vino Ţepeş, ia puterea
că ăştia ne vând averea.
Ne vând tot aşezământul.
Ne vând viaţa şi pământul.
Vino Ţepeş de îi leagă!

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partitură pentru văz

dacă eliminam gândul
totul se transforma într-o pajişte verde
în nouă pietre roşu galben albastru
trecea un prinţ călare
dar cum să renunţi la gând
cum să împarţi gândul
marile depărtări să le apropii
astea sunt secvenţe din trecutul unui muritor
nu ai cum
memoria revenea încet la cursul de anatomie
omul este un ochi uriaş dragii mei
străbătut de văi şi oglindit în ape tulburi
în cele din urmă se retrage în pământ pentru odihnă
plângeau copiii de ţâţă
pe adulţii senectuţii noastre
ceaţa ca o cataractă la cules de văz
cum îşi ridica munţii

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi vindec spinii ce m-au omenit

Rătăcit în anotimpuri nesfârşite
Paşii mei tresaltă treptele uitării,
Gândurile plutesc în amintire
Şi munţii se privesc în clarul mării.

Noiane de izvoare curg din cer
Cu dorul veşniciei din tămâie,
Ferestrele iubirii se închid uşor
Şi-n umbra lor sunt doar o poezie.

Fulgerători, albaştri-s ochii care
Mă lasă să mă-nchin la un stejar,
În scoarţa lui stă sângele rodirii,
Mă mai visez vânjos şi temerar?

Acum îmi lămuresc propria clipă,
Îmi vindec spinii ce m-au omenit
Şi-n candela în vânturi cocoţată
Aprind mucu-i mic, nisip desţelenit!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de dragoste cu titlul: Păreai o fiinţă

Am descris arta tăcerii tale,
fără să sacrific niciun cuvânt.
Iartă-mă că n-am calităţi paranormale
şi nu pot muta munţii,
deşi mi-am propus ferm: să fac minuni!
O să-ţi pictez răsăritul umbrei,
de la toate răstignirile răscrucilor,
adunându-le ca la o şedinţă foto,
în contra-lumină.
Deficienţele manevrelor sexuale
m-au surprins, cu ascendentul în fecioară!
Apoi într-o depresie de toamnă noaptea,
provocându-mi ştiuta senzaţie de zbor:
azimut ok,
corecţie de derivă ok,
manşele până la bangul sonic!
Catapultare!
În cădere mi-am amintit,
grafica de pe spatele cărţilor: Păcălici.
Nu vă faceţi griji pentru mine,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce nu cântă doar vorbeşte

tot ce nu cântă doar vorbeşte
şi tot ce vorbeşte vorbeşte despre el
(chiar dacă acel cineva se caută pe sine sau caută
un stăpân sau un discipol oaie sau lup)

suflă-l de la tine zeitate fie sau diavol
– înghesuie-l în suspine şi în raţionamente
numeşte-l justiţie crudă sau răutate binecuvântată –
eşti tu (sau eu) nimeni altcineva

omenirea-i bătută-n cap zăpăcită de discursuri
–copilul fiecărei mame este pe cale s-asurzească –
totul e numai vorbărie care nu este cântec
şi toate vorbele sunt adresate doar unuia însuşi

dar melodia incontestabilă a cântecului
(felul în care munţii simt – şi îndrăgostiţii) este tăcerea.

poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul nu-l puteţi lua-'napoi

Duc munţii în spinare şi nu-mi pasă,
Că umerii mi-s slabi şi-nsângeraţi.
Povara de e mare,-s mai frumoasă
Şi-n mine, cu păcate, aştept să daţi.

Mai fac un pas prin arşiţă şi câinii
Amuşinează-n urma mea, cu jind,
Că le miroase-a sânge miezul pâinii
Şi ultimul cultuc eu le întind.

Vă picură din ochi sămânţa urii,
Voi, în grădină, cultivaţi scaieţi.
Gândiţi, cumva, că-n lutul bătăturii
V-aşteaptă un tărâm cu multe vieţi?

Cu ortu-n mână, când veţi fi la vamă,
De-o fi o judecată de apoi,
Veţi amuţi, ştiindu-vă, de teamă
CUVÂNTUL NU-L PUTEŢI LUA-'NAPOI.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!