+moarte +nu +are

Arme

Ai văzut tu nenorocito vreodată
sticla spartă căzută din rame
a unei icoane
a unei icoane
de moarte mirată?
Ai spart tu cu mâna ta de carne
ţeava unei puşti, a unei arme
Doamne, a unei arme?

Pahar umplut cu obuze, cu gloanţe
... al unei arme...
Nu, sigur că nu
nenorocito, făcuto din carne
Nicicând n-ai să poţi să-ţi azvârli
inima din tine
inima din mine

Nicicând, vai nicicând n-ai să le tragi
cum trase sunt în morţi
gloanţele din arme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să învăţăm să gândim împotriva îndoielilor şi certitudinilor noastre, împotriva umorilor atotştiutoare, trebuie, mai ales, făurindu-ne o altă moarte, o moarte incompatibilă cu hoitul, să acceptăm ceea ce nu poate fi dovedit, ideea că ceva există... Nimicul era desigur mai comod. Ce greu e să te mistui în Fiinţă!

Emil Cioran în Ispita de a exista (15 iunie 1990)
Adăugat de Stingaciu Ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa vie a celor trei izvoare era călăuzită printr'o alvie îngustă în hrubă, într'un găvan de stâncă. Ca să-l pregătească pentru rugăciune, ucenicii ajutară bătrânului să se coboare pe trepte şi să se scufunde de trei ori. Îl înfăşurară apoi în poclăzi şi sarici. Îi pieptănară barba şi îi împletiră coama. Îi puseră straiu alb şi comanac. Îngenuncheară ca să primească binecuvântare şi se retraseră fără de niciun cuvânt, după datină. Ieşind în lumina după-amiezii, adunară vreascuri şi cetini în mijlocul poienii, le clădiră cu meşteşug şi aduseră jar dela vatra din lăuntru, unde se păstra foc fără moarte, dela începutul ciclurilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan la moarte

Ştefan, domnul ţării, pe cei mai mari uneşte
La Suceava veche şi-astfel le vorbeşte:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriţi!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiţi.
Dorul pentru viaţă nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naşte face-un pas spre moarte.
Viaţa-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopţi s-arată şi se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n ţărână pare
Un minut vederii şi, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul ţării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră ţară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credinţă nu mai poţi să pui.

.....

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă exact acelaşi lucru cu acest străvechi strigăt de moarte, care umblă mereu pe străzile româneşti, dar care nu se aude decât în răstimpuri. Ani de-a rândul trece pe la urechea omului de treabă, indiferent, grăbit, preocupat de alte gânduri, ani de-a rândul flutură şi se agită pe toate drumurile – şi nimeni nu-l aude. Într-o bună zi, din senin, iată-l brusc trezit din tăcerea care-l învăluia, iată-l răzbind din toate ascunzişurile, de sub toate pietrele. Din senin? Exagerez. Trebuie pentru asta un timp de oboseală, de enervare, un timp de aşteptări extenuate, un timp descurajat. Atunci, vocile care nu se auzeau, se aud.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.

Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din revista Plumb nr. 169 – Aprilie 2021 - revista U.S.R. Bacău
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie despre Peg Nicholson, iapa popii

Peg Nicholson era o frumoasă iapă roaibă
Care parc-avea aripi, nu picioare;
Dar acum pluteşte pe Nith la vale
Şi curând va pluti pe mare.

Peg Nicholson era o frumoasă iapă roaibă
Care galopa pe dealuri şi vâlcele;
Dar acum pluteşte-n pe Nith la vale
Fără potcoave şi fără piele.

Peg Nicholson era o frumoasă iapă roaibă
Care toată viaţa a dus un popă-n spate;
Dar acum pluteşte-n pe Nith la vale,
Au hrană peştii din Solway pe săturate.

Peg Nicholson era o frumoasă iapă roaibă
Pe care-a călărit-o popa pân' la moarte;
Era trudită şi plină de răni biata gloabă –
Ca şi alte vite din turma popii, jerpelite toate.

poezie clasică de Robert Burns, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorul

Lui Mihai Volontir

Intrase în lacrimi – încerca să plângă
Aşa cum ar putea să plângă cineva
Dacă într-o bună zi se va găsi lângă
Propria moarte, a sa.

Apoi intra în zâmbet – cu prietenii toţi:
Cu ei râdea mai mult decât cu gura,
Râdeau în el chiar şi cei morţi,
Sfărmând trădarea, împrospătând arătura.

Intra pe urmă-n dans, cu viscolul de seară:
Dansau zăpada anului întreg.
Striviţi de oboseală, dansau şi ameţeala –
Dansul lor nici cu plugul nu pot să-l şterg.

... Şi în sfârşit, intrase în propria-i făptură...
Vorbea încet, doar singur să se-auză.
Se risipea-nserarea, fără-nici o lovitură –

[...] Citeşte tot

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1979)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea

Pe crucea mântuirii ce-am ridicat-o-n fine
din lespezi de iubire punând mortar de dor,
din când în când acelaşi sublim Mântuitor
se lasă prins în cuie şi moare pentru mine.

De fiecare dată îi tot rămân dator
şi totuşi nu îmi cere nimic când iarăşi vine.
Nu ştiu ce vrea, ce-ncearcă, ce speră că obţine
cu sacrificiu-acesta etern, copleşitor.

Am încercat odată, când el era departe,
în cuiele durerii să stau în locul Său,
dar m-a cuprins deodată un frig cumplit, de moarte.

Şi-au început să plângă părerile de rău,
când El venind îmi spuse dându-mă blând deoparte:
Să nu mai urci acolo, nu-i încă locul tău.

sonet de Anatol Covali (25 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - IV. Portretul

Se mistuie în Moarte şi-n Durere
Văpaia care-n noi a strălucit...
Din ochii care-odată mi-au zâmbit,
Din gura ta, balsam de mângâiere,

Din revărsarea vie a luminii,
Din farmecul tău în care mă scăldam
Ce-a mai rămas iubirii? Ce mai am?
Un palid chip, nelămurite linii,

Pe care Timpul, gâde-al tineţii,
Îl şterge cu aripile-i haine,
În umbră-alunecându-l, ca pe mine.

- Dar, ucigaş al Artei şi al Vieţii,
Din gândul meu n-ai să mi-o smulgi pe Ea
O, desfătarea, nemurirea mea!

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!